◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.07.2024

Cărți de patrimoniu din tezaurul Muzeului Municipiului București, expuse iubitorilor de bibliofilie și nu numai

Muzeul Municipiului București găzduiește la Palatul Suțu o expoziție cu un titlu inspirat: „Vechi cărți românești cu steme domnești și stihuri poeticești”. Este o trecere în revistă nu doar a istoriei cărții, a artei tipografice sau a evoluției literaturii encomiastice (imnuri de laudă pentru mărimile zilei) ci mai ales o lecție elocventă, demonstrând pe viu faptul că științele auxiliare ale istoriei pot contribui la o mai bună cunoaștere a trecutului nostru.

Exponatele prezentate cu acest prilej sunt semnificative din perspectiva bibliologiei, prezentând unicate ce demonstrează înalta tehnică și măiestrie a tipografilor noștri (tip de hârtie, tehnică de tipărire, legătură de carte) dar și a codicologiei (cărțile de tip manuscris).

Exemplarele expuse aparțin literaturii religioase, însă altele, nu puține la număr, sunt de factură literară, istorică sau juridică (Legiuirea lui Caragea). Legăturile acestor lucrări manuscrise sunt elegante, atent lucrate.

Nu lipsesc din această expoziție așa numitele miscelanee (texte de factură diversă, legate împreună), manuscrise diplomatice (sub formă de scrisori sau documente), cu o ornamentație originală, realizate de scribi ori copiști talentați.

Arta miniaturii se înfățișează la cote înalte, fiind reprezentată de desene sau picturi de mici dimensiuni, multe dintre ele în culori atractive, cu rolul de a înfrumuseța un manuscris (titlul, frontispiciul sau începutul de capitol sau de inițiale).

Elementele decorative prezente în multe exemplare expuse sunt de inspirație vegetală, altele au componente zoomorfe, într-o cromatică vie, redată prin culori pregnante (roșu, auriu, sau argintiu).

Decorarea frontispiciilor se axează pe diverse simboluri (sub formă de cruciulițe, potire, imagini schematice ale unor sfinți, dar mai ales chenare simetrice, de formă dreptunghiulară).

În ceea ce privește arta compoziției, aceste cărți sau manuscrise prezintă scene biblice, secvențe de război, scene de ceremonial regesc.

Această expoziție, etalând cărți tipărite de la mijlocul secolului al XVII-lea, până la 1830, se vrea totodată a fi și o mini-istorie a heraldicii românești, în evoluția și dezvoltarea sa. Lucrările emanate din cancelariile domnești excelează prin reprezentări ale stemei țării sau orașului, iar în cazul celor de factură religioasă prin stema eparhiei respective.

Este demn de arătat faptul că stemele domnești apar nu doar pe frontispiciul unor documente, pe monede, clădiri sau lespezi funerare, ci și în partea introductivă a unor cărți. De multe ori, acestea sunt însoțite de stihuri (versuri) explicative ale componentelor heraldice din alcătuirea unor steme, precum și din elogierea unor fapte ale domnitorilor, care să scoată în evidență originea nobilă a familiei conducătoare. Prezența acestor semne heraldice semnifică în același timp recunoștința autorilor acestor artefacte pentru faptul că domnitorii (uneori ierarhii bisericii) au acordat nu numai sprijin tipografilor ci și înaltă protecție.

Amintind ideea stemelor ecleziastice trebuie să îl evocăm aici pe Daniil Andrean Panonianul (monah și apoi ierarh al Transilvaniei, traducătorul la 1652 al „Îndreptării Legii”) care scrie Versuri la Stema Metropolitană, de fapt o dedicație pentru Mitropolitul Ștefan al Țării Românești.  

„Învăţătur(ile) Athinei aşa nu strălucescu,
Cum ceaste şase numărure aicea izbăndescu.
De la răsărit păn’la apus tuturor groaz(ă),
Şi pre nici unul nu va lăsa fără de pază.
Cruc(ea) şi cârja în duhovnicescul războiu tare
Arhiereilor Hs. datu-le-au putear(e) mar(e).
Cu dânsele Creştinii la cer să-i ducă se-au dat,
Şarpele să sfărăme putear(e) mare au luat.
Capasul, Pletistur(a), Gherdanul podobeaşt(e) capul
Cu umbrirea Duhului nevoiaş de ia vacul,
Mitra Semnul Tiarei vechilor Arhierei,
Curat purtându-şi mulţi de muncă izbăvirei.
O, ŞTEFANE, Păstor Pravoslavie(i) dăruit,
De Hristos noaî paz(ă) tuturor hărăzit,
Doamne Isuse, păzeaşt(e) în sfânta Mitropolie
Pre al nostru Părinte şi în veaci ce va să fie”.

1652

 Stemele de stat, ale familiilor domnitoare sau cele ecleziastice, sunt importante de asemenea fiindcă pot elucida multe întrebări rămase fără răspuns cum sunt cele din sfera genealogiei sau de ordin heraldic.

De exemplu, atunci când nu se cunoaște anul realizării unei tipărituri, identificarea stemei poate elucida datarea manuscrisului sau a cărții respective.

De asemenea, faptul că pe o carte tipărită apar steme reunite ale Moldovei și Țării Românești, aceasta semnifică faptul că domnitorul s-a aflat atât pe scaunul de la Iași cât și pe cel de la București.

În sfârșit, monogramele ce apar pe anumite steme pot elucida chestiuni de filiație sau de apartenență a unui cap încoronat la o familie domnitoare sau alta.

După cum arată și titlul expoziției, pe lângă partea de grafică propriu-zisă, aceasta are rolul de a arăta modul în care erau proslăviți sau preamăriți domnitorii, prin intermediu unor texte versificate cu caracter dedicatoriu, ca o răsplată a rolului acestora de ocrotitori ai culturii, ai tiparului sau a religiei.

Prin urmare, la Palatul Suțu s-a vernisat o expoziție dedicată literaturii encomiastice (encomion – adică literatura în care se laudă peste măsură), mod în care elogiul supușilor capătă formă literară, versificată, de multe ori în manieră excesivă, apologetică.

Revenind la tema expoziției, amintim că Udriște Năsturel („La prealuminata stemă a milostivilor domni Basarabi”, în  Molitvenicul de la Câmpulung, 1635 – originalul în limba slavonă -) este primul autor care inaugurează asemenea creații literare, cu caracter de circumstanță, dedicate patronului tipăriturii.

Lui îi urmează Mitropolitul Varlaam, autorul unor „Stihuri în stema domniei Moldovei” cu care prefațează a sa „Carte românească de învățătură” (Iași -1643).

Devenind o modă, asemenea dedicații poetice, de natură encomiastică, apar în fruntea a numeroase tipărituri având ca autori pe grămăticul Nicola (Tetraevanghelul, 1645), Radu Greceanu  (Biblia de la 1688), Antim Ivireanul (Psaltirea românească, 1694; Chipurile Vechiului și Noului Testament, 1709), D. Cantemir (Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, 1698), Mihai Iștvanovici (Octoih, Râmnic, 1706).

Nicolae Milescu („Stihuri la Dumnezaescul David”), bucată lirică de factură encomiastică, scrisă probabil în perioada 1661-1665, debutează printr-o invocație din literatura clasică: „Taci Orfeu, lapădă Ermis alăuta,…” și se termină cu formula religioasă „Lui Dumnezeu mărire”.

Cărturar de talie europeană, Nicolaus Olahus dedică o „Elegie la mormântul lui Erasmus din Rotterdam” încheiată astfel: „Bun rămas eu pe veci îți doresc, o, ilustre Erasmus/Care de acum ai trecut printre bărbații cerești.”

În aceeași categorie a literaturii encomiastice se înscriu și epitafurile (inscripții funerare în versuri sau proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală). Iată în continuare un exemplu de epitaf, avându-l ca autor pe Udriște Năsturel (1652), text aflat în tinda Bisericii Domnești din Târgoviște, fiind dedicat lui Mateiaș, fiului adoptiv al domnitorului Matei Basarab:     

Epitaful lui Mateiaș Basarab

„Aicea zac eu, Mathei, în cest pământ reace

Pentru ce cu voi, cei vii, nu poci petreace.

Cela ce-am fost oarecând de toţi prea lăudat

Acum zac fără suflet cu lut împresurat.

Numai vă rog, greşitu, tot să mă iertați.

Cest mormânt întunecat, pururea să-l cercetați”.

După aceste începuturi, numeroși copiști sau traducători anonimi din secolele XVII-XVIII vor urma calea versificărilor excesiv laudative.

Această manieră de a arăta un respect maxim ocrotitorilor culturii, a tiparului, este specifică nu doar celor din spița Basarabilor, ci și multor alți domnitori, fie ei Ghiculești, Mavrocordați, sau alți domnitori fanarioți: Racoviță, Callimachi, Ipsilanti, Muruzi etc

Obiceiul compunerii de „versuri la stemă”, născut pe la mijlocul secolului al XVIII, începe să pălească, să se banalizeze spre sfârșitul veacului al XVIII-lea, fiind înlocuit cu forme mai rafinate, mai sofisticate, de pildă acrostihuri, cronici rimate sau colinde.

Această expoziție se va încheia la 1 Decembrie 2024, fiind un prilej de a prezenta publicului existența unei bogate tradiții a tiparului românesc, exemplare rare și prețioase de cărți tipărite, precum și specimene iconografice de interes pentru cei ce studiază cu pasiune heraldica în această parte a continentului.

 Tanța Tănăsescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *