Un film de istorie, aşa cum nu s-a mai făcut de mulţi ani, am vizionat recent. „Regina Maria” este singurul film al Centenarului, din păcate. Ar fi trebuit realizate mai multe. Este o tramă excelentă bazată pe fapte reale, ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial, care era măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a naţiunii era extrem de controversată şi schimbătoare. Deşi am câştigat primul război mondial riscam să pierdem la tratativele de pace teritoriile româneşti promise de Aliaţi premierului Ion IC Brătianu în vara lui 1916 şi căştigate prin luptă sau plebiscit popular. Este un film al recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri, care s-a realizat nu numai prin sângele soldaţilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, prin adunarea de la 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia, ci şi prin tenacitatea casei regale din culisele tratativelor de pace de la Paris. Ca să câştige diplomaţia românească între tigrii marilor puteri a trebuit să se apeleze la frumoasa Regină Maria. În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă, cu acordul regelui Ferdinand şi guvernului Ion IC Brătianu, la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare. Cu o distribuţie de excepţie regizorii Alexis Cahill şi Brigitte Drodtloff reuşesc să surprindă perfect personajele istorice cât mai aproape de adevăr. Echipa de actori este internaţională şi joacă remarcabil ceea ce însemna la vremea respectivă fizionomiile diverse ale casei regale din România şi politicienii participanţi la Conferinţa de pace de la Paris din 1919: Roxana Lupu, Daniel Plier, Richard Elfyn, Richard Elfyn, Patrick Drury, Caroline Loncq. E interesant şi de apreciat că Regina Maria este interpretată excepţional de actriţa româncă Roxana Lupu. Ea a jucat magistral rolul de regină, reuşind să fie rece şi severă, hotărâtă şi tenace, dar şi caldă şi senzuală atunci când rolul a impus. Se vorbeşte mai multe limbi în film, elita ţării şi contextul extern era profund internaţional. Engleza, germana şi franceza erau limbi uzuale la Bucureşti.
Filmul prezintă participarea regală la Conferința de Pace de la Paris, care a avut loc în 1919, după Primul Război Mondial. Maria a petrecut săptămâni întregi în Anglia și Franța, negociind în numele țării ei și încercând să obțină recunoașterea deplină pentru schimbările suferite de România după Marele Război. Filmul examinează rolul personal al Reginei Maria în negocieri, precum și opoziția de care s-a lovit acasă și în străinătate, în timp ce familia regală are probleme într-o lume aflată în plină schimbare şi sub pericolul bolşevismului. Regizorul surprinde genial consiliile guvernamentale cu un prinţ Carol isteric şi răzvrătit împotriva mamei, Regina Maria, care s-a opus căsătoriei sale cu prinţesa Lambrino, care risca să dezechilibreze înţelegerea dintre domnul străin Carol I şi aristocraţia autohtonă în urma acordului din 1866. Când prinde prilejul, prinţul Carol se răzbună pe mama sa, umilind-o în şedinţele de cabinet. Dincolo de opoziţia lui Carol, dar şi a neîncrederii soţului ei Ferdinand, interpretat de actor cât mai aproape de personalitatea sa, Regina Maria urmăreşte cu tenacitate interesele României Mari la Conferinţa de Pace de la Paris. Frumoasă şi bine îmbrăcată, făcând parte din mariile familii regale ale Europei, Regina Maria reuşeşte să se impună premierului francez Clemenceau, supranumit „Tigrul”. Acesta îl tot amâna până la exasperare pe Ion IC Brătianu în privinţa unirii Transilvaniei cu România, acceptând doar revenirea Basarabiei la patria mamă. Regina Maria s-a folosit şi de presa mondenă care a urmărit-o pas cu pas prin oraşul luminilor, făcându-i o publicitate ce a stârnit curiozitatea politicienilor. Îl seduce cu privirea,inteligenţa şi câteva lacrimi pe premierul francez în audienţa privată şi acesta promite că va fi de partea României unite la conferinţă, mai puţin Banatul, pe care îl preferă împărţit între ţara noastră şi Serbia. La nceput, Lloyd George, premierul britanic, a ignorat-o pe Regină la un prânz de lucru. Aceasta pleacă intempestiv şi merge la verişorul său regele Angliei. Aici într-un cadru familial, de rude apropiate, reuşeşte să-i impună regelui George interesele României. La reîntoarcerea la Paris premierul britanic îi cere o audienţă şi regina aproape îi porunceşte lui Loyd George să recunoască sacrificiile poporului român în război şi să accepte România Mare. Acesta acceptă, iar Maria sfidătoare îi spune unui englez umilit: – Să nu uiţi niciodată că sunt nepoata reginei Victoria”. Până la urmă în ciuda modernităţii şi politici de mase, rolul aristocraţiei europene încă mai conta în anul 1919. În urma unei întâlniri cu soţia preşedintelui american W. Wilson care se opunea recunoaşterii României Mari, reuşeşete să fixeze un dejun de lucru cu reprezentantul celei mai puternice puteri din lume. Wilson e rece, cu o poziţie ce pare antiromâneasă. El vrea în Europa ţări mici şi slabe unite într-o federaţie. Pentru el, România era prea mare. Regina Maria îl convinge doar cu pericolul bolşevismului reprezentat de Lenin şi Bela Kun, România putând fi o pavăză împotriva flagelului comunismului. Wilson îi promite că va reflecta.
Regina Maria se întoarce acasă la cererea lui Ferdinand şi este primită rece de politicieni şi jignită de prinţul Carol, pentru că vizita a costat mult ţara financiar şi „ea doar şi-a etalat toaletele la Paris”. Ferdinand nu-i ia apărarea şi Regina Maria zdrobită de plâns se retrage la Pelişor în izolare: recunoştinţa e floare rară şi la casele regale. La final, Regele Ferdinand vine la Pelişor şi îi cere scuze Reginei, aducându-i vestea că cei trei mari politicieni ai lumii au fost de acord cu România Mare şi deci vizita ei a contat în recunoaşterea internaţională a unirii. E un happy end romantic în stilul filmelor clasice. E de apreciat în film, cum regina Maria la Londra îi cere prinţului Nicolae, care studia la Oxford, să nu mai jignească niciodată ţara lui România, când acesta s-a revoltat la ideea reîntoarcerii acasă într-o ţară subdezvoltată. E începutul rupturii între cei doi prinţi şi a rivalităţii acestora pentru tronul României.În anii 30, Carol al II-lea l-a eliminat pe prinţul Paul. Filmul ne învaţă că poţi fi patriot român şi fără să fi etnic român. Sacrificiile sunt mari indiferent de rang. Regina Maria este un exemplu de mare româncă. Filmul ne mai învaţă că poţi câştiga războiul, dar poţi pierde pacea dacă nu ai politicieni destoinici şi patrioţi în fruntea ţării.
Ionuţ Ţene / UZPR