◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.06.2024

Smulși din context

Smuls din context, orice fragment de discurs se poate metamorfoza, generos și duplicitar, în argument pro domo sau în muniție anti-orice. Depinde, adesea, de bunul plac al celui care mânuiește citatul în cauză și de simpla disponibilitate a persoanei expuse la demersul răstălmăcitor. Până la urmă, dacă privim cu atenție lucrurile, jonglerul cu vorbele altuia este un adevărat realizator de conținut (nu îl vom numi, totuși, creator), deoarece expune idei, în mod meșteșugit, utilizând ghilimele și întărindu-și cuvintele prin apelarea la înțelepciunea altcuiva. Credibil sau nu, asta este o altă problemă.

Atunci când nu este vorba despre modificarea pe genunchi a paradigmei și schimbarea, din mers, a macazului, chestiuni prea vizibile, care complică prea mult stratagema, lucrurile merg foarte bine. E greu să urmărești tot ceea ce s-a spus și se va spune, iar maeștrii (așezați, vă rog, dumneavoastră ghilimelele la locul lor) înșelăciunii spun că mirajul devine real doar în ochii celor care vor cu tot dinadinsul să creadă în el. Așadar, atunci când găsești un citat din care, aparent, reiese că un personaj cunoscut și respectat a numit albul negru, atunci, în mod clar, el a zis-o, iar albul este negru, așa cum, de altfel, sincer, îți cam doreai să crezi… Alte explicații sunt doar savante pierderi de timp.

Vorbesc despre aceste lucruri deoarece acum, după mult timp, încercăm să ne revenim din șocul tranziției de la pandemie la normalitate, adăugat bubuitului de tun în proximitatea granițelor țării noastre, ca și altor evenimente bulversante. Iar în perioada aceasta curge prin viața noastră, a tuturor, un șuvoi neîntrerupt de informații contradictorii, care ne separă în tabere situate pe maluri opuse. Depinde numai de noi ce idei vrem să adoptăm, cu argumentația lor corectă sau intenționat-deficitară.

Nu știu, nu cred să existe vreun interes conștient, elaborat, coerent de a semăna vrajbă. Sunt tot soiul de tentative, făcând parte din proiecte minore (chiar dacă, pe moment, par să aibă magnitudini exacerbate), menite să rezolve niscai probleme de moment, dar lăsând în urmă nenumărate fisuri, greu de reparat, în fundația existenței noastre. Luate separat, toate acestea sunt nimicuri presărate prin cotidian, distrageri de la monotonia clipelor care curg, neîntrerupt, dinspre începuturi către inevitabilul final. Puse cap la cap, însă, într-un absurd întreg, sunt un vârtej, cu forța de a ne împinge, dincolo de limitele firescului, într-o luptă înverșunată cu noi înșine și cu mulți alții, împlinind barbarul rost al stupidei învrăjmășiri.

Înglobați în cete cu potențial mereu vindicativ și tactici de gherilă, suntem mult mai puțini și mai slabi în fața adevăratelor pericole. Ne mențin pe acest drum, cel mai adesea, doar aparențele purtând chipul unor viguroase certitudini. Iar aparențele trebuie împrospătate permanent, retușate, dacă este cazul, întărite, dacă este nevoie, încrustate cu aldine pe nenumărate drapele și pancarte, extrase din discursurile trunchiate ale unor lideri de opinie și aruncate deasupra tuturor, precum o ceață densă, insurmontabilă.

Este teribil de greu să fim noi înșine într-o astfel de situație. Trăim, fără s-o știm, pe marginea prăpastiei, perpetuând o neîncetată singurătate colectivă, mulțumindu-ne cu luptele propuse de alții, pentru a uita care ne este adevăratul scop. Acolo, departe, se întinde către zări drumul, lung și greu cât o viață de om. Aici, în jurul nostru, se lăbărțează mlaștina stagnării în prezentul continuu fetid, fără vocație de viitor.

Poate că ar trebui să devenim mai greu de convins. Poate că ideile sulemenite convenabil ale momentului ar sta mai confortabil la adăpostul unui mare semn de întrebare. Iar logica șchioapă contemporană ar merita un loc printre sofismele încarcerate în vestigiile culpabile ale veacurilor trecute. Poate că aparențele, giumbușlucurile cu vorbe goale și jongleriile cu ideile altora, mutilate corespunzător scopurilor, nu merită atenția noastră. Dar toate acestea sunt, dincolo de orice, simple urmări previzibile ale tendinței grăbite, prea grăbite, de a accepta neadevăruri care par a fi în concordanță cu unele dintre gândurile noastre ușor neghioabe, fie ele și reprimate ori lăsate să mocnească într-o stare latentă.

Aș putea încheia cu un citat, adaptat din cine știe ce persoană vestită, menit să sublinieze, fie și aparent, cele prezentate mai sus. Numai că știm cu toții rosturile nerostite ale devenirii, fără a fi nevoie de vreun imbold. Când albul este alb și negrul este negru, cuvintele de prisos nu fac decât să cheme, necugetat, ceața peste ceea ce începem să fim, fără niciun sens: combatanți smulși din context.

 

pr. Alexandru Pripon/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *