◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

După 25 de ani, cartea „Statuia comandorului” sfidează istoria unui regim totalitar

Cărțile scriitorului Varujan Vosganian se remarcă prin perspicacitatea autorului de a pătrunde în lumea tainică a personajelor ce reușesc întotdeauna să fascineze prin naturalețe. Romanele sale, traduse în peste 20 de limbi, nu mai au nevoie de nicio prezentare. Varujan Vosganian este un scriitor complex, ce a primit nenumărate distincții literare, însă voi face referire doar la cartea „Statuia Comandorului”, căreia, în 1994, Uniunea Scriitorilor București i-a acordat premiul pentru „Cea mai bună proză a anului”. Volumul a fost republicat de Editura Polirom în anul 2018 și a fost la fel de bine primit de public, ca și în 1994. La fel ca Fiodor Dostoievski, Varujan Vosganian surprinde în mod nebănuit firea umană. Jocul între lumea reală și nebunia personajelor este ca un fir atât de subțire încât, paradoxal, ajungi să te întrebi, pe măsură ce citești cartea „Statuia comandorului”: de partea cui este rațiunea? Pentru că așa cum spunea gânditorul englez Gilbert Keith Chesterton, „nebunia nu constă în pierderea raţiunii, ci în a pierde totul în afară de raţiune”.

Deși este o carte publicată primă oară în urmă cu 25 de ani, aceasta stârnește în continuare aprecierea criticii literare. De exemplu, Daniel Cristea – Enache, în revista „România Literară”, a remarcat despre „Statuia comandorului” că un „aspect important privește tocmai rezistența literară a unui text după depășirea contextului social, politic și istoric în care și împotriva căruia a fost scris. Oricât ar părea de nedrept, o proză antitotalitară nu trece proba timpului dacă ea este „doar” așa, și nu se califică prozastic; sau dacă autorul a sacrificat, pentru un mesaj articulat și univoc, polisemia literară, bogăția constitutivă artei literare. Or, ceea ce reține atenția în cazul prozei de tinerețe a lui Vosganian este nu atât accentul ei subversiv, cât talentul remarcabil al autorului de a „scana” mai multe medii și a expune profiluri psiho-morale de personaje din lumi diferite”.

Gabriela Gherghișor: Prozatorul și-a reeditat „certificatul de naștere”

Ei bine, așa cum a scris Gabriela Gherghișor în revista „Ramuri”, „Statuia Comandorului” este certificatul de naștere al autorului. Ea a remarcat că: „Mai interesant este faptul că, aşa cum aflăm din Cuvântul înainte al autorului, textele au fost scrise între anii 1986-1988, pe când Varujan Vosganian era foarte tânăr. Tânăr şi îndârjit, fiindcă aceste proze, prin realitatea pe care o expuneau, nu puteau fi publicate în totalitarism, iar editorul de la Cartea Românească, Mircea Ciobanu, i-a spus-o franc: ele n-ar fi trecut de cerberul Cenzurii (deşi prozatorul evitase cuvintele „comunism“, „comunist“, „partid“ etc.). Şi, ca orice „literatură de sertar“, „Statuia comandorului” a trebuit să aştepte un timp mai prietenos, al libertăţii de exprimare de după ’89. Cred însă că Varujan Vosganian a învăţat, în acea perioadă de autocenzurare a nominalizărilor politice, virtuţile inalterabile ale parabolei. Dincolo de toate detaliile realiste, care zugrăvesc cotidianul comunist recognoscibil, volumul „Statuia comandorului” vorbeşte despre condiţia dintotdeauna a omului aflat „sub vremi“, pendulând între adaptare alienantă şi răzvrătire neputincioasă. Cele patru naraţiuni încheagă o atmosferă de spaţiu închis, sufocat de apăsarea unei dictaturi ca de lespedea unui mormânt, dar fără speranţa reînvierii”.

Cartea este compusă din patru nuvele: Statuia comandorului, Cercul de aramă, Surâsul Jocondei și Cercurile lui Arhimede. O seamă de reprezentanți ai criticii literare apreciază în mod deosebit nuvela ce a dat și titlul cărții, însă în „Convorbiri literare”, Vasile Spiridon dezvăluie frumusețea din „Surâsul Jocondei”.

„Surâsul Jocondei” degajă a atmosferă de factură moromețiană

<< Cea mai bună nuvelă a volumului „Surâsul Jocondei” degajă o atmosferă de factură moromețiană. Aici, rolul de „hermeneut” al știrilor citite din ziar este îndeplinit de Goglează (nicio aluzie la omniscientul și omnipotentul de astăzi Google-ază, deoarece, la data scrierii nuvelei, nu se știa de ceea ce va fi peste două decenii în privința informării). Scenele sunt de un umor suculent, Goglează având un răspuns pentru tot ceea ce era nelămurit pentru ascultătorii săi consăteni. Redau un dialog despre problema ouălelor, din moment ce Varujan Vosganian a stârnit nemulțumiri, acum un an, în calitatea sa de economist, când a spus că orice ou pus de țăran în tigaie văduvește bugetul statului cu cincizeci de bani (ceea ce este adevărat): „Goglează lăsă ziarul și bătu cu degetul pe o pagină.// – ʼCe că franţujii au o sută de ouă pe cap de locuitor.// – Şi ce-i cu asta?// – E, că la noi în sat media e de o sută douăzeci.// – Asta de unde ai mai scos-o?// – Scrie pe panourile de la primărie.// – Şi ai mâncat tu vreodată o sută douăzeci de ouă într-un an?// – Cum să le mănânce, dacă le ţine pe cap?// – Aşa vine vorba, spuse Goglează îndeajuns de sigur pe el, cât să nu se simtă ofensat. Şi io care credeam că franţujii o duc mai bine decât noi. Când colo, noi o sută douăzeci şi ei numa’ o sută…// – Aşteaptă numa’, spuse şi Pandelie, să le vină şi lor în cap chestia cu panourile” (p. 79).” >> –  Vasile Spiridon – CĂDERI ÎN SUS, Convorbiri literare – Iași

 Articol publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.2, martie 2019; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro

 

Text: Elena Boholț

Foto: Dan Căliman / arhiva personală Varujan Vosganian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *