Exporturile germane către China – prima piață a Berlinului – nu arată prea bine și aceasta dinaintea pandemiei Covid -19 sau a ,,operațiunii speciale’’ rusești în Ucraina. Ca și în cazul importurilor din America, chinezii au devenit maeștri în substituirea produselor germane cu produse proprii sau importate din țări asiatice la prețuri mai mici. Un exemplu relevant este cel al instalațiilor-mastodont pentru săpat tuneluri. Erau, până în urmă cu câțiva ani, un simbol al mecanicii germane care își dovedise eficiența de sub Alpi până sub Canalul Mânecii. Asta știm noi aici, în Europa dar pe partea cealaltă a planetei, în China, se construiseră mai multe tuneluri decât în oricare țară a lumii. Acum, chinezii reprezintă avangarda tehnologică pe acest segment. Alt exemplu: în 2022, China a depășit Germania în domeniul exportului de automobile. Date preliminare arată că anul trecut ar fi depășit și Japonia. Ca să nu mai vorbim de sectorul mașinilor electrice…
Privilegiile în UE se mențin, dar nu ajută prea mult
Potrivit publicației britanice Financial Times, în primele zece luni din 2023, numărul falimentelor în economia germană a crescut cu 24% față de 2022 iar pentru anul în curs, creșterea ar putea depăși 28-29%. Calitatea produselor germane a funcționat ca o garanție pentru clienți atunci când producătorii au mărit prețurile la vânzare descărcând de fapt, creșterea costurilor generată de energia scumpă și salarii. Până la un punct. Acum, aceiași clienți se retrag din circuitul comercial german văzând că procesul de transfer către ei al cheltuielilor de producție continuă. Este vorba doar de coama aisbergului care arată că mediul productiv, comercial și investițional german nu mai este cel de odinioară. Mai vechea tentație de a nu respecta regulile comunitare – supravegheate de Comisia UE și Banca Centrală Europeană – este o realitate și în Germania după ce, decenii la rând instituțiile comunitare o combăteau în alte state. În principal, este vorba de ajutoarele de stat care se supun unor reglementări precise. Nu și pentru Berlin, care are una dintre cele mai puternice structuri de lobby la Bruxelles și cea mai puternică la Frankfurt. Chiar acum, la început de an, Direcția Generală privind Concurența din cadrul Comisiei UE a aprobat o subvenție de 890 de milioane de euro acordată de Berlin unei firme suedeze. Aceasta va construi o fabrică de baterii pe teritoriu german. Motivul este ,,foarte european’’. Dacă n-o primeau în Germania, suedezii ar fi mers în Statele Unite unde s-ar fi bucurat de condițiile financiare extrem de generoase prevăzute în celebra de-acum Inflation Reduction Act a lui Joe Biden. Desigur, Comisia Uniunii Europene își poate oricând justifica decizia – nu cred că Polonia sau România, de exemplu, s-ar fi bucurat de atăta generozitate – întrucât era vorba de o investiție de miliarde și sute de locuri de muncă pentru europenii germani. Dar cu o floare de la Bruxelles nu se face primăvară între Oder și Rin.
Între economie și politică găsim… extrema dreaptă
În acest marasm economic și social, spectrul politic german alunecă spre dreapta. Chiar spre extrema ei. Gruparea Alternative fùr Deutschland (AfD) a preluat drapelul salvării naționale și reconstrucției statului german. Principiile nu diferă mult de cele pe care bunicii noștri le auzeau în primele decenii după Marele Război: economie socială de piață, eradicarea sărăciei, consolidarea sistemului sanitar, reforma pensiilor și asigurărilor sociale. N-ar fi chiar rău. Dar propunerile vin din partea unui partid care nu-și asumă nicio responsabilitate pentru ce s-a întâmplat în trecut. Ca și atunci… Dar nu-i numai atât. Recursul la istorie în sens identitar devine regulă. Dacă adăugăm faptul că purtătorul de cuvânt al AfD, Bjòrn Hòcke, vorbea nu demult despre memorialul Holocaustului din Berlin considerându-l ,,un monument al rușinii’’ avem tabloul complet. Sau aproape. Mai mult, într-un articol acordat unei publicații americane, Alice Weidel, lider AfD, a afirmat că ,,în lipsa unei reforme adecvate a UE, formațiunea noastră ar putea promova un Dexit, după modelul Brexit-ului’’.
Ținând cont de cele de mai sus și de multe altele pe care nu le-am pomenit pentru a nu exagera cu argumentele și explicațiile, apreciez că domnul cancelar Olaf Scholz se află în cel mai dificil moment al mandatului său. Totul merge în jos, inclusiv consensul în jurul grupării sale politice, Partidul Social Democrat – SPD. Se apropie alegerile regionale. În sondaje, AfD are spre 20% iar CDU al fostului cancelar Angela Merkel este în creștere. Verzii, membri ai coaliției la putere – acești ,,visători oportuniști’’, cum îi caracteriza recent Die Welt – vor fi marii perdanți. Și cu ei, (poate) demisionarul Scholz.
George Miloșan
Foto: Wikipedia