Vizitând Curtea de Argeș, orașul de scaun al întemeietorilor dinastiei basarabe, nu puteam ocoli casa lui Dumitru Norocea – pictor, sculptor și un foarte important restaurator al picturilor bisericești din perioada interbelică.
Născut pe meleaguri gorjene (1880), școlit în comuna natală, Balboși, acesta își continuă studiile la Târgu-Jiu și Turnu-Severin (Liceul „Traian”), unde deprinde și primele noțiuni de pictură și sculptură. Fiind inițiat în istoria artei de către profesorul său, Tit Liviu, se înscrie ceva mai târziu ca student la „Școala Superioară de Arte Frumoase” (1903-1907), pe care o absolvă cu media 10. Aici a avut norocul de a lucra sub îndrumarea unor mari profesori: Ipolit Strâmbu/Strâmbescu (1871-1934), mehedințean de origine, pictor strălucit și autor de manuale de pictură, Th. Aman sau George D. Mirea. Orfan de mamă, cu tatăl bolnav, lucrează mai întâi ca învățător, în mediul rural, în județul Mehedinți, timp de patru ani, pentru a-și ajuta cei 8 frați mai mici. Talentat, lucrează în timpul liber împreună cu zugravi de biserici, restaurând lăcașe de cult sau troițe. În decembrie 1903, tot din aceleași motive, se angajează la Casa Școalelor, unde copiază planuri arhitecturale ale unor obiective ce urmau a fi restaurate. În anul 1907 obține primul contract de restaurare a unei biserici din mediul rural, la Gălbinași, județul Călărași. Toată viața a avut în minte această deviză: “Credință – Muncă – Cinste – Sacrificii”.
În anul 1909 acesta obține din partea autorităților italiene o bursă de studii, pentru 4 ani, timp în care se pregătește în cele mai importantele centre culturale ale Italiei, în special la Ravenna, oraș ce păstra vechi biserici din vremea în care fusese Capitala Imperiului Bizantin de Apus.
Continuă, în anul 1913, studiind la Sorbona, pentru o perioadă de patru luni, cu o bursă oferită de „Comisiunea monumentelor istorice și de artă”, fiind elev al celebrului profesor, arheolog și istoric francez Gabriel Millet (1867-1952), la „École pratique des hautes études”. Acesta, recunoscând capacitatea și talentul tânărului român, îl invită să lucreze și să studieze pictura bizantină la Muntele Athos.
Dumitru Norocea s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, fiind înmormântat la Curtea de Argeș (1964), oraș în istoria căruia a intrat de multă vreme.
Ca artist talentat, dar mai ales ca restaurator de pictură veche religioasă, D. Norocea a avut un mare respect pentru picturile religioase, realizate în tehnica fresco, ajungând la nivel de perfecțiune. În acest fel, el a salvat munca unor pictori anonimi, dar și veritabile capodopere ale artei medievale românești, care ar fi putut fi distruse prin neștiință, comoditate sau lipsă de responsabilitate de către simpli zugravi de biserici. Prin munca sa, numeroase biserici au redobândit strălucirea de odinioară a vechilor picturi religioase, care nu au suferit nici o modificare sau deteriorare a stilului sau culorilor inițiale.
Ca pictor de biserici, acesta a respectat cu fidelitate erminiile tradiționale, dar pasionat de cromatica și varietatea atât de bogată a motivelor de pe costumele populare românești a realizat un „Album de motive populare”, din care s-a inspirat ori de câte ori a avut ocazia să decoreze spațiile libere de pe pereții unor biserici.
În anul 1908 restaurează pictura murală de la Biserica Mănăstirii Govora – unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Țara Românească, a cărei pictură, creată în pur stil brâncovenesc, de către zugravi de subțire aparținând renumitei Școli de la Hurez, data din anii 1711-1712. Norocea a fost contactat și pentru restaurarea picturilor de la mănăstirile Hurezi, Tismana, Cozia și de la Catedrala Mitropoliei din Târgoviște. La cea din urmă, Dumitru Norocea este angajat și în pictura murală, împreună cu pictorul Arthur Verona (1866-1946).
Alături de arhitecții Grigore Cerchez și Nicolae Ghica-Budești este angrenat la operațiunea de consolidare și de restaurare a picturii celebrului monument ecleziastic de la Curtea de Argeș, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” (secolul al XIV-lea). Pe atunci, D. Norocea era singurul specialist român în domeniul restaurării unor picturi în stil bizantin, realizate în tehnica fresco, cu studii la Ravenna, Paris, cu practică la Muntele Athos dar și un talentat pictor bisericesc.
Deși începuse Primul Război Mondial, s-a demarat procesul de restaurare a ansamblului pictural al Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, la care au mai participat, alături de Dumitru Norocea, doi absolvenți ai „Școlii de arte frumoase din București”, pictorii I. Mihail și Gh. Teodorescu, pentru continuarea, sub coordonarea maestrului, a restaurării ansamblului pictural. În 12 septembrie 1920, Dumitru Norocea a descoperit pe peretele interior nordic al naosului un important text în limba slavonă, inscripționat pe mortar: „În anul 6860 [1352], la Câmpulung, s-a stins marele Basarab voievod”.
Pentru întreaga sa muncă de restaurare a frescelor Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, lui Dumitru Norocea i s-a acordat Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, cea mai înaltă distincție ce se putea acorda unui civil (Decretul regal nr. 60063/2 decembrie 1922).
În îndelungata sa carieră, D. Norocea a pictat și alte biserici, ca de pildă catedrala și cunoscuta „Sala Unirii” din Alba Iulia. În ceea ce privește restaurarea unor picturi în tehnica fresco, cele mai reprezentative lucrări sunt cele de la Catedrala „Sfinții Impărați Constantin și Elena” din Bălți (1933-1934), Biserica „Stavropoleos” din București (1908-1911), Biserica din Oiești-Ungureni (Argeș)-1928, Biserica „Sfinții Îngeri” din Curtea de Argeș (1930) și Biserica „Madona Dudu din Craiova (1938-1942).
În repertoriul acestui mare restaurator de pictură bizantină se pot aminti: Biserica din Gălbinași (Buzău)-1907, Biserica Mănăstirii Govora (1908), Biserica Mănăstirii Hurezi (1908), Catedrala Metropolitană din Târgoviște (1914), Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș (1914-1928), Biserica Mănăstirii Tismana (1922), Biserica din Măgureni (Prahova)-1925, Biserica din Hârlău (1911; 1926-1929; 1931-1932; 1939; 1954), Sala Manole din Palatul Episcopal de la Curtea de Argeș (1936).
Dumitru Norocea a fost primul artist român care a realizat mozaicuri în țara noastră, la catedrala din Alba Iulia, la Catedrala din Sulina (1932-1937), la Patriarhia Română și la fostul Muzeu de Artă din Ploiești, astăzi dispărut.
Acestea fiind spuse despre biografia pictorului, să adăugăm câteva cuvinte despre creațiile sale laice, expuse în Casa memorială din Curtea de Argeș, aflată pe actuala stradă Victor Ștefănescu, nr. 8: Răscoala de la 1907, Vara, Călătoria regilor magi, Casa Norocea, portrete ale membrilor familiei, autoportrete, etc.
Casa acestuia, situată în centrul municipiului, a fost finalizată în 1924, fiind o vilă elegantă, cu o arhitectură prolixă: elemente ale stilului neo-romȃnesc, după ideile proprii, dar și ale arhitectului Grigore Cerchez, o combinație eclectică, imitând aspectul unei cule din Gorj, cu accente post-brâncovenești și cu aspect al unui pavilion de vânătoare. În final va rezulta o vilă modernă, vizitată în repetate rânduri chiar de Regele Carol II sau de către alți distinși oaspeți: doi foști prim-miniștrii – I. G. Duca și Armand Călinescu.
Deasupra ușii de la intrare se află un mozaic ce îl înfățișează pe prorocul Moise. Este unicul mozaic aflat în casa memorială, realizat de către Dumitru Norocea.
Vizitatorul poate să vadă în această locuință o expoziție de costume tradiționale din portul argeșean și obiecte de artă populară, colecționate de-a lungul vremii de către D. Norocea. Impresionează, de asemenea, o serie de tablouri (mozaic aparent, fiind ulei pe pânză cu aur și argint): „Împăratul Iustinian cu suita”, „Împărăteasa Teodora cu suita”. Tot aici sunt expuse trusa de lucru și șevaletul pictorului.
Sala de lucru a pictorului, unde sunt expuse lucrările maestrului, în stil post-impresionist, dar și locul preferat unde își primea oaspeții, are un luminator natural, așa cum aveau artiștii italieni.
Majoritatea tablourilor sale (peisaje, portrete, compoziții alegorice sau clasice, natură moartă, studii) sunt uleiuri pe pânză sau pe panou, pasteluri pe carton, pastel pe piele de căprioară, acuarelă și tempera pe diverse materiale, dar și grafică.
Casa Dumitru Norocea este o veritabilă bijuterie a orașului Curtea de Argeș.
Tanța Tănăsescu / UZPR