Federaţia Română de Lupte a anunţat, luni seara, pe pagina sa de Facebook, decesul lui Gheorghe Broşteanu, ”o figură emblematică a luptelor libere”.

Medaliat la Campionatele Europene, dar şi descoperitor de talente ca antrenor la CS Unirea Iaşi, Membru de Onoare al FRL, Gheorghe Broşteanu s-a stins din viaţă ”după o lungă şi discretă suferinţă”, la vârsta de 62 de ani.

Broşteanu a cucerit medalia de argint în 1982, la cat. 90 kg, la Campionatele Europene. A fost multiplu campion naţional şi câştigător a numeroase turnee internaţionale, dar şi Cetăţean de Onoare al municipiului Iaşi.
Federaţia Română de Lupte este constituită prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti de lupte afiliate şi care recunosc şi respectă statutul şi regulamentele F.R.L., este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, neguvemamentală, apolitică şi fără scop lucrativ; se constituie în baza prevederilor O.G. nr.26/2000 şi a Legii nr.69/2000.