Universitara Florica Bodiștean are o carte excepțională despre Eroica și Erotica, o viziune stilistică asupra dimensiunii relației dintre femei și bărbați, reprezentată în literatură. Mi-a fost elevă la Pedagogic, apoi colegă la Universitatea Aurel Vlaicu. Ea, la filologie, eu la educație. Femeie și bărbat, mentor și discipol. Olimpică liceală și apoi autoare de volume de interpretare a textelor literare românești și universale, stilistă după modelul profesorului ei adorat, Gheorghe Tohăneanu de la Filologia timișoreană. Profesoară la Liceul Pedagogic, acolo unde a fost elevă, pășește în învățământul superior cu o cultură literară excepțională, fapt ce-i îngăduie să finalizeze un doctorat cu o teză despre Arta literară la Marin Preda (2000), devenită volum intitulat Marin Preda sau complexele creației (2002), urmată apoi de O teorie a literaturii (2005), Poetica genurilor literare (2006), Literatura pentru copii sau dincolo de story (2007), Eroica şi Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic (2013) şi Eseuri de literatură universală (de la Cântarea cântărilor la Doris Lessing) (2013). Toate volumele dispun de eleganța scrisului, în care cuibăresc idei provocatoare, apropiind critica literară de farmecul exprimării și al jonglării subtile cu cuvintele, apropiind-o de eseistica beletristică. Dispune de lecturi temeinice și realizează interpretări elevate, originale și idei care generează sugestii pentru comentarii și reinterpretări literare. Scrisul său despre scrisul altora confiscă atenția cititorului prin frazarea generoasă, prin subtilitatea expresiei și frumusețea exprimării, evitând idei comune și limbaje frecventate.
Dintre toate cărțile d. Florica Bodiștean, cu siguranță cea mai complexă și creativă este Eroica și Erotica, un eseu amplu despre imaginile feminității în eposul eroic. Literatură comparată pornind de la două teme care se intersectează spre a se releva, regăsindu-se în conflict spre a se evidenția reciproc. Erotica și eroica propune o viziune asupra femeilor și bărbaților în literatură, văzută altfel decât, bunăoară Lavinia Betea (Bărbați și femei, 2007), Adriana Babeți (Dandysmul. O istorie, 2004), Aurora Liiceanu (Supuse sau rebele, 2013) ori Nancy Friday (Fantasmele erotice ale femeilor, 2008) și Elena Macavei (Curtezane și pseudocurtezane în mitologie, istorie și literatură, 2011). Autoarele sunt femei.
Acest eseu nu este o recenzie de carte. Sunt sugestii impresive și admirative despre modul în care autoarea analizează apartenența la gen, aflată deopotrivă în conflict și compensare. F. Bodiștean argumentează cu exemple din Iliada, acea lume a bărbaților care-și măsluiesc orgoliul motivat de o Elenă; apoi, în Eneida cu femeia fatală și zeițele bune vizavi de zeițe rele, în erosul medieval, cu femeia livrească din Don Quijote, apoi în epoca romantică prin emanciparea feminității, în realismul contemporan ori în postmodernismul de ascensiune a femeii intersectându-se cu spațiul masculinității. În totul, se face recurs la evoluția femeii de la obiect de amazoană la cel de decident, de trecerea de la femeia demetrică și cu atribuții casnice la mândria bărbatului ori chiar aceea care-i face umbră, fără a-i ține umbrela.
Scanăm împreună adnotările eseului, subliniate în urma mai multor lecturi. Zice autoarea chiar în prima frază: ”două mobiluri dinamizează viața bărbaților: afirmarea socială și dragostea, femeia în ultima instanță” (p. 9). Se continuă, ca studiu de gen, cu interesul pentru efectele arhetipale ale masculinului și femininului (deși adeseori ”esențele se mai hibridează”). Nu doar războiul – eroicul – e câmp de luptă, ci și dragostea, ”o erotomanie, cu nimic mai prejos decât arena sau frontul armelor propriu-zise”. Bărbatul din mine nu se miră de apoftegma autoarei cum că ”femeile sunt cele care răspund de problema echilibrului bărbătesc, ca mod de situare în existență” (p. 12). Orgolioși, derivat dintr-un comportament vetust și ancestral, ei încă mai vor „să cânte pe stâlpul porților, iar femeile să păzească microcosmosul familial de excese”. Există contradicții în „sufletul sexelor”, extrase din prejudecăți tradiționale. „Eternul feminin”, spune Profesoara, acoperă ambiguitatea și ambivalența femeii, după cum tot Femeia crede că există ”un etern masculin”, ceea ce zdruncină stereotipiile ”sexului tare”. Încheierea argumentației devine replică de videoclip: „Tot ceea ce a fost scris de bărbați despre femei trebuie considerat suspect, căci bărbații sunt deopotrivă parte și judecător”.
Iar mai departe, dă cuvântul scriitorilor să se pronunțe. Toți sunt bărbați: Homer, Cervantes, Scott, Manzoni, Tolstoi, Rebreanu, Petrescu, Hemingway. Stendhal, Călinescu. Balconul din care privește îi aparține autoarei, stăpâna cuvintelor și eroina interpretărilor. Pentru Ulise, sunt două tipuri de femei: demetrică (mamă/ soție) și afroditică (iubită). Are modele în Penelopa și Elena, dar și Ela, soție și amantă, ca și Ana Pavlovna. Afroditica e genul de femeie făcută pentru dragoste: ”seducătoare, senzuală, intens sexualizată, tentantă, care farmecă, vrăjește, înlănțuie” (p. 19). E batanta, curtezana, gheișa, prostituata, adulterina. Dar mai există, susține J. Evola în Metafizica sexului (2006), femeia amazonică, asemenea zeițelor Atena sau Artemis, care-l concurează pe bărbat, asumându-și independența. Pentru unele femei, frumusețea e un blestem, pentru altele o sursă de atragere a masculinismului. Briseis, cea râvnită de rege, e aducătoare de nenorocire nu doar că era „îmbujorată și înstelată-n priviri” ci era stăpânită de Achile. Orgoliul viteazului iritat e zgândărit.
Ne-am întins peste spațiul îngăduit. Vom trece la „aspirațiile bovarice ale femeilor”, ca eliberare de sub „masculinitatea arogantă”. Ortega, în Studii despre iubire (1995), referindu-se la relația erotică din cel mai ipocrit veac mediu, constată că bărbații par supuși pasiunii, dar nu pentru femeia reală, ci pentru cea ideală, literaturizată, profilată ca stimulent poetic. Cert e că „elixirul amoros” animă istoria. Avansarea sexualității pe scena relației femeie – bărbat caligrafiază un alt tip de schemă erotică. Și Ea și El sunt deopotrivă obiecte decorative și sursă de plăcere. Aventurile sunt pătimașe. Blândețea e însușirea celor slabi. Slăbiciunile sting erosul, încurajând amanteria și sexualizarea în trei.
Democratizarea sexului corupe tradiționalul echilibru familial și al cuplului demetric. Atitudinea masculinizată a lui George Sand a schimbat termenii ecuației: femeia nu rămâne sursă de putere (orgoliu și plăcere), ci exercită autoritatea (puterea) și decidența. Mai un pas până la liberalizarea relațiilor erotice, prin curentul corectitudinea politică, în năzuința de a nu tulbura aspirațiile actualei generații spre excese și totale îngăduințe sexuale.
Folosind o argumentație puternic raționalizată prin mânuirea afectelor, Florica BODIȘTEAN a demonstrat, în Eroica și Erotica, cum societalul și concepțiile libertine au modificat relațiile dintre femeie și bărbat, ca prototipuri ale democratizării. Cele două concepte sunt izvoare ale progresului umanității de la dictatura masculinității spre dictatura feminității.
Anton Ilica
Debut absolut: în 1992, în „Salonul literar”, Arad, nr. 14, cu articolul „De cultura”. Debut în volum: în 2002, cu Marin Preda sau despre complexele creaţiei, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad.
Preocupată de teoria literară, naratologie, stilistica textului poetic în cărţi de sinteză precum O teorie a literaturii (ediţia I, Mirton, 2005, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Institutul European, 2008) şi Poetica genurilor literare (ediţia I, Mirton, 2006, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Institutul European, 2009). Ambele realizează o sistematizare personală, cu luări de poziţie în controversatul plan al dezbaterii teoretice şi terminologice, a problemelor de ordin general pe care le ridică studiul literaturii şi studiul discursului literar codificat de o tradiţie arhitextuală şi declanşând, la rândul lui, un proces de negare a acestei tradiţii. Autoare a Literaturii pentru copii şi tineret dincolo de „story” (Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007), carte ce demontează o serie de prejudecăţi ce însoţesc acest sector marginalizat al „literaturii serioase”, legitimând teoretic genul „literatură pentru copii şi tineret” şi demonstrând că şi această literatură trebuie reconsiderată drept literatură autentică, guvernată de aceleaşi exigenţe estetice ca şi „marea literatură”, căci, judecată „dincolo de story ”, ea se dovedeşte nestrăină nu numai de profunzimea marilor teme ale umanului, ci şi de experienţele rafinate şi de multe ori complexe ale scriiturii.
În planul literaturii universale şi comparate, Florica Bodiştean semnează numeroase studii în publicaţiile de specialitate, precum şi volumele Eroica şi Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic pentru sumar şi argument) şi Eseuri de literatură universală (de la Cântarea cântărilor la Doris Lessing).
www.prouniversitaria.ro/carte/eroica-si-erotica-/curpins/ şi www.prouniversitaria.ro/carte/eroica-si-erotica-/rasfoire/
Realizează studii de gen şi de imagologie literară pe tema variilor ipostaze pe care dobândeşte femininul în epica eroică de autorat masculin, de la întemeierea sa homerică până la dezarticularea ei în postmodernism şi în post-postmodernism, urmărind dialectica mizelor umanului, respectiv afirmarea socială, în funcţie de predominanţa unui Weltanshauung comunitar, şi cea a împlinirii în planul existenţei private, într-o istorie personală. Eseurile de literatură universală privilegiază momente nu doar subiective, ci şi semnificative care au marcat evoluţia literaturii din Antichitate şi până astăzi, propunând un eşantion ce vorbeşte convingător despre procesualitatea fenomenului literar şi despre dialogul intuitiv, pe terenul imaginarului artistic, al marilor creatori. Cu metodele comparatisticii, ea caută, sub ambalajul retoricii genurilor şi sub presiunea contextelor ideologice şi culturale atât de îndepărtate în timp şi spaţiu, o radiografie a umanului, cu nostalgiile şi traumele sale, pe care discursul literar, ficţional sau „pretins” nonficţional, o developează cu mai multă claritate decât o poate face eul empiric.
Publicistică în reviste de cultură şi de didactică: „Arca”, „Familia”, „Educaţia-Plus”, „Relief”, „Salonul literar”, „Şcoala vremii”, „Perspective”.
«Privită ca disciplină universitară, literatura comparată aparţine domeniului literaturii moderne; ea a apărut la începutul secolului al XIX-lea şi metoda ei se bazează pe lecţiile de anatomie comparată ale naturalistului Cuvier. Într-o lume ce până mai ieri era a bărbaţilor – dacă lăsăm la o parte mitul amazoanelor, reabilitat recent de Adriana Babeţi –, era nevoie de o campanie în genul demersului critic comparatist, realizat de Florica Bodiştean în volumul Eroica şi Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic. Un studiu amplu şi exigent, menit să pună în relaţie cele două puteri care azi – mâine, sunt sau vor fi, în cumpănă: relaţia dintre El şi Ea, dintre Cavaler şi iubită, dintre bărbat şi femeie. Într-o vreme în care asistăm la o exacerbare a ficţiunii, menită să vindece rănile marilor tragedii ale secolului XX, care ne-au obligat să ne întoarcem la document, demersul riguros despre reprezentarea feminităţii în eposul eroic e, cumva, o ilustrare în trend, dacă n-ar fi vorba de o temă eternă. Din nou, literatura propune o subiectivitate fabulatorie în locul subiectivităţii istorice care a eludat de o vreme conceptul de obiectivitate. Raportul dintre manifestarea eroismului şi atracţia erotică poate influenţa istoria, războaiele şi, până la urmă, progresul, la fel de bine cum anumite personalităţi accentuate au putut să o determine. E rolul femeilor care fac istoria. Totul începe cu epopeea greacă, dacă nu cumva cu cea extrem-orientală, Epopeea lui Ghilgameş, continuând cu cea latină (Eneida lui Vergiliu care urmăreşte „Femininul între mit şi ideologia oficială”). Femeia sub felurite ipostaze (Elena din Troia, modelele din Odiseea şi eroinele lui Vergiliu) face posibilă trecerea de la eroismul în sine la cel al salvării. În acest moment, în accepţiunea autoarei, femeia devine, din „agent mitic al devenirii, întrupând Timpul şi Moartea”, „motor al evoluţiei, de vreme ce ea capacitează ieşirea masculinului din solitudine spre comuniune”. Observăm că autoarea acestui studiu captivant e preocupată de complexele autorilor care s-au ocupat de temă, de psihanaliză, de critica arhetipală şi, în general, de literatura de dincolo de story (cum îşi numeşte, inspirată, un studiu dedicat literaturii pentru copii şi tineret). Fără a teoretiza excesiv, ea trece proba labirintului textelor cu ajutorul cheii hermeneutice şi a psihocriticii, reliefează opoziţia sau opoziţiile dintre sexe, ca modele, pentru a pune în discuţie, în cele din urmă, filosofia unei viziuni a masculinităţii hard: „Am privit femeile de pe un teritoriu adjudecat, în ficţiune, de către bărbaţi, cel al scrisului, şi, în interiorul naraţiunii erotice, de către eroi, bărbaţii „cei mai bărbaţi”, recunoscuţi ca exemplari în accepţiunea „tare” a masculinităţii şi, tocmai din acest motiv, deţinând, cel puţin virtual, o mai discretă sau mai pronunţată componentă misogină”. Capitolul al treilea se ocupă de eroicul şi eroticul medieval, aşa cum e reflectat în Tristan şi Isolda. Demersul inspirat de naratologia şi critica arhetipală se împleteşte cu explorările mitocriticii. Cercetătoarea a consultat o bibliografie modernă, de invidiat, pe care o asimilează în scurte reprize eseistice, focalizând câteva momente din lungul drum al căutării şi respingerii, al luptei şi jocului amoros, al cuceririi şi supunerii, al intrigii şi împăcării contrariilor. Romanul lui Cervantes, Don Quijote, oferă o altă platformă a viziunii critice, triada: cavaler – femeia livrescă – femeia reală. Din secolul romantic autoarea a ales modelul Ivanhoe, model saxon şi normand, seria muschetarilor lui Dumas-tatăl, apoi „lumea ideală” a logodnicilor lui Manzoni. Cavalerii sunt înlocuiţi, în romantism, cu fiinţe simple sau umile şi asistăm la o democratizare a relaţiilor dintre sexe. Un capitol separat e dedicat variantei realiste a eroismului în romanul lui Tolstoi, Război şi pace. Cercetătoarea se opreşte din păcate în pragul modernităţii prin romanele inspirate de Primul Război Mondial. Romanul Pădurea spânzuraţilor oferă o bogată paletă de sugestii pentru tema dezbătută prin viziunea unui român din Ardeal asupra războiului, de fapt, războiul „indecisului” cu sine însuşi. „Iluminările” lui Rebreanu sunt puse în contrast cu „întunecările” lui Cezar Petrescu. În sfârşit, romanul lui Camil Petrescu oferă viziunea „unei conştiinţe unitare” despre război şi dragoste. Incursiunea în literatura universală reţine două secvenţe memorabile: Hemingway şi Erich Maria Remarque. În cronica pe care o consacră volumului, Lavina Ionoaia remarcă amploarea demersului şi analiza profundă a temei abordate: „Linia analitică de profunzime a textului critic este dată nu de conturarea unei epoci sau a unui tip de feminitate specific acesteia, ci de modul în care autoarea reuşeşte să pună în dialog polemic mentalităţi, reprezentări despre eroism şi eros şi să demonstreze că femina eroica rămâne egală cu sine ca substanţă indiferent de concreteţea agon-ului”. Demersul comparatist al universitarului arădean e captivant de la un capăt la altul, atât prin modul de a aborda aventura feminităţii în economia eposului eroic, cât şi prin felul în care îşi structurează ideile, povestindu-le şi renunţând la o cercetare strict analitică. Metoda de lucru adoptată, depistarea imaginilor feminităţii, presupune o cunoaştere prealabilă amplă şi precisă a temei urmărite, fără de care planul general nu poate fi schiţat şi nu va prezenta interes pentru o cercetare viabilă. Concluziile oferă o panoramă a „evoluţiei” eroismului şi manifestărilor erotice până la transformarea discursului în metadiscurs, aşa cum se întâmplă în Levantul lui Mircea Cărtărescu. Cartea e un spectacol al măririi şi decăderii eroismului cavaleresc al bărbatului în raport cu capacitatea de dăruire şi de iubire a femeii. Războaiele dintre sexe, cu lungile intervale de pace, duc, dincolo de schimbarea raportului de forţe, la descoperirea corpului şi a intimităţii până în zorii unei noi ere, a dezordinii amoroase. E o confruntare între două coduri care prin variantele lor mereu reluate, formează un alt tip de viziune. Un bun câştigat al studiului este monitorizarea transformării discursului, de la epopeea clasică la scriitura fragmentului şi a colajului. Am zice că forma urmează conţinutul în drumul spre marele impas al exacerbării individualismului de azi. Metamorfoza epopeii clasice în romanul modern urmează aceeaşi cale pe care tragedia antică a parcurs-o în clasicism, în drama romantică, pentru a se ajunge în secolul XX la farsa tragică şi teatrul absurdului. Ideile sunt ilustrate cu extrase din opere care au capacitatea de a dialoga. Imaginile feminităţii rămân adânc imprimate în ţesătura unor opere şi în memoria cititorului cultivat. Bine informat, sistematic şi atractiv studiul Floricăi Bodiştean operează cu siguranţă cu conceptele literaturii comparate şi face ordine într-un lung şir de opere.» (Gheorghe Mocuţa)
CĂRŢI PUBLICATE:
Marin Preda sau despre complexele creaţiei, Arad, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, 2002, ISBN 973-8363-06-3, 244 pg.
O teorie a literaturii, Timişoara, Editura Mirton, 2005, ISBN 973-661-641-X, 198 pg.
O teorie a literaturii, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Institutul European, 2008, ISBN 978-973-611-564-6, 320 pg.
Poetica genurilor literare, Timişoara, Editura Mirton, 2006, ISBN 973-661-802-1, 283 pg.
Poetica genurilor literare, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Iaşi, Institutul European, 2009, ISBN 978-973-611-651-3, 229 pg.
Literatura pentru copii şi tineret dincolo de „story”, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, ISBN 978-973-133-091-4, 350 pg.
Eroica şi Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic, Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2013, ISBN 978-606-647-653-0, 248 pg.
Eseuri de literatură universală (de la Cântarea cântărilor la Doris Lessing), Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2013, ISBN 978-606-17-0370-8, 232 pg.