Bucureștiul văzut prin ochii
unui jurnalist cultural
Scriitoare consacrată, manager cultural de succes și jurnalist profesionist, membră a Filialei Presa Culturală a UZPR, Catia Maxim surprinde cu fiecare nouă apariție editorială, sau publicistică, aducând în prim plan personaje, locuri, evenimente inedite, rod al unei imaginații, dar și al unei documentări debordante. Se poate spune că, la ora actuală, Catia Maxim este este unul dintre cei mai activi jurnaliști culturali ai țării, romanele sale „documentare” constituind tot atâtea prilejuri de reconstituie detaliată a unei realități concrete, sau fictive, din universul cotidian.
Continuând seria conferințelor susținute la Muzeul Suțu, al Municipiului București, ori la Muzeul Național al Literaturii Române, menite să aducă în conștiința publicului tablouri „vii” ale unui trecut mai mult sau mai puțin recent, Catia Maxim a organizat recent (pe 24 iulie a.c.), cu sprijinul M.N.L.R și al Filialei Presa Culturală a UZPR, conferința „Incursiuni literare în Bucureștiul cărților mele”, avându-i ca protagoniști pe jurnalista Loreta Popa, PR la M.N.L.R, jurnalista și scriitoarea Camelia Pantazi Tudor, redactor-șef al Publicației de cultură „Astralis”, ce apare sub egida UZPR, jurnalistul și criticul literar Marian Nencescu, președintele Filialei Presa Culturală, și profesoara Elena Granzulea, interpretă de muzică tradițională „armânească”, dar și de muzică veche românească. Secvențele muzicale au făcut trimitere la principala operă narativă a Catiei Maxim, trilogia „Îngerii de la Moscopole”, o veritabilă epopee etnică a aromânilor din Balcani, cea mai amplă creație epică de tip documentrar-jurnalistic din literatura noastră actuală.
Documentată și echilibrată în intervenția sa, Camelia Pantazi Tudor a făcut referințe la nu mai puțin de 5 cărți ale Catiei Maxim, unde imaginea Bucureștiului este redată în chip „caleidoscopic”, de la epoca fanariotă, la cea recentă. Cu totul, Bucureștiul descris de Catia Maxim se încadrează în ce s-ar numi „imaginarul subiectiv”, scriitoarea selectând imagini, scene colective, elemente arhitecturale, secvențe de viață, menite să descrie un oraș seducător, fascinant, eminamente cultural, autoarea având decența să evite în descrierile sale elemente dramatice, sau chiar detalii sumbre. La rândul său, criticul Marian Nencescu a analizat romanul „Altarul din Carcera Oarbă” (apărut la Ed. Tracus Arte, în 2017), semnalând caracterul „documentar” al acestei cărți, în ciuda încărcăturii sale „politice”. Ca de fiecare dată, autoarea pornește de la fapte „reale”, de data aceasta de la Dosarul de la CNSAS al unui fost deținut politic, un muncitor bucureștean oarecare, unul din cei peste 500 000 de condamnați politic de regimul comunist-stalinist instaurat de Soviete în România, după război, coroborat cu amintiri și mărturii de familie, pentru a ajunge la tema sa favorită, descrierea unui București surprins în două ipostaze opuse, aceea de Mic Paris, capitală a petrecerilor extravagante, a vilelor de lux, a curselor de cai și de automobile, devenit după război un oraș cu „iz comunist”, cu clădiri tip, cenușii, adevărate „dormitoare” muncitorești, unde fostul deținut politic cunoaște binefacerile și „avantajele” traiului la comun, sfârșind cu o scenă din timpul Revoluției din 1989, când „scutierii” în uniforme cenușii apără conducerea țării de furia mulțimii dezlănțuite. Un roman „politic” am zice, dacă n-am știi că toată literatura lumii e „politică”, de la „Iliada” și „Odiseea”, la „Micul Prinț”, de pildă.
Cu totul, Bucureștiul „concret dar și imaginar” al Catiei Maxim este un adevărat personaj de roman, viu, fascinant, caleidoscopic. Autoarea reconstituie trecutul după fotografii, documente de Arhivă, pune cap la cap mărturii diverse, completează din imaginație locurile „albe” din memoria colectivă, are, cum se spune, simțul măsurii și al decenței. Cărțile Catiei Maxim sunt într-un fel și un unicat literar la noi deoarece cuprind adesea trimiteri la referințe culturale, adevărate bibliografii, romane în roman, semn că totul e real, verosimil, posibil. Lipsește (deocamdată) și un glosar de termeni, dar la edițiile viitoare se poate remedia.
Creator cu totul original, scriitor-jurnalist, sau invers, Catia Maxim este un câștig pentru breasla noastră. Este dovada că sintagma „creație jurnalistică”, revendicată de Uniunea noastră în mod oficial și definitiv, este cu totul justificată în contextul actual.
Marian Nencescu
președinte Filiala Presa Culturală a UZPR
