◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Amintiri care nu pot fi date uitării, oricât aş vrea

Cu atât mai mult cu cât acele vechi şi dragi amintiri mă îndeamnă să-mi imaginez că aş fi început să scotocesc printre lucrurile îndesate şi răvăşite din raniţa de luptă a unui ostaş-român rănit, iar apoi mort pe linia frontului de la Oituz-Mărăşeşti-Întorsura Buzăului, din timpul Primului Război Mondial. Astfel că aveam să găsesc în acea raniţă ciuruită de gloanţe atât fotografia mamei sale dragi cât şi o fiţuică pe care fiul ei prinsese a aşterne, cu mâna-i sângerândă, o scrisoare în versuri rămasă neterminată: „Plâng, Maică Românie/Că am să mor neîmpărtăşit/Un glonţ spre pieptul meu şi al Ţării mele/Trecuse rătăcit…”.
Era în vremea când primăvara anului 1917 pusese stăpânire cu frumosul ei covor floral peste întreaga Curbură a Carpaţilor Româneşti, iar luptele de pe fronturi se purtau până şi la baionetă, pentru apărarea fiecărui petec de pământ strămoşesc. Între timp, ostaşii români erau înflăcăraţi şi de îmbucurătoarea veste cum că ţărăncile românce ale satelor ardelene ţeseau în secret eşarfe tricolore, în vreme ce bărbaţii mai în vârstă rămaşi pe la casele lor se gândeau cum să pregătească mai bine caii, carele şi căruţele cu care, târziu, în toamnă, urmau să ajungă la o mare adunare din faţa Cetăţii Albei Iliei. Adunare menită să consfinţească Unirea Transilvaniei cu România. Cu această veste îmbucurătoare avea să închidă ochii şi acel soldat român-erou. Nu va ştii, însă, că atunci când camarazii săi îl jeleau şi îi înmormântau creştineşte trupul, pe un pinten de deal câţiva honvezi şi husari, cu pene de cocoşi în pălăriile lor verzi, atârnau de ştreangul spânzurătorii trupul unui chipeş şi tânăr ofiţer. Cel care avea să se adeverească că doar după uniformă era ungur, în realitate el fiind român neaoş şi ardelean-năsăudean. Învinuit nu numai că ar fi încercat să dezerteze, dar şi că simpatiza cu inamicul. Adică: cu acei ostaşi din neamul său cel românesc. Era sublocotenentul Emil Rebreanu, fratele lui Liviu, scriitorul-romancier. Cel care va povesti tragica întâmplare într-una dintre cărţile sale de căpătâi: romanul „Pădurea spânzuraţilor”. Subiect care, mult mai târziu, avea să se transforme în scenariul unui foarte reuşit film documentar-artistic
Mărturisesc că de fiecare dată când trec prin acele ţinuturi ale fundăturii Văii Frumoase a Ciucului şi străbat cu pasul o mică porţiune din lunga şi întortocheata trecătoare montană Ghimeş-Făgent-Palanca-Păltiniş, niciodată nu uit să mă abat din drum pentru a urca treptele Monumentului înălţat pe un pinten de deal, descris cu atâta măiestrie în roman. Ajuns în acel trist loc de reculegere, mă închin în faţa Crucii sfântului mormânt de mirean creştin, timp în care mă surprind că îmi picură o lacrimă fierbinte pe a lui lespede rece, după care dau să o acopăr cu o floare. Ştiu că poate cititorul acestor rânduri este oarecum mirat de gestul meu. Tocmai de aceia îl rog să continue lectura şi să-mi asculte şi următoarele destăinuiri. Bunăoară, să fi fost cam prin anul 1964 când am izbutit să dau de urma unei înţelepte bătrânici. Nimeni alta decât frumoasa secuiancă Ilona. Iubirea fugară a tânărului ofiţer Emil Rebreanu. Cel care avea să poarte în romanul fratelui său numele de Ilarie Bologa. Din toate câte mi-au fost spuse atunci, am reţinut că-l îndrăgise mult de tot pe chipeşul ofiţer care doar după uniforma ce o purta era militar ungur. El fiind, precum am mai spus, ardelean-năsăudean de origine română. De asemenea, că dacă ar fi fost PACE şi nu RĂZBOI, iar între oameni bună înţelegere, la dorinţa ei şi a părinţilor săi, s-ar fi măritat cu el. Şi mi-a mai spus încă ceva Ilona’Neni. Şi tot cu ochii înlăcrimaţi. Că iubitul ei drag, cunoscut printr-o fericită întâmplare când ea abia împlinise vârsta de 18 ani, vorbea maghiara şi germana tot atât de bine şi de frumos precum româna. Limba lui maternă şi paternă. Dar şi că n-a fost an să nu fi urcat măcar odată dealul Mormântului-Monument al Eroului Emil Rebreanu. Şi că de dragul celui care se odihneşte în el nu s-a căsătorit niciodată, cu atât mai mult cu cât rămânând însărcinată a născut în maternitatea din oraşul Miercurea Ciuc, un băieţel căruia i-a pus prenumele de Emil. Fericitul eveniment maternal petrecându-se după nici nouă luni de la tragica lor despărţire. Respectiv: în zorii zilei de 4 mai a anului 1917.
Şi cum au trecut mai bine de 55 de ani de la a mea primă-întâlnire cu eroina principală din romanul „Pădurea spânzuraţilor”, mă îndrept acum spre bunătatea sufletului tău cititorule şi te întreb dacă nu-i drept, cinstit, omenesc şi creştinesc ca trăitorii din acest rotund de ţară să dăinuiască în prietenie precum aceste două personaje de roman adevărat, în care scriitorul îşi omagiază şi îşi plânge fratele, iar secuianca harghiteană, iubita ostaşului-erou îl venerează şi îl jeleşte pe musafirul ei şi al părinţilor săi de numai câteva zile şi nopţi!? O tragică şi nostalgică întâmplare petrecută în vremea sângerosului şi zadarnicului Prim Război Mondial, de la al cărui sfârşit au trecut 100 de ani. Numai că unii dintre noi vrem cu tot dinadinsul să dăm uitării şi relele şi bunele din trecutul istoric comun, în care se regăseşte şi Mormântul-Monument al locotenentului-erou Emil Rebreanu, precum şi frumoasa şi trista poveste de dragoste a secuiencei Ilona. Bunul şi milostivul Dumnezeu să-i odihnească în pace în Împărăţia Sa!.

Sibiu, luni, 25 martie 2019

Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *