◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.03.2024

Frumoasa noastră Românie

Pe Autostrada Litoralului, într-o zi de iarnă ploioasă ca o nostalgică revenire la sezonul autumnal, am remarcat un fenomen ciudat: gravitația era învinsă de forța de frecare. Cel puțin așa am comentat, căutând să par cât mai savant. Picăturile de ploaie ajunse pe parbriz curgeau… în sus, mișcare stranie cauzată de viteza pe care o avea autoturismul și de vântul care bătea viguros. Probabil că un participant de seamă la acest complex de împrejurări și factori cu valoare decisivă era și stratul de ulei ajuns pe geamuri. Un amic, zâmbind a glumă, spunea că ar trebui introdusă pedeapsa cu bătaia la tălpi pentru cei care introduc nu știu ce substanțe uleioase în recipientele cu apă destinate spălării geamurilor – gălețile roșii de pe la benzinării.

Era o priveliște fantastică: în față se perindau colinele Dobrogei, cu urme de zăpadă, crâmpeie de vegetație îngălbenită, pomi desfrunziți, instalații eoliene și clădiri fantomatice, toate zărite printre broboane minuscule și mărgele ceva mai mari de apă care urcau, parcă, înapoi, către cer. Și am privit mai atent către peisajul de pe fundal, sorbind cu sufletul imaginile, apoi am spus, pentru mine, că avem o țară minunată, de o frumusețe extraordinară. Mi-a fost teamă să rostesc cu voce tare constatarea de mai sus, deoarece, ca și dumneavoastră, am învățat, de-a lungul timpului, să nu mă exprim prea dramatic ori prea poetic și nici să nu emit opinii admirative privitoare la România, dacă nu vreau să devin ținta unor glume groase, hibernale. Însă păstrez în minte convingerea că trăim în cel mai bun dintre locurile care ni s-ar fi putut hărăzi, chiar dacă mulți se străduiesc să corodeze, încet, aspectul și să erodeze, irevocabil, sentimentul…

Am copilărit în perioada comunistă și am recitat, cu o firească lehamite, „Republică, măreață vatră”, „Mândră corabia, meșter cârmaciul”, „Partidul, Ceaușescu, România”. Toate gândurile frumoase, toate expresiile plăcute au fost răsucite până la demonetizare, înfățișând, contorsionat și aberant, plaiurile noastre natale în strânsă legătură cu dictatorul și dictatura. Iar timpul care a trecut nu a izbutit să vindece pentru noi, cei ajunși la o anumită vârstă, teama de ridicolul ce s-ar putea ascunde în simpla constatare că ne iubim țara. Unii spun că urmașii noștri vor avea și mai mult de pătimit, deoarece, prin intermediul filmelor, cunosc mai multe despre SUA decât despre România, iar părinții și bunicii au consumat de mult în lozinci predecembriste cuvintele prin care le-ar putea înfățișa fireasca dragoste de patrie. Și nu mă pronunț dacă lucrurile stau cu adevărat așa sau nu.

Știu, infrastructura rutieră este încă mult în urmă, hotelurile și pensiunile mai au mult de parcurs până la ideal, serviciile și utilitățile sunt adesea la stadiul de experiment, magazinele și restaurantele par, uneori, pastișări în culori greșite ale afacerilor bine conduse de pe alte meleaguri. Știu, mai sunt atâtea lucruri de făcut, mai ales că nu se înghesuie mulți să le facă. Dar țara noastră este de o frumusețe fantastică, sinonimă cu acasă – acel cuvânt care exprimă totul, nu doar un punct pe hartă. De aceea, poate, mă doare când văd cum sunt luate în derâdere sărbătorile noastre (religioase și laice, deopotrivă), sentimentele patriotice, admirația față de trecut și hotărârea de a croi un viitor. De aceea, poate, mă întristează mizeria pe care o lăsăm în urmă, fără a mă referi, neapărat, doar la gunoaiele azvârlite pe margine de drum sau în mijlocul unor obiective turistice. De aceea, cu siguranță, mă bucur că pot fi numit român și pot privi dincolo de aparențe și prejudecăți, dincolo de picăturile acelea care se scurg în sus pe parbriz, spre a îmbrățișa cu inima acest tărâm.

Probabil că, dintre dumneavoastră, câțiva vor zâmbi depreciativ, alții își vor masca atent orice urmă de emoție, așa cum ne-am obișnuit de ceva vreme. Însă știu că mulți vor regăsi, în fața lor sau în amintire, în cuvinte sau în gânduri nedefinite, sentimentul minunat al apartenenței, al emoției, al ființării – al dragostei de țară. Țara noastră, cu bune și cu rele, motivul pentru care, oricât de bine ar fi dincolo de zări, ne întoarcem mereu acasă.

Și poate că nu ar trebui să așteptăm o Zi a Unirii, nici vreun alt motiv îndătinat pentru a ne învăța copiii să-și iubească țara și pentru a spune, măcar în sinea noastră, cu sinceritate: „La mulți ani, frumoasa noastră Românie!”.

 

Alexandru Pripon

Un comentariu pentru “Frumoasa noastră Românie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *