În preajma Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, readuc, iar şi iar în actualitate, gândurile bune în vederea menţinerii unităţii teritoriale şi spirituale ale acestui popor nobil, ospitalier şi inteligent. Chiar şi în zilele noastre suntem ameninţaţi, iar spiritele extremiste se înfierbântă încurajate de „Puternicii” acestei vieţi trecătoare. „Divide et impera”, care înseamnă în traducere „dezbină şi stăpâneşte”, se pare că este „misiunea” celor care în mod mascat au impus în România o nouă Dictatură: Dictatura intereselor politice şi economice, care a luat pe alocuri forme juridice monstruoase. Manipularea românilor este susţinută de proiecţii false despre oamenii de valoare din ţara aceasta, iar cultura şi educaţia tinerilor nu este ancorată în realităţile româneşti. Trăim vremuri de răscruce pentru binele şi viitorul României. Învăţăturile şirete ale „Lupilor” îmbrăcaţi în blană de oaie bântuie prin sufletele celor rămaşi acasă. Suntem oarecum descoperiţi la capitolul dominării numerice şi intelectuale. Viclenia loveşte din umbră, alimentată de străini, cărora nici măcar nu le putem vedea faţa pământie. Mijloacele de luptă şi acţiune s-au schimbat în mod cameleonic. Duşmanii au luat diferite forme şi ţintesc supremaţia economică. „Sclavia” îşi face loc pe nesimţite, iar oamenii lucrează pentru bani de supravieţuire. Mulţi dintre ei sunt întristaţi, disperaţi şi derutaţi. Din ce în ce mai mult auzim expresia, profund pesimistă: „Nu mai merge nimic!”. Pentru noi, nu, dar pentru EI, da! În realitate, totul ar merge bine dacă am avea capacitatea să ne impunem în faţa expansiunilor şi a prejudecăţilor.
Mai avem români puternici, lucizi, bine pregătiţi, cu experienţă, care nu vor lăsa de izbelişte această ţară. Iubirea şi înţelepciunea vor lupta mână-n mână pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai subjuge demnitatea naţională şi idealurile Unirii. De ce să facem concesii veneticilor şi trădătorilor de neam şi ţară? Oare nu le-au plătit destul înaintaşii noştri, iar noi cu distrugerile postrevoluţionare? Au plătit cu viaţa, cu suferinţă, umilinţă, sânge şi lacrimi numai pentru că vroiau să trăiască liberi pe pământul de drept al străbunilor. Acum „stăm pe gânduri”! Nu suntem hotărâţi pe care drum să mergem! Ne lăsăm influenţaţi de tot felul de promisiuni strălucitoare, de tot felul de „tinichele” verbale, de directive şi legi, străine de felul de a fi al românilor.
Aflat-am într-o noapte teribil de senină, luminată de raze cereşti. Numai poezia îngerilor poate obloji rănile existenţei pe Calea Unităţii Naţionale veşnice. Numai poezia credinţei poate vindeca suflete plămădite din praful planetei. Restu-i vacarm sinistru stârnit de actori nebuni cotidieni lipsiţi de-orice inteligenţă terestră nonconformistă. Te loveşti de mintea acestora ca de nişte oseminte vii îmbrăcate-n ţesuturi de minciună, cu ipocritele lor scene de sinceritate râncedă. Orice-aţi spune guralivilor îmbuibaţi cu averile lumii! Sunteţi departe de liniştea matematică a religiei, înţeleasă de voi ca o condamnare nedreaptă în faţa vieţii veşnice ispăşită de păcate greţoase. Banii, banii vă domină „Calea Adevărul şi Viaţa” către râvnitul Eden de dincolo de morminte. Banii vă stăpânesc, vă strivesc şi-aşa orbitele goale, vii, ale sufletului mocirlos şi puturos, care este plin de gunoaiele insensibilităţii glaciale create pe spuza ademenitoare a mirajului lumesc. Cum de mai mestecaţi în tihnă „pâinea voastră cea de toate zilele”, când nu puteţi ierta greşelile semenilor săraci cu duhul, ce umblă goi, bolnavi, însetaţi şi flămânzi prin lumea promisă de voi pe-altarele falsei voastre bunătăţi, vândută cu un pumn de arginţi străinilor hapsâni…
„Cotropitorii” proiectează o sumedenie de promisiuni poleite cu aur. Prin intermediul acestora vor să ne atragă, pas cu pas, zi de zi, în lumea lor virtuală mincinoasă şi plină de interese „cu bătaie lungă”. Răsună prin vreme, ca „un avertisment”, versurile poetului naţional Mihai Eminescu desprinse din poezia Scrisoarea a III-a: „Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? /Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă/Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela/Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? /Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară/Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară/Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei/…”.
DUMITRU ŢIMERMAN / UZPR