◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Reabilitarea unui erou

După facultate, în redacția pentru tineret a televiziunii, venise într-o zi un oarecare Aleksandr Petrov, șeful veteranilor comuniști din Chișinău.

Acesta, dintr-un exces de sinceritate, a prins să ni se laude nouă, tinerilor redactori, despre faptele lui vitejești. Ne-a povestit cum, într-o zi de după război, ajunsese în satul Mândrești, unde urma să creeze o organizație comsomolistă. După adunare a zăbovit în casa secretarului ales, în jurul unei mese pline cu de toate.

Vinul era bun, plăcintele gustoase și, când s-a uitat, se și înnoptase. „Puteți rămâne la noi”, i-a propus proaspătul comsomolist. „Și apoi e pericol mare să porniți acum la drum”. Cum vin mai era în butie, acesta a fost de acord.

Dar, în toiul petrecerii, în casă a dat buzna tatăl secretarului de comsomol.

„A intrat Bodiu  în sat! Văleu, ce să facem? Că te împușcă și pe tine, și pe noi. Unde să te ascundem?” Și au început  să-i caute locul cel mai sigur pentru ascunziș. „În beci? În pod? În grajd? Nu. Că ortacii lui te pot găsi și împușca.”

Și atunci i-au propus să se dosească în privata din fundul grădinii. După ce l-au condus până într-acolo, l-au sfătuit că, dacă aude zgomot în curte – „altă soluție nu-i!” –,  să-și dea încetișor drumul în umblătoare. Ceea ce a făcut: atunci când s-a ridicat larma în ogradă, activistul și-a făcut loc cu greu și a coborât în putoare, în care a stat pitit toată noaptea, iar până în zori el a numărat aproape o sută de membri ai „bandei”, care și-au satisfăcut necesitățile omenești în capul lui. Abia a doua zi a ieșit pe lumină de acolo, gazdele turnând peste el mai multe căldări cu apă, i-au găsit haine uscate și l-au urcat în autobuzul care să-l ducă la Chișinău.

Asta fusese fapta eroului.

Am început să mă îndoiesc de cele spuse.

Dar poate că cei care se urinaseră în capul lui nu fuseseră oamenii lui Bodiu, ci chiar membrii organizației comsomoliste nou-formate? Sau – oamenii satului, auzind că le-a venit  un activist care dorește să-i ducă pe toți în colhoz?

Era prima povestire pe care o auzisem despre Filimon Bodiu, „banditul” care o noapte întreagă își făcuse nevoile în capul unui activist comunist.

Despre el ziaristul Efim Josanu a făcut un film.

Pe când era elev, la olimpiada de literatură, a scris o compunere pe temă liberă, pe care a intitulat-o: „Ultima zi din viața lui Filimon Bodiu”.

Era, de fapt, o nuvelă despre celebrul său consătean.

Șeful comisiei, profesorul de română, evreul Beniamin Cogan, a sustras-o dintre alte compuneri, apoi, când nu l-a văzut nimeni, a rupt-o. Peste ani, i-a spus fostului s[u discipol: „Pentru acea compunere ai putut să fii arestat”.

Și iată că, după aproape jumătate de secol, Efim Josanu își rescrie, cu ajutorul imaginilor, compunerea de atunci.

E primul pas de reabilitare a eroului.

Filmul se intitulează „Eu, Filimon Bodiu…”.

Acesta îi semna scrisorile  către autorități ca vechii domnitori ai Moldovei, care-și începeau hrisoavele cu „Io, Ștefan Voievod…” sau „Io, Alexandru Voievod…”.

Voievod al Codrilor sau Voievod al Dreptății. Așa ar trebui să i se spună acestui rebel. Așa și nu altfel.

Dar i s-a spus timp de 70 de ani doar „bandit”.

Rușii au știut să facă din trădătorii neamurilor „eroi naționali”. Iar din martiri și eroi – „bandiți”. Când ei vorbesc de vreun „bandit” – Kolceak, Bandera, Dudaev, Filimon Bodiu etc. –, să știți că, de fapt, așa le zic ei celora care și-au sacrificat viața pentru neamul lor. Iar când vorbesc de vreun „erou” – Pavlik Morozov, Grigori Kotovski, Iosif Stalin, Lavrenti Beria, Iosif Mordoveț, Pavel Tkacenko, mai degrabă e vorba de vreun criminal sau bandit ordinar.

