◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.07.2024

Conferința „România spre viitor. Un secol de istorie, de la Constituția din 1923 până în zilele noastre”

Academia Română a găzduit conferința „România spre viitor. Un secol de istorie, de la Constituția din 1923 până în zilele noastre“, organizată de Ambasada Italiei la București, în parteneriat cu Centrul de cercetare interdepartamental pentru Europa Central-Orientală, Rusia și Eurasia (CRIERE) al Universității Roma Tre, sub egida Academiei Române și patronajul Curții Constituționale a României. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române. Manifestarea și-a propus să celebreze centenarul Constituției României din 1923, reunind un număr important de istorici, politologi și constituționaliști italieni și români ce vor analiza, din perspectivă constituțională, parcursul României de-a lungul unui secol în funcție de diferitele regimuri politice. În deschidere a luat cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

 

„Firește că vă întrebați de ce sărbătorim acest eveniment împreună cu Ambasada Italiei sau Ambasada Italiei împreună cu noi? Și de ce la Academia Română? Sunt foarte multe argumente. Mai în glumă, mai în serios, vreau să vă spun că primul președinte al Academiei Române, Ion Heliade Rădulescu, credea și afirma la un moment dat că româna este un dialect al limbii italiene. Se împlinesc, prin urmare, 100 de ani de la adoptarea constituției României, constituția din 1923, firește, România avea deja o constituție, cum știți, din 1866. Dar aceasta, conform opiniei generale din epocă, nu se mai potrivea cu realitățile de după 1918. Și despre acest document numit constituție s-au emis la noi judecăți care au devenit prejudecăți.

Unele susțineau că românii au ajuns foarte târziu să aibă o constituție. De fapt, românii au avut o constituție la momentul potrivit, odată cu majoritatea statelor moderne europene. Italia, cum știți, și-a avut propria constituție în 1861, la unificare, preluând constituția din 1848, după Revoluția de la Palermo. Știți că revoluțiile europene de la ‘48 au început la Palermo, nu la Paris, cum zice lumea. Preluând constituția din 1848 din urma Revoluției de la Palermo, așa-numitul statut albertin de la numele regelui Carol Albert al Sardiniei și Piemontului, după cum se învăța la școală odinioară, constituția e legea fundamentală a statelor. Eu aș adăuga a statelor moderne. În Evul Mediu nu există constituții, oricât de mult ar vrea unii să împingă lucrurile cât mai adânc în trecut.

La noi, regulamentele organice din 1831-32 pentru Țara Românească și Moldova sau Dipolma Leopoldină din 1691 pentru Transilvania, au fost impuse sub stăpâniri străine și au doar valoare constituțională, ele nefiind demanații democratice ale aleșilor poporului nostru. În cazul nostru, constituția din 1866 a fost prima adevărată, făcută după un model european avansat, modelul belgian și adaptată realităților românești, într-un stat care abia devenise monarhie constituțională, România își dublase la 1918 populația și își mărise teritoriul, ca să fim optimiști, nu de două ori, de aproape trei ori. Prin urmare, era nevoie de o unificare și de o uniformizare, în primul rând legislativă. Și aceasta doar constituția o putea face. Constituția noastră din 1923, adoptată de Parlament, a fost una democratică, la nivelul democrației de atunci și aș adăuga, la nivelul democrației din statele sud-estului european. Documentul, cum știți, a declarat România, citez “stat național unitar, indivizibil, cu teritoriu inalienabil”.

Ea a fost supranumită constituția unificării. N-a avut o soartă foarte bună după nici două decenii de la funcționare. Cum știți, în 1938, România a avut o altă Constituție, apoi a fost reoficializată, aceasta din ‘23, după al Doilea Război Mondial și a funcționat până la instaurarea oficială a regimului comunist. Am avut patru decenii și un pic de regim comunist și trebuie să spunem că actuala Constituție a României, adoptată după 1989, cu toate modificările ei, își datorează foarte mult conținutul său vechii Constituții din 1923. Prin urmare, e bine să ne amintim de acest document, să nu-l uităm. A fost unul elaborat după îndelungată cumpănire, a simbolizat constituirea, din punct de vedere legislativ intern, a României întregite și și-a demonstrat perenitatea.

Închei prin a reaminti că reprezentanții Academiei Române de atunci, și nu numai juriștii, dar în primul rând juriștii și-au adus o contribuție importantă la elaborarea acestui document”.  (Revista UZP, nr. 30/2023)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *