◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.02.2024

Date cu privire la confecţionarea steagurilor tricolore ale românilor din Transilvania la Librăria Diecezană din Arad, în 1918

Însumat în ansamblul simbolurilor naționale, steagul tricolor românesc a avut un rol important şi la finele anului 1918, când în Transilvania și Bucovina s-a desfășurat procesul de preluare a puterii în propriile mâini, constituirea organelor de administrație românească, a Consiliilor și a Gărzilor Naționale Române [1]. Steagurile tricolore din anul 1918, prin înfăţişarea lor, au individualizat într-un fel aparte atât Gărzile Naţionale Române cât şi delegaţiile care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Firește, se pune întrebarea unde și când au fost confecționate aceste steaguri tricolore româneşti ? Ele au fost confecționate  în sate și comune sau în ateliere specializate din unele orașe. Din multitudinea informaţiilor existente prezentăm doar câteva. Astfel, în legătură cu confecţionarea de steaguri tricolore româneşti, menţionăm că în perioada constituirii consiliilor şi a gărzilor naţionale şi a pregătirii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi în zilele următoare, ziarul „Românul” şi revista „Biserica şi Şcoala” din Arad anunţau în unele din numerele lor că Librăria Diecezană confecţionează stindarde naţionale, în mărime de 150, 200, 250, 300 cm, la preţul de 140, 260, 320, 380 coroane [2]. Acest fapt rezultă și dintr-o notă de comandă [3] care poartă data 26 noiembrie 1918, eliberată de Tipografia și Librăria Diecezană Arad [4] către Onor[ata] Gardă Națională rom[ână] Arad [5], prin care aceasta plătea contravaloarea steagului propriu, comandat, în moneda momentului dat din Imperiul Austro-Ungar. În acest sens, în act, la poziţia 1, apare scris cu litere de mână denumirea obiectului care urma a fi confecţionat: S[t]eag cu rudă și prețul acestuia: 362 – Cor[oane], Solvit I[us]t[in] Petruțiu) [6]. Steagul comandat a fost confecţionat şi apoi sfinţit în biserică, cu mare solemnitate la care au participat comandantul gărzii şi mult popor. Flamura steagului era confecţionată, probabil din două feţe detaşabile (din bumbac, in sau mătase), fiecare faţă fiind alcătuită din trei fâşii, roşu, galben şi albastru, cusute între ele şi avea format dreptunghiular, cu dimensiunile de aproximativ 2, 50 x 0, 90 m [7]. În ceea ce priveşte înfăţişarea ei, ştim sigur că fondul cromatic era tricolor, ceea ce corespunde tradiţiei. După părerea noastră, culorile flamurii erau aşezate perpendicular pe hampă, adică orizontal, cu albastru în partea superioară, galben la mijloc şi roşu în partea inferioară, cum erau dispuse şi pe alte steaguri tricolore din acea vreme. Pe ambele feţe ale flamurii erau înscripţionate cu litere majuscule aurii, următoarele cuvinte: pe fâşia de culoare albastră ,,GARDA”, pe cea galbenă ,,NAŢIONALĂ ROMÂNĂ”, iar pe cea roşie ,,ARAD” [8]. Din păcate, drapelul a fost distrus ca şi alte steaguri, în timpul evenimentelor petrecute la Arad în ziua de duminică 29 decembrie 1918, când au avut loc confruntări sângeroase între maghiari şi români [9]. Ulterior drapelul a fost refăcut. Despre steagurile tricolore, Ani Cicio-Pop Birtolon, fiica lui Ştefan Cicio-Pop, martoră la evenimentele revoluţionare din toamna anului 1918 în oraşul Arad, arăta că în acele zile memorabile: ,,un sublocotenent originar din Pecica, îl chema Ciaclan, s-a angajat să împânzească oraşul cu steaguri tricolore. A mobilizat vreo 40-50 de căruţe din comună, a adunat şi confecţionat steagurile, cert este că s-a ţinut de cuvânt” [10]. Trebuie remarcat faptul că steagurile tricolore au fost ,,împânzite” peste tot, deoarece în contextul luptei pentru înfăptuirea Marii Uniri forurile conducătoare românești cu sediul în Arad ,,,au hotărât ca formațiunile de gardiști să-și confecționeze drapele și stindarde” [11]. La Cefa, localitate bihoreană, pantofarul Petru Poptămaș – care era considerat ca ,,mare luptător al neamului” – a adus steaguri naționale de la Arad ,,pentru toate comunele din jur” [12]. Desigur că nu toate steagurile au fost confecţionate în atelierele specializate din oraşe. Multe dintre ele au fost lucrate în localităţi rurale (sate şi comune), de către femei și fete harnice. În alte cazuri s-a încercat procurarea materialelor pentru confecţionarea steagurilor. În acest sens, relevant este faptul consemnat de Traian Mager, comandantul secției militare Hălmagiu care arăta: „fiindcă toată lumea cere cocarde şi drapele, trimitem cu bani la Arad pe gardistul Aurel Mager din Lazuri să procure materialul necesar” [13]. ,,Dar nu se mai găsea nici în Arad material pentru drapele, astfel a fost binevenită ideia doamnelor Silvia Dragoş şi Ana Lazăr care s-au angajat să vopsească drapelele ungureşti, confecţionate din stofe scumpe găsite pe la toate oficiile şi pe la şcoli [14]. Din alb s-a făcut galben, din verde albastru şi aşa au putut fi provăzute toate comunele cu drapele naţionale” [15]. Din această consemnare rezultă că și în Hălmagiu, localitate de la marginea județului, se cunoștea faptul că în orașul Arad exista material textil din care se confecționau drapele. Despre aspectul unui mare steag făcut în comuna Micălaca, comitatul Arad, în ceea ce privește cromatica sa, episcopul Roman R. Ciorogariu scria următoarele: ,,La o recrutare Micălăcenii și-au făcut un steag mare combinat, românesc, imperial, anume: roșu, galben, negru și albastru. Mijlocul cu galben și negru închipuie steagul împărătesc tot atât de odios ungurilor ca și steagul românesc închipuit la marginile ciudatului steag cu culorile roșu și albastru” [16]. Și în alte centre urbane ale Transilvaniei se confecționau steaguri tricolore româneşti, în 1918. Astfel, la Braşov ziarul „Glasul Ardealului”, în numărul din 8/21 noiembrie 1918, la rubrica Publicaţiune, sub titlul Steaguri naţionale tricolore, anunța următoarele: „Sfaturile naţionale române comunale sunt rugate să-şi procure fiecare steaguri tricolore. Spre acest scop să se adreseze d-lui Emil Bologa, comerciant în Braşov, Târgul-grâului” [17]. O  metodă asemănătoare cu cea de la Hălmagiu, a fost publicată în același ziar brașovean, în numărul din 20 noiembrie/3 decembrie 1918, sub titlul Stindarde tricolore româneşti: „Din cauza lipsei mari de stofe e absolut imposibil a se găsi stindarde tricolor românesc. Magistratul şi poliţia oraşului Braşov, care încă se pregătesc pentru primirea trupelor române, au avut o ideie ingenioasă pentru pregătirea steagului tricolor, pe care o recomandăm tuturor oraşelor din Ardeal şi anume: din seria de steaguri ce le arborau în decursul războiului şi care azi nu mai au nici o noimă, au împrumutat de la cel unguresc culoarea roşie, de la cel austriac culoarea galbenă şi de la cel săsesc culoarea albastră şi astfel au făcut un mândru stindard tricolor românesc” [18]. Pentru maramureşeni, de exemplu, Ion Bilţiu Dăncuş, secretarul Consiliului Naţional Român din Maramureş a procurat şi adus de la Arad, de la tribunul Vasile Goldiş, balotul de pânză tricoloră pentru drapele, iar surorile Mihalyi au brodat drapelul pe care s-a depus jurământul [19]. Confecționarea şi sfinţirea de steaguri româneşti pentru gărzile naţionale române constituiau de asemenea prilej de sărbătoare în prima etapă participând femei din sate, iar în a doua având loc un întreg serviciu religios [20]. În cea ce privește forma și dimensiunile, aceste steaguri erau alcătuite din țesături croite în format dreptunghiular și dimensiuni diferite, din trei fâșii, adevărate simboluri cromatice ale românilor transilvăneni. Cât privește materialele și tehnica de confecționare, acestea erau confecționate din materiale diferite: pânză, in, mătase, lână etc. Ele au putut fi confecționate având flamura dintr-o singură țesătură, alcătuită din trei fâșii cusute (sau țesute) între ele sau din două bucăți detașabile unite. Unele steaguri folosite de Gărzile Naționale Române aveau pe margini frumoase broderii. În acest sens, ziarul ,,Românul” din Arad, în numărul din 4/17 decembrie 1918, la rubrica Sfințiri de steag, relata: ,,în 24 noiembrie a. c. la Mediaș s`au sfințit cu mare solemnitate șase drapele; al legiunii române (pe margini cu broderie de aur) și ale corporațiunilor bisericești. Drapelele s`au procurat din banii colectați în comună” [21]. După opinia noastră drapelul Legiunii Române din Mediaș a fost confecționat pe plan local [22] sau  la Brașov [23]. Hampele unor steaguri din timpul Marii Uniri erau vopsite sau aveau înfășurate, sub formă de spirală, o panglică reprezentând tricolorul românesc. Din presă  aflăm uneori suma colectată pentru a se cumpăra steagul naţional. Aşa de exemplu, steagul Gărzii Naţionale Române din Soroşag (azi satul Stejar, judeţul Arad) la ,,iniţiativa preotului Adrian Musta prin oferiri benevole după sfânta liturghie s-a adunat suma de 150 cor[oane] din care s-au cumpărat steagul naţional” [24]. Un steag tricolor  a fost cumpărat şi pentru Garda Naţională Română din Giriş (judeţul Bihor), ,,din banii colectaţi” de la locuitori [25]. Locuitorii din Roit, din acelaşi judeţ au strâns 396 coroane, cu care ,,şi-au procurat un steag naţional” (… ) care, înfrumuseţat de doamna învăţătoare Maria Liţ, s-a sfinţit cu toată evlavia” [26]. Toate aceste colecte de bani sunt dovezi clare că aceste steaguri au fost achiziţionate de la un atelier specializat, probabil de la cel existent la Librăria Diecezană din Arad.

 

Note bibliografice:

[1] Maria Dogaru, Augustin Mureşan, ,,Drapelul este însăşi România. File din istoria tricolorului”, în România pitorească, nr. 5 (185), mai 1987, p. 7.

[2] Vezi Românul , Arad, Anul VII, nr. 7, 8 13, 19, 30, 35 din 3/16, 4/17, 11/24 (noiembrie) şi nr. 18 noiembrie/1, 2/15, 9/22 (decembrie) 1918 şi Biserica şi Şcoala, Arad, XLII, nr. 45 din 4/17 noiembrie 1918, p. 3.

[3] Complexul Muzeal Arad, Muzeu oraş, nr. inv. 7822.

[4] Tipografia şi Librăria Diecezană Arad, str. Deák Ferencz-utcza, nr. 35 (azi str. Eminescu). Aici se făceau în egală măsură, croitorie de reverenzi, ornate bisericeşti şi compactorie.

[5] Garda Naţională Română din Arad s-a înfiinţat în 1 noiembrie 1918; Românul, Arad, Anul VII, nr. 1 din 26 octombrie/8 noiembrie 1918, p. 1.

[6] Iustin Petruţiu s-a născut în localitatea  Şepreuş, judeţul Arad. Era avocat şi a fost delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

[7] Lungimea pânzei steagului Gărzii Naţionale Române din Arad am reconstituit-o ţinând cont de anunţul din ziarul ,,Românul” şi revista ,,Biserica şi Şcoala”, citate mai sus. În contravaloarea sumei plătite de 320 coroane se putea confecţiona un steag cu lungimea de cca. 250 cm.

[8] Informaţie primită de la av. dr. Victor Sabău, fost secretar personal al dr. Ioan Suciu, organizator al Marii Uniri cu prilejul unor interviuri date la Muzeul Judeţean Arad, în anul 1983. Despre aceste convorbiri, vezi Eml Şimăndan, Martori ai Marii Uniri, ,,A fost însufleţire de nedescris, o zi pe care nu o voi uita toată viaţa “ (I), convorbire cu avocat dr. Victor Sabău, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, în  Flacăra Roşie, Arad, anul XL, nr. 11642 din 6 noiembrie 1983, p. 2 şi Ion Andreiţă, ,,Participant la Marea Unire din 1918”, în Curtea de Argeş, anul VIII, nr. 12 (85), decembrie 2017; vezi şi Augustin Mureşan, Ioan Popovici, ,,Drapelul reconstituit al Gărzii Naţionale Române din Arad, în vol. Augustin Mureşan, Laurenţiu-Ştefan Szemkovics, Ioan Popovici, Drapelele reconstituite ale unor Gărzi Naţionale Române din judeţul Arad şi împrejurimi (1918), Arad, Ed. Gutenberg Univers, 2020, pp. 26-28.

[9] Despre distrugerea steagului Gărzii Naţionale Române din Arad, pe un fluturaş cu reclamă care semnala că în Editura Librăriei Diecezane din Arad a apărut ,,Biblioteca Semănătorul”, Pascu Bozgan, participant la evenimentele din anii 1918-1919, a consemnat pe marginea din stânga a acestuia următoarele: ,,Stiagul ce loru cumpărat Gardişti Români în anul 1918 înainte de au venit generalul Franciez Bertholof (Berthelot n. n.) în Arad; tot în ziua aciasta loru rupt unguri în nainte de hotelul Central”. Semnătura olografă Bozgan P. Aj. de rp. loc” (Arad Prima capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad, Introducere Felicia Aneta Oarcea, Arad, Ed. Gutenberg Univers, 2018, p. 245).

[10] Ani Cicio-Pop Birtolon, ,,Noaptea şi fulgerul”, în Constantin Dumitrescu, Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 237; idem, ,,Neuitatul an 1918 în amintiri”, în Magazin istoric, 8, 1978, p. 30.

[11] Gheorghe Unc, ,,Formarea comandei supreme a Gărzilor Naţionale Române arădene şi rolul ei în Unirea Transilvaniei cu România”, în Ziridava, XI, 1979, p. 63.

[12] Serviciul Judeţean Bihor al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente, dos. 190, f. 54, apud Viorel Faur, Momente ale luptei românilor din Bihor pentru drepturi şi unitate naţională (1849-1919), Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2018, p. 188.

[13] Traian Mager, Contribuţiuni la istoria Unirii 1918-1919, vol. IV, Tipografia ,,Diecezană”, Arad, 1939, p. 31.

[14] Ibidem,

[15] Ibidem, p. 32.

[16] Roman R. Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, Tipografia Diecezană, 1926, p. 17.

[17] Glasul Ardealului, Braşov, anul I, nr. 10, din 8/21 noiembrie 1918, p. 4.

[18] Ibidem, nr. 19, din 20 nov. (3 dec.), 1918, p. 4. Informaţie preluată şi de ziarul Unirea, (Blaj), anul XXVIII, nr. de propagandă 19-20 din 7 decembrie 1918, p. 6.

[19[ Ilie Gherheş, ,,Maramureşenii din dreapta Tisei şi Marea Unire”, în Marea Unire din 1918 ideal al tuturor românilor 1918-2003, Arad, Ed. ,,Vasile Goldiş” University Press, 2004, p. 144.

[20] Bogdan Sorinca, ,,Gardele Naţionale Române – primele structuri transilvănene de ordine publică după Marea Unire”, în Analele Aradului, Anul I, nr. 1, Arad, Ed. ,,Vasile Goldiş, University Press, 2015, p. 174.

[21] Românul, Arad, Anul VII, nr. 31 din 4/17 decembrie 1918, p. 3. Semnat Crişan.

[22] Flamura drapelului a fost probabil lucrarea unei meşteriţe din Mediaş, cunoscută pentru talentul său la brodat. Era o cusătură cu acul direct pe material, realizată cu fir metalic aurit, în relief, pe marginile flamurii.

[23] Vezi anunţul sub titlul Steaguri naţionale tricolore, prin care Sfaturile Naţionale Române puteau să-şi procure fiecare steaguri naţionale, în ,,Glasul Ardealului”, Braşov, Anul I, nr. 10 din 8(21) noiembrie 1918, p. 4.

[24] Românul, Arad, Anul VIII, nr. 12 din 16/29 ianuarie 1919.

[25] Tribuna Bihorului, nr. 3, 1919, p. 4.

[26] Idem, nr. 8, 1919, p. 4.

 

                                                                                                                                                                                   

                                                                                                         Augustin MUREŞAN

                                                                     Prelucrare grafică: Călin Man

                                                                                                                      Foto: Nelu Scripciuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *