În organizarea Filialei Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici și a Filialei Presa Culturală din UZPR, sâmbătă, 25 mai, s-a deschis, la Pitești, expoziția „Exercițiu de admirație”, a pictorului octogenar Tudor Meiloiu, una din vocile distincte ale plasticii contemporane, un veritabil model pentru mulți dintre artiștii contemporani, dar și un prieten apropiat al jurnaliștilor. Dovadă este și prezența, la eveniment, alături de confrații argeșeni, a numeroși jurnaliști importanți, directori de gazete, cronicari plastici și lideri de opinie din București, dar și din județele Argeș și Vâlcea.
Biologic, pictorul și graficianul Tudor Meiloiu aparține generației numită azi de majoritatea criticilor și istoricilor de artă drept a „șaizeciștilor”, poate cea mai numeroasă și mai productivă generație românească postbelică, care, în varii domenii, de la literatură, la arta plastică, artele spectacolului, arhitectură, muzică și chiar în științele aplicate, în medicină, inginerie, sau economie, au produs mult așteptatul reviriment cultural românesc, desprinzându-se de trecutul imediat, dominat de ideologie, așa numitul „obsedantul deceniu”, și pășind plenar pe calea unei expresii creative noi și originale. Acestei generații, născută din ruinele războiului, care a cunoscut de timpuriu foametea și lipsurile i se datorează, în mare măsură, progresul cultural și economic actual. Semnificativ, iar pictorul Tudor Meiloiu ilustrează în mod strălucit acest concept, înainte de a fi artiști, marii creatori „șaizeciști” au fost și desăvârșiți pedagogi, instruind, la rândul lor, generații de tineri porniți pe calea artei. „Dascăl” la catedră, director de Școală pentru Copii cu nevoi speciale, apoi de Centru Cultural județean, Tudor Meiloiu a fost mai mult decât atât, a fost un inovator de noi metode pedagogice de utilizare a desenului ca mijloc de terapie prin artă, un concept re/descoperit azi cu satisfacție de unii educatori de „școală nouă”, dar aplicat cu mare succes de Tudor Meiloiu în școlile din județul Ialomița, unde l-a trimis țara să facă artă și „să poarte” făclia creativității de masă. În aceste condiții vitrege, adesea descurajatoare, dar pe care Tudor Meiloiu le-a depășit cu optimismul său funciar, lucrând alături de soția sa, Sanda, la rândul domniei sale pictor și profesor de desen, s-a desăvârșit ce s-ar numi personalitatea artistică a „omului” Tudor Meiloiu, amestec de emoție, generozitate și convivialitate elevată, un model social și profesional pentru mulți artiști tineri, pe care i-a sprijinit efectiv la începuturile carierei lor. Poate acesta este și motivul simpatiei generale ce îl înconjoară, explicația interesului public ieșit din comun, manifestat la vernisajul din 25 mai.
Practic, expoziția deschisă la sala „Metopa” din centrul Piteștiului s-a constituit într-o veritabilă retrospectivă, având în vedere atât vârsta artistului, cât și prestigiul public, fiind expuse lucrări din mai multe etape de creație, dar și în tehnici diferite, de la grafică, la pictură de șevalet, o dovadă a imensei disponibilități a pictorului, care și azi continuă acest traseu plastic, început cu mai bine de cinci decenii în urmă. Au fost expuse, așadar, lucrări din ciclurile plastice „Grădinile Paradisului” și al „Păsărilor Măiastre”, dar și din grafică de atelier, ce a precedat aceste vărfuri creative. Despre arta lui Tudor Meiloiu au vorbit, cu har și compență, sculptorul și profesorul universitar Radu Adrian, cronicarul plastic al Revistei „Bucureștiul Literar și Artistic”, pictorii Daniel Preduț și Stela Lucici, președintele, respectiv vicepreședintele Filialei UAP, Pitești, criticul de artă Marian Nencescu, și au avut intervenții substanțiale academicianul Gheorghe Păun, directorul Revistei „Curtea de la Argeș”, pictorul Liviu-Florin Cioacă, președintele Asociației Culturii Muscelene și al brandului cultural numit Cenaclul de Arte Plastice „I. D. Negulici”, din Câmpulung Muscel, scriitorul și gazetarul Ioan Barbu, directorul revistei și al Festivalului de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”, din Râmnicu Vâlcea, scriitoarea Mona Vâlceanu, directoarea Editurii „Zodia Fecioarei”, din Pitești, și artistul liric Gheorghe Cărbunescu, cel care a și interpretat, în premieră, o piesă muzicală dedicată sărbătoritului.
Tudor Meiloiu se înscrie cu brio în curentul modernist al artei, fiind ceea ce s-ar numi, un „artist vizual și un creator de univers plastic”. Nu întâmplător, mulți dintre exegeții operei sale au făcut referire direct la Brâncuși, cel mai important și mai „inovator” artist român al veacului trecut, el însuși creator de „Măiastre”. Chiar și faptul că ne referim la un vârf al creativității autohtone, în speță la Brâncuși, ca și la unele elemente din arta sa, respectiv la tema „zborului”, ne obligă la câteva necesare disocieri. Altfel, riscăm să minimalizăm arta lui Tudor Meiloiu, sau, mai grav, să ignorăm esența artei moderne, în genere. Fundamental, „Păsările în spațiu”, ale lui Brâncuși ne duc cu gândul la geneză, la reducerea artei la esență. Comentatorii brâncușieni au remarcat că „păsările” sale, „dezgolite de pene”, indică înseși ideea negării gravitației, a zborului liber, nemărginit. Brâncuși a pus Pasărea în relație cu elementele fundamentale ale destinului omenesc, cu Dragostea, Moartea, Geneza, mai simplu spus, cu Începutul și Sfârșitul universului.
„Păsările” lui Tudor Meiloiu vin însă din alt univers. Folosind creativ elementele artei moderne, sinteza și spiritualizarea, artistul „recreează” o lume originală, proprie, pornind de la câteva trăsături simple: linia, cercul, elipsa, care, combinate și asociate la nesfârșit, compun un univers luxuriant. „Păsările” lui Tudor Meiloiu au materialitate și culoare, dar sunt în același timp esențializate și decorative, fiind alcătuite, la origine, din aceleași elemente simple, specifice artei moderne. În cazul lui Tudor Meiloiu, purității inițiale a artei i se adaugă „povestea”. De aici și confuzia generică. Tudor Meiloiu nu este un creator de folclor, nu este un etnograf, cu atât mai puțin un „rapsod”, cât un artist care merge la esențe. „Povestea”, „legenda” ce însoțește „Păsările” lui Tudor Meiloiu este înșelătoare. Artistul nu completează, ci stilizează arta. Este un „decorator”, mai degrabă decât un creator al Univesului, iar „Păsările” sale sunt direct creaturi divine. Ele nu sunt Păsări, ci, la fel ca la Brâncuși, sunt esența Păsării, dar colorată și împenată, cu voia și imaginația artistului.
Iar dacă, peste ani, un iubitor de artă va avea în mână un tablou sau o creație grafică a lui Tudor Meiloiu, nu va avea nevoie nici de certificate de autenticitate, și nici, poate, de semnătură, căci „artistul” din el e unic în orice face.
Marian Nencescu
președinte Filiala Presa culturală a UZPR
