◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.02.2024

Generalul Eremia Grigorescu (1863-1919): 160 de ani de la naștere. Artizanul lui „Pe aici nu se trece!”

Pe 28 noiembrie 2023, se împlinesc 160 de ani de la nașterea generalului Eremia Teofil Grigorescu (1863-1919), la Golășei, astăzi parte a orașului Tg. Bujor din Galați, supranumit în presa vremiii „Străjerul de la Porțile Moldovei”. Școlit la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați și apoi la Academia Mihăileană de la Iași, bravul Erou, odihnește – potrivit dorinței sale – la Mărășești, alături de ofițerii și soldații săi, care și-au transformat propriile trupuri în scut de apărare, în Primul Război Mondial, nu pentru a primi vreo soldă mai mare, vreun galon mai mult pe umeri, ci pentru a împlini visul multor generații de români creștini: înfăptuirea României Mari.

Gălățeanul Eremia Grigorescu este cel care – după dezastrul de la Turtucaia (Dobrogea) – a primit ordin urgent să apere intrările în Moldova dinspre Muntenia și Transilvania. Reamintim. Ardelul era sub austro-ungari, iar capitala București (cu Muntenia întreagă) era din 6 decembrie 1916 ocupată de „hoardele teutonilor”.

În conjunctura dată, Casa Regală – Regele Ferdinand și Regina Maria – Comandamentul Central al Armatei Române și o parte a Guvernului, reprezentat de Ion I. C. Brătianu, s-au îndreptat spre Iași, în inima Moldovei eroice.

Timp de doi ani, Moldova devenise „centru al rezistenței românești”, iar numele orașului Iași era pe buzele tuturor. Armata noastră, deși avea aliată Armata Rusă, era mai mult singură pe front, rușii găsindu-și mereu motive de amânare a luptei, de abandonare, chiar de trădare.  În lungul calvar care părea că nu se mai sfârșește,  Moldova și Iașiul erau ca un miraj în pustiuri…  Rușii continuă să se grupeze de-a lungul celei mai îndepărtate linii, în raport cu inamicul… Dau înapoi și la Oituz, în ciuda apărării energice a diviziei lui Grigorescu”, nota  – la sfârșitul anului 1916 – în jurnalul său generalul Henri Berthelot (1861-1931), șeful Misiunii Franceze în România, consilierul regelui Ferdinand-Întregitorul, în Primull Război Mondial.

În același context, generalul francez nota că veștile nu sunt deloc încurajatoare, iar moralul scăzut al trupelor și al comandamentului rus îl determină să se întrebe, retoric: Oare vom rezista măcar pe Siret?

În Moldova natală, generalul Eremia Grigorescu, într-o primă etapă, a avut misiunea de a apărăra trecătoarea Oituz, în fruntea Diviziei a 15-a Infanterie, supranumită „Divizia de fier” și strămutată din Dobrogea, unde a rezistat la Arabagi și Mulciova. Intrând în Onești (în drum spre Oituz), Grigorescu s-a întâlnit, pentru întâia dată, cu generalul Constantin Presan (1861-1943), pus în fruntea Armatei Române de nord.

Un martor al acelor momente ne relatează că – în ultima parte a anului 1916 – la sosirea trupelor în Onești, pe străzi era mare forfotă, oameni panicați, fugind în dezordine și confuzie. Oboseala se strecurase în trupurile soldaților, prea obosiți și hăituți de griji, de nevoi, iar mulți localnici  erau puși pe fugă din calea războiului… De cum au ajuns în zonă – soldații Diviziei a 15-a au luat poziții de apărare pe Valea Trutușului, iar mâna de comandant de oști a generalului Grigorescu s-a făcut simțită din plin.  Șoselele erau barate și blocate de carele coloanelor și ale sătenilor ce fug îngroziți… Nu era timp de pierdut. Grigorescu își desfășoară imediat trupele, așezându-le și risipindu-le în poziții de luptă. Dă imediat ordin, sub sancțiune severă ca nimeni să nu-și părăsească casele, garantând că inamicul nu va trece. Nu se mulțumește însă să reziste pe pozițiile ce i se indicase – și din prima zi – prin atacuri și contra-atacuri bine meșteșugite, reușește numai cu singura sa divizie să gonească pe un dușman de trei ori mai numeros”, ne relatează un participant pe câmpul de luptă.

Curajul și comenzile inspirate ale generalului Grigorescu, numit între timp Comandantul Corpului 4 al Armatei Române, au făcut ca locuitorii să nu-și părăsească așezarea… Iar, Moldova să reziste, să rămână o Candelă aprinsă, în tumultul crivățului din timpul marelui Război Mondial. În contextul amintit, o scrisoare din dosarul „Eremia Grigorescu” ne ilustrează că locuitorii din Onești – în frunte cu preotul I. Tudorache, primarul, notarul și învățătorul Dragomir – apreciau și îi mulțumeau generalului Eremia Grigorescu, pentruvirtutea eroică, vrednică numai de timpurile noastre străvechi românești…Trăiască mulți și buni ani Comandantul Corpului 4 Armată, generalul Eremia Grigorescu, împreună cu toți bravii săi ofițeri și soldați ai Diviziei a 15-a” – care străjuind și luptând neclintit și impetuos, „la porțile de invadare ale Moldovei” – au salvat regiunea noastră, reținem dintr-o scisoare, datată – 1 ianuarie 1917.

Un alt moment de răscruce a fost la Mărășești. Premergător acestui episod, sîngeros, jertflnic și izbăvitor, să ne „mutăm” puțin în Bucureștiul din vara lui 1917.

Un renumit istoric al războiului de întregire, ne relatează că într-o seară a lui august 1917, feldmareșalul von Mackensen era în Bucureștiul ocupat de nemți (noua lor casă!), de unde se pregătea să pornească însprea Moldova, pe front, ca să preia personal conducerea bătăliei. Gândul neamțului, supranumit „spărgătorul de fronturi”, era de a spulbera apărarea din Moldova și  de a o ocupa. Apoi, ar fi ajuns în strategicul port Odesa și de acolo ar fi pus la pământ Rusia…  

În 5 august 1917, pe peronul gării de Nord din București, încrezător, strângând mâna ofițerilor germani și ai unor înalți demnitari români, von Mackensen ar fi spus la plecare: „La revedere, peste două săptămâni (ne vedem n.r.), la Iași!

Timp de două săptămâni, în cafenelele bucureștene răsunau cuvintele neamțului, iar simpatizații germanilor (între aceștia, P.P. Carp) sperau în această falsă „reîntregire a României”, după planurile germanilor și ale austro-ungarilor.

În vara lui 1917, grija, nesiguranța, foametea, epidemiile tronau peste întreaga Moldovă. În 3-7 august, Regele Ferdinand i-a chemat, în prezența membrilor Guvernului, pe generalii Presan, Averescu și Scerbacev, între planurile de luptă fiind și cel legat de strămutarea în Rusia…  Se știe că planurile de strămutare în Rusia funcționase bine, în privința „asigurării” Tezaurului României, care – în mare parte – a plecat pe un drum fără întoarcere.

În acel context, gen. Al. Averescu înregistra victoria Armatei a 2-a română, la Mărăști, fapt care l-a determinat pe von Mackensen să schimbe tactica. Nu a mai atacat pe la podul Cosmești, pe linia Fundeni-Nămoloasa-Mărășești, ci și-a dislocat trupele din zona Nămoloasa, îndreptându-le pe valea Putnei, propunându-și să atace pe direcția Focșani-Mărășești-Adjud, cu scopul de a cuceri capitala Moldovei și de a ajunge la Iași…

Mărășeștiul a fost cea mai sângeroasă pagină din istoria întregirii României Mari. Din zori și până-n zorii următoarei zile, cale de mai bine de două săptămâni, mii de obuze zburau dintr-o parte în alta a frontului, formând bubuituri care îți dădeau impresia „de prăbușire a pământului”.

În timpul apărării Mărășeștiului, guvernul revoluționar rus al lui Kerenski a dat ordin ca rușii să nu mai lupte. Dezorganizarea, confuzia și anarhia se instalaseră în rândurile aliaților ruși. Ba chiar o unitate rusă a refuzat să rămână măcar în poziție de apărare, fapt ce l-a determinat pe generalul Constantin Cristescu (1866-1923), comandantul Armatei Române l,  să ceară retragerea. În această conjunctură, generalul Eremia Grigorescu preia conducerea întregului front, inclusiv a rămășitelor Armatei a IV-a rusești și demonstrează, pe deplin că „Nici pe aici nu se trece!” Curajul și ordinele sale inspirate au făcut  să fie învinsă „trufia trupelor lui von Mackensen”, cum va nota generalul Eremia Grigorescu, pe un ordin de luptă.

Mărășeștiul a fost cea mai dârză și glorioasă luptă, în fruntea căreia s-a aflat gen. Eremia Grigorescu, care a trecut la Domnul în 21 iulie 1919, fără a apuca să se bucure deplin de roadele jertfei sale și ale soldaților săi.

Faptele sale de vitejie, alături de bravii săi soldați au fost la rang de virtute, în nopțile și zilele nouroase care păreau că nu se mai sfârșeșc. Mai ales, deciziile generalului Eremia Grigorescu, inspirate de o stea călăuzitoare, au fost izbăvitoare, precum Steaua care i-a călăuzit pe Cei trei magi în pustie.

Pe placa mormântului său de la Mărășești, scrie pentru veșnicie: Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrăjmaș făcând stâncă împrejurul meu, am scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz și Cașin: «Pe aici nu se trece»”…

Glorie etenă, Bravului General Eremia Grigorescu și tuturor celor care au scris cu litere de sâne faptele lor mărețe, premergătoare înfăptuirii României Mari, de la 1 Decembrie 1918. 

 

Maria Stanciu

Foto: Maria Stanciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *