Priviți fotografia.
Vedeți o mamă împreună cu fiica ei.
Numele femeii este Maria Plop și s-a născut pe 14 septembrie 1927. Azi ar trebui să fie Ziua Națională Maria Plop.
Nu este așa, pentru că amintirea eroilor luptători anticomuniști se dorește astăzi a fi uitată.
Maria Plop, femeia aceasta uscățivă, îmbătrânită prea devreme, care ne privește grav și atât de intens dintr-o veche fotografie a fost singura femeie, membră a grupului de partizani anticomuniști din comuna Nucșoara, care a rezistat în munți de la înființarea lui, în 1949 până la 20 mai 1958, când s-a predat împreună cu fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu.
În cei 9 ani cât a fost membră a grupului, a îndeplinit misiuni similare cu ale bărbaților, s-a remarcat prin abnegație, curaj și spirit de sacrificiu, reușind să supraviețuiască celor mai grele situații și condiții de trai.
La 22 mai 1956, în ascunzătoarea de la Râpele cu brazi, a dat naștere fiicei ei și a lui Toma Arnăuțoiu.
La 20 mai 1958 Toma și Petre Arnăuțoiu au fost arestați, prin trădare.
Somată să se predea, Maria Plop a coborât din ascunzătoarea de la Râpele cu brazi ținându-și copilul în brațe.
A fost anchetată timp de un an de Securitate, chinuită, bătută și umilită. În urmă procesului a fost condamnată la muncă silnică pe viață.
Despărțită de copilul ei, fără să știe ce s-a întâmplat cu acesta, a decedat în închisoarea de la Miercurea Ciuc datorită condițiilor mizere de detenție.
Fotografia este făcută de Securitate, în ziua arestării sale. Avea 30 de ani.
Petrecuse ultimii 9 ani într-o peșteră, în creierul munților. Fără electricitate, fără apă curentă, fără nimic din ce noi astăzi luăm de-a gata. Vânată ca un animal sălbatic de forțele Securității.
Priviți-o! Priviți îmbrăcămintea femeii. Rochița fetiței. Peste doar două zile urma să împlinească 2 ani. Fără tort cu doua lumânări, într-un beci al Securității, fără tată.
Priviți mâinile femeii pe umerii fetiței și încercați să înțelegeți acele momente.
Zbuciumul.
Lupta.
Sacrificiul.
Demnitatea…
Arătați această fotografie celor care spun că le e rușine că sunt români.
Învățați-i să stea în picioare.
Învățați-i demnitatea!
Nu suntem toți oi!
Nu toți plecăm capul, că să nu ne taie sabia!
Să ținem vie amintirea celor care ne-au învățat libertatea!
…
Nu mi-am putut opri lacrimile când am scris acest text.
De ciuda și de neputință.
Mi-as fi dorit ca atunci, în fața aparatului de fotografiat al securistului și în fața hienelor cu pistoale la brâu, aceste doua suflete să nu fie singure.
Mi-aș fi dorit să pot să le apăr. Cu orice preț.
Mi-as fi dorit ca președintele României să dezvelească o altă statuie. Nu a unui guvernator.
Ci a Mariei și a fiicei sale, Ioana. Rochița fetiței e mult mai frumoasă decât catifeaua scumpă a guvernatorului de la Sibiu.
Privește rochița.
Și nu uita…
România Frumoasă