Șoseaua dinspre Băile Felix spre Beiuș și mai apoi spre Deva se strecoară prin câteva peisaje impresionante. La kilometrul 22, se află localitatea Tășad, atestată documentar de pe la anul 1500, dar în hotarul satului, se află urmele unei cetăți dacice, numită de localnici Cetățeaua. Aici turiștii regăsesc o peșteră frumoasă, niște poiene străbătute de un râuleț care umezește rezervația naturală „Calcarele tortoniene”. De vreo zece ani, colonelul comandor IOAN MOCIAR a revenit în satul său natal, întreținându-și pasiunea de a elabora o monografie, de a stimula interesul pentru istoria, geografia și spiritul bihorenilor din această zonă.
Volumul Tăședanii secolului XX este o ”monografie fotografică”, o carte căreia nu i se pot găsi cusururi (Editura Primus, Oradea, 2023). Apărută în excelente condiții grafice, în format A4, pe hârtie velină, volumul cuprinde numeroase fotografii (aproape numai fotografii comentate), reușind să contureze o interesantă machetă a istoriei sociale locale, prin intermediul „chipurilor” sătenilor. Pentru mulți, eventuali „cititori” (străini) ai albumului, fotografiile nu prezintă interes, fiind imagini ale unor oameni necunoscuți. Dar răsfoirea celor 221 pagini devine o curiozitate ademenitoare, întrucât comentariile și explicațiile scurte ale lui Ioan MOCIAR sunt pline de farmec, prin poreclele purtate, prin identificarea profesiilor și prin modul în care le ordonează. Secvențierea albumului (deci gruparea fotografiilor) este realizată în funcție de fotografiile avute la dispoziție:Oameni, fapte și locuri; Elevi și dascăli; Miri și nuntași; Cătanele satului; Omagiu eroilor Tășadului; Arc peste timp; Articole din presă, hărți, documente. Volumul se încheie cu un text biografic, care începe astfel: ”Pe 16 decembrie 1940, aproape de granița României sfâșiată prin Dictatul de la Viena cu doar aproape 4 luni în urmă, în comuna Tășad, județul Bihor, într-o familie de țărani români, se năștea Indriul (Andrei) pruncul mai mic al lui Nica Ciobii și a Savetei Țachii, în neamul Judeștilor, ce va fi mândru toată viața de numele primit” (schița biografică este alcătuită de comisar-șef rez Claudiu-Horațiu Judea, fiul). Este favorul acordat unei distinse personalități a Tășadului, poate mai sunt și altele, care meritau un capitol special intitulat ”Personalități ale Tășadului”. Pesemne, între acestea ar fi avut loc autorul monografiei, Ioan Mociar, colonel – comandor de aviație, poate dascălul Pantelie Bugariu, cineva din familia Gavrilă, vreun preot, profesor, inginer ori țăran care a adus și întreținut faimă satului. Monografia fotografică e întâiul volum, de la care se pot rândui alte informații, la fel de interesante. Istoria națională este alcătuită din însumarea evenimentelor și participarea personajelor din micile istorii ale comunităților rurale.
Suntem impresionați de toponimie, care poate deveni subiectul unui studiu mai amplu. Poreclele (cognomen, cum mai spun filologii) au savoare și farmec, iar acestea dau mărturie asupra a trei generații: ”Vlaicu Florea cu Ana Tomii Moșului și a Anastasiei, soră cu Ioanea Tomii; bunicul lui Florian Judea a Mantului; Cheța Mihaiu Indiiului; Jidovița Petri Lucrăiții, Ana Hipului, mama Evei Ioanii Fâchii etc.
De altă parte, scurtele explicații la fotografii mărturisesc drame și tragedii: Mitru Iosâvii și-a pierdut degetele de la o mână, jucându-se cu o grenadă rămasă din război, Petrea Țâglii și Ioșca Tâglii au fost împușcați de milițieni (1952), în propria casă, pentru ”haiducia modernă”, frumoasa profesoara Aneta Mociar piere într-un accident al autobusului cu care făcea naveta, Țicărău Ioan este împușcat pe front la Odessa, Ruge Flore, Traianu Păcurar și Petrea Miculii au fost prizonieri la ruși, în Kazashstan, Ticărău Ioan, caporal-erou al satului, căzut la Odessa, precum și alți dispăruți pe în război.
Multe și frumoase s-au petrecut în satul Tășad. Unul se fălea cu bicicleta, altul cu Moskovici, altul avea o nevastă frumoasă cu păr ebeniu și ochi verzi, iar celălalt se mândrea cu droaia de nepoți sănătoși și neastâmpărați. Bine precizează Ioan Mociar, autorul, o fotografie spune multe și mărturisirea ei este dreaptă. Poezia Părinții de Lucian Blaga (reprodusă în facsimil pe coperta 4) ne întărește credința că acest volum este un omagiu adus înaintașilor:
„Coboară-n lut părinții, rând pe rând,
În timp ce-n noi mai cresc grădinile,
Ei vor să fie rădăcinile,
Prin cari ne prelungim pe sub pământ.
Se-ntind domol părinții pe subt pietre
În timp ce în lumini mai adăstăm
În timp ce fericiri ne-mprumutăm
Și suferinți și apă vie pe la vetre”…
Ioan MOCIAR, autorul Monografiei fotografice despre Tășad, și-a câștigat dreptul la demnitate intelectuală, elaborând o asemenea carte, excelentă din toate punctele de vedere. Vizitând hotarul satului, am găsit un peisaj mioritic, de care oamenii sunt mândri, iar tăședanii, la rândul lor, sunt bihoreni cu prețuire pentru ținutul lor, harnici și făloși pentru casele frumos întreținute și pentru traiul lor liniștit, estetic și bine cumpătat.
Anton ILICA
UZPR, Filiala ARAD