Ca să merite porecla de „bandiți” pe care le-a dat-o călăii eroilor rezistenței, acestora li s-au pus în cârcă fel de fel de păcate.

Vânați pentru vini imaginare prin păduri, aceștia n-au fost totdeauna galanți cu gonașii lor. Și de câteva ori, ca să se apere, au tras și dânșii în direcția milițienilor și a soldaților care împușcau în ei fără milă din mitraliere, tunuri și tancuri.

Timp de șapte decenii s-a făcut totul ca Filimon Bodiu să fie batjocorit.

Se știe că în toată această perioadă, dar și până la destrămarea  URSS, pentru ca să compromită orice persoană cu demnitate și dragoste de neam– securitatea sovietică – NKVD, KGB –, ca să lase impresia că ea controla totul, afirma mereu: „E omul nostru!”. N-a făcut-o niciodată despre oamenii ei, ci doar despre adversarii regimului.

Din păcate, autorii filmului cad și ei în această capcană.

Îi auzim în film pe ici-colo  pe foștii securiști, cei care l-au ucis, spunând: „Noi l-am înarmat și pus la cale!”.

Și-atunci e firesc ca realizatorii peliculei să se întrebe: cine a fost Filimon Bodiu – bandit sau erou?

Și nu răspund.

Lasă concluzia să o tragă spectatorii.

Cei intervievați, care în 1950 aveau câte 2-3 ani, răspund ca la anchete, cu jumătate de gură.

Până și nepoții eroului vorbesc despre el, cu frica în sân, că „Filimon Bodiu a încălcat legislația de atunci”. Care legislație, măi oameni lași? Cea făcută de călăi? Cea a RSS Ucrainene, după care a fost judecat Bodiu?

De ce vă e frică să spuneți că a fost masacrat – ca un miel în ziua de Paști – de niște ucigași de popoare? Vă temeți că veți fi arestați, deportați, împușcați? Precum Ion, băiatul lui de 15 ani, căruia, după ce i s-a sfărâmat capul cu mitraliera, i-a fost pusă în mână o armă, ca să arate că s-a împotrivit?

Sau ca fiica Iulia, care s-a strecurat pe geam în noapte și s-a ascuns în casa unor rude, fiind ulterior otrăvită, ca să nu spună a cui fiică este?

Filmul lui Josanu vorbește de drama basarabenilor, pe care rușii i-au „eliberat” doar ca să-i împuște, deporteze, umilească, doar ca să le răpească teritorii – nordul și sudul Basarabiei, cu Dunărea, Marea Neagră și cetățile, doar ca să le confiște pământurile, casele, averile, numele, limba, memoria etc.

Meritul mare al unor oameni ca Filimon Bodiu a fost că nu s-au lăsat striviți cu plăcere, cum se așteptau „eliberatorii”.

Cine a fost Filimon Bodiu?

Un țăran care n-a plecat capul în țărână și care a încercat să-și apere demnitatea.

A fost mobilizat cu forța, carne de tun, ostaș în armata sovietică. S-a supus.

I s-a confiscat fierăria, el fiind fierarul și potcovarul satului. S-a supus.

I s-au măturat ultimele boabe de grâu din pod, ca să moară, el și copiii lui, de foame. S-a supus.

I s-au luat caii și pământul în „colhoz”. S-a supus.

Când i s-a spus însă să lovească cu barda în icoanele lui Dumnezeu, a zis: „Nu!”.

Și a luat drumul codrului.

N-a vrut să-și vândă sufletul. Și-atunci e logic oare ca acesta să fie considerat „bandit” în continuare? Cum o mai fac rudele sale și cum îi zic consătenii lui, care mai tremură de frică, ca să nu fie și azi bănuiți de complicitate și trimiși în Siberia.

Igor Dodon și Zinaida Greceanâi au propus  recent ca în Chișinău să fie înălțat un monument în amintirea lui Bodiu (în „Timpul” din 15 martie 2019).

Dar nu în amintirea lui Filimon Bodiu, ci în cinstea altui Bodiu, Ivan.

Comunistul Ivan Bodiu a condus republica vreme de 20 de ani. El era „moldovean” care nu știa „moldovenește”. Voia să ne facă pe toți ca el, un zombi care-și urăște neamul, limba, credința.

Cu concursul lui și alde el rușii au făcut din RSSM un poligon de exterminare a populației băștinașe, de lichidare a memoriei, culturii, graiului etc.

Din păcate, despre țara cea umilită, batjocorită, masacrată am putea spune că e azi Țara lui Bodiul.

Numai că nu Țara lui Filimon Bodiu, a eroului și martirului care s-a sacrificat pentru libertate și dreptate, ci Țara lui Ivan Bodiu, a călăului și mankurtului.

Afirm acest lucru cu tristețe și durere, ținând cont de faptul că satele noastre votează pe-un cap nu pentru cei care s-au jertfit, pentru urmașii lui Filimon Bodiu, ci pentru cozile de topor, pentru călăi, pentru trădători, pentru urmașii lui Ivan Bodiu, adevăratul bandit.

Un moment-cheie al filmului e mărturia unui consătean: „M-au dus la NKVD și mi-au propus să-mi dea o armă ca să-l împușc pe Filimon Bodiu. Și, când am refuzat, m-au omorât în bătaie, cu greu am ajuns acasă”.

Acesta nu a trădat.

Dar vânzători s-au găsit.  Care au făcut carieră, ei și copiii lor, trădând.

În dosarul lui Bodiu e consemnat nu doar țiganul Parparel, care l-a trădat pentru un ou și o sută de grame de votcă, ci și un Vanea, poreclit „Cazacu” din Hirova, Telenești, despre care se afirmă că l-a căutat și găsit pe Filimon Bodiu, căruia i-a dus o scrisoare de la alt erou al rezistenței, Toader Vicol de la Cahul, cu propunerea să-și coordoneze acțiunile și să facă o singură armată de rezistență, mesaj care s-a dovedit a fi alcătuit de securitate, iar mesagerul – trimisul NKVD-ului.  Filimon Bodiu a priceput că e o capcană și a evitat să vină în una din casele din Mândrești, unde urma să aibă loc întâlnirea celor doi, el aflând prin oamenii lui că acea casă îl aștepta înconjurată de soldați. Fiul trădătorului de atunci a ajuns ulterior unul dintre liderii Frontului Popular pe care l-a trădat la rândul lui, ca altădată tatăl său pe Filimon Bodiu (documentele au fost descoperite în arhive de ziariștii Tudor Țopa și Ștefan Melnic).

E nevoie de filme asemănătoare, nu doar de filme despre Dodon făcut „erou național” de către Televiziunea Națională TVM-1, care-i transmite zilnic promisiunile de doi bani la ore de maximă audiență.

Când îi vom scoate din „bandiți” – pe Filimon Bodiu,  Toader  Vicol, Mihail Bordeianu, Vasile Verejan, Alexandru Jalbă, pe membrii celor 50 de grupuri de rezistență care au activat în anii de după război, sau din pușcăriași – pe Gheorghe Ghimpu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Alexandru Șoltoianu, din infractori – pe Pantelimon Halippa, Nicolae Costenco, Alexei Marinat, Alexandru Baltaga, Serafim Dabija, Gheorghe Muruziuc ș.a.?

Acest semn de întrebare e sugerat de filmul documentar al lui Efim Josanu.

E abia un început.

Care afirmă că Basarabia a avut și eroi, nu doar cozi de topor, nu numai populație docilă, care s-a lăsat dusă ca oile la abator fără să crâcnească în fața plutoanelor de execuție, în siberii, la moarte fără înviere.

Filmul documentar ar fi câștigat, cred, dacă i-ar fi avut drept consultanți pe academicianul Valeriu Pasat sau pe istoricul Mihai Tașcă, pe Ion Țurcanu sau pe Gheorghe Cojocaru. 

El e un prin pas întru reabilitarea unui erou.

Să nu ne temem de acest calificativ.

Nu Ivan Bodiu merită să aibă monument, ci Filimon Bodiu.

Documentarul e o repetiție pentru turnarea unui fim artistic despre rezistența din anii de după război.

Aștept și romanul lui Efim Josanu despre consăteanul său.

Numai el i-ar putea scrie.

Titlul îl are deja: „Ultima zi a lui Filimon Bodiu”.

Ultima zi când cineva, oricine, ar mai putea crede despre acest erou național că a fost „bandit” numai din motiv că și-a iubit nespus Neamul și a crezut fără margini în Dreptatea lui Dumnezeu.

 

Nicolae DABIJA / UZPR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *