◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.06.2024

Meta a blocat organizațiile media canadiene; știrile false „zburdă” în voie

Paginile de Facebook pentru Now Media Group, care publică știri în Valea Okanagan din British Columbia, Cabnada, nu mai funcționează. În august anul trecut, Meta a eliminat știrile de pe platformele sale Facebook și Instagram pentru utilizatorii canadieni, ca răspuns la Legea Știrilor Online care obligă Big Tech să plătească pentru conținutul jurnalistic.

Now Media Group arată că publicul său – și veniturile – au scăzut din cauza asta – audiența cu 70%, veniturile cu jumătate, potrivit cp24.com.

Un raport recent al Observatorului Ecosistemului Media – o colaborare între Universitatea McGill și Universitatea din Toronto – oferă o primă privire asupra efectului interzicerii știrilor Meta. Instituțiile naționale de știri au pierdut aproximativ 64% din implicarea generată anterior de utilizatori pe paginile lor de Facebook, posturile de știri locale și-au pierdut aproximativ 85% din implicarea pe Facebook și aproape jumătate din toate știrile locale au încetat să mai posteze pe Facebook de la interdicție.  Unele publicații „s-au închis total, pentru că nu mai obțin venituri din reclame care sunt conduse de la Facebook către site-urile lor. Acest lucru este extrem de important atât pentru canadieni, cât și pentru instituțiile de știri”, explică Aengus Bridgman, care conduce Observatorul Ecosistemului Media.

În timp ce instituțiile de știri au avut de suferit, Meta a rămas aparent neafectată.

Cercetătorii au descoperit că 33% dintre canadieni încă foloseau Facebook sau Instagram pentru a primi știri despre politică și evenimente curente de mai multe ori pe lună, chiar dacă nu au putut vedea conținutul de la organizațiile de știri pe nicio platformă. S-a observant, de asemenea, un volum similar de postări în cadrul grupurilor de discuții politice, dar în loc de link-uri către articole de știri, s-au postat capturi de ecran ale acestora, adaugă Bridgman.  Asta înseamnă că cititorii văd conținutul, dar publicațiile nu încasează veniturile. „Cred că acest studiu este deprimant din perspectiva binelui public”, susține Bridgman, care susține că a văzut, de asemenea, știri false mascate drept capturi de ecran ale publicațiilor naționale.

Observatorul Ecosistemului Media intenționează să lanseze un nou raport în vara acestui an. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *