◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

„Renunțarea la scris ar putea echivala cu renunțarea la mine”. Interviu cu poeta Mioara Baciu, din Galați

Sibiana Mirela Antoche: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?

Mioara Baciu: Am văzut lumina zilei pe data de 30 martie 1968, în orășelul cu castani și plopi, Făurei (unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară), județul Brăila, în luna lui mărțișor, sau „Germănar” (Încolțitorul”). Cred că, nimic întâmplător. Sau, poate, este vorba de necesitate și întâmplare în tot ceea ce mă privește, în tot ceea ce a urmat: am încolțit, am înflorit, am rodit pe tărâmul slovei. Am copilărit în Făurei, unde am absolvit și Liceul Teoretic. Am avut parte de profesori dedicați, bine instruiți, implicați în activitatea profesională. Profesori cu har, care au știut să ofere tot ceea ce au avut mai bun. Liceul din Făurei, s-a bucurat de prestigiu, de înalta recunoaștere la nivel județean, național și nu numai, datorită acestor dascăli și veritabili pedagogi. Pot enumera, fără a reduce doar la: Adina Robitu și Maria Gheonea, profesori de limba română (care ne-au învățat cu înalt profesionalism să ne iubim limba și scriitorii, să cunoaștem, să iubim, să respectăm și să promovăm valorile naționale), Marcela Chiriac, profesor de limba engleză și Urania Tănase, profesor de limba franceză (care au știut să ne creeze motivația de a învăța o limba străină), Ilie Caraman, profesor de geografie (care ne-a dezvoltat dragostea și interesul pentru a descoperi frumusețea țării) s.m.a. Pentru că aveam calități oratorice și-mi susțineam întotdeauna afirmațiile, profesorii, dar, mai ales părinții, au crezut că, ceea ce mi s-ar fi potrivit, ar fi putut fi facultatea de drept, pentru a deveni avocat. N-a fost să fie. Am înțeles de ce, Dumnezeu nu a îngăduit să iau la Drept. Pentru că eram și sunt o fire mult prea sensibilă pentru un domeniu atât de dur, de riguros. Dumnezeu avea un alt plan cu mine. Am lucrat circa treisprezece ani în învățământ, apoi am dobândit studii economice superioare, devenind licențiat în stiințe economice. De peste douăzeci și trei ani lucrez în cadrul unei respectabile instituții a statului, fiind consilier superior. Împlinirea profesională a lăsat frâu liber dorinței de a scrie, de a așterne pe hârtie emoțiile, trăirile, culorile gândului și ale sufletului meu.

S.M.A.: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?

M.B.: Pasiunea pentru scris datează din perioada copilăriei, când obișnuiam să notez într-un caiet (la indicațiile profesoarelor de limba română menționate mai sus) expresii deosebite din cărțile pe care le citeam. Expresii pe care aveam obligația să le înțeleg corect, să mi le însușesc, să le transmit mai departe, dar să-mi aduc și propria contribuție în utilizarea acestora. Dragostea pentru cuvântul scris, dragostea pentru tot ceea ce mă înconjura, au devenit motive întemeiate pentru a începe să scriu. La început proză scurtă, fascinată de creația lui Dumnezeu, de natura înconjurătoare, de sublimul cerului, de ciripitul păsărelelor. Mai apoi, versuri, izvorâte din sentimentele nutrite față de persoane dragi, persoane iubite, locuri, întâmplări, trăiri. La întrebarea, dacă este talent nativ sau moștenire de familie, răspund că, ambele. Dragostea pentru literatură a fost generată, determinată, garantată de cele două profesoare de limba română, de ceea ce simțeam ca un vulcan în interiorul meu, care dădea să inunde cu slove, cămăruțele gândului dar, cred că și rădăcinile genealogice au avut, și ele, rolul lor. Spun asta pentru că am aflat, fără a-i cunoaște personal vreodată, că, rude pe linie maternă, veri primari ai mamei (Nicolae și Dan Nasta) au mânuit, cu mult înaintea mea, condeiul, lăsând un semn al trecerii lor, în literatura națională, dar și în film.

S.M.A.: Povestiți-ne despre debutul literar!

M.B.: Încă din perioada preadolescenței trimiteam poezii la revista „Flacăra”, la rubrica lui Geo Dumitrescu și mi-amintesc unul dintre mesajele pe care mi l-a transmis Geo Dumitrescu în revistă: „Promisiuni în Rugăciune”. Bucuria mea a fost imensă atunci și a constituit un semn că trebuia să continui. Din păcate, nu mai dețin scrierile din acea perioada. Contactul efectiv cu lumea literară, s-a realizat, însă, aproape pe negândite, adică, în momentul participării mele, în vara anului 2017, la un Festival Internațional de Muzică și Poezie organizat în localitatea Șivița, județul Galați, unde am avut calitatea de invitat și unde am avut prilejul să cunosc o pleiadă de scriitori consacrați, precum: Liliana Liciu, Trandafir Sîmpetru, Olga Grigorov, Dumitru Dănăilă, s.a. Debutul poetic propriu-zis, care a fost pentru mine o mare supriză, s-a produs, în iulie 2017, prin selectarea de pe pagina de Facebook (de către scriitoarea Liliana Liciu) și includerea poeziei „Culoarea gândului” în Antologia de poezie și proză „Iubiri înrourate”, coordonatori Liliana Liciu, Trandafir Sîmpetru, care s-a lansat cu prilejul Taberei literare de la Maliuc. Destul de repede (în martie 2018, Predeal) s-a produs și debutul editorial al primului volum de poezii semnat Mioara Baciu și intitulat „Dincolo de vise”, editura Liric Graph Buzău. Au urmat trei ani consecutivi de apariții editoriale a încă trei volume de poezii. De asemenea, în anul 2021, chiar în ianuarie, s-a produs și debutul meu în presă, cu acte în regulă, devenind membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

S.M.A.: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?

M.B.: Dacă singurătatea înseamnă să fii tu cu tine, să alergi „pe potecile gândului”, să culegi „raze de gând” și să așterni pe hârtie „tăcerile tale îmbrăcate în cuvânt”, da, poeții pot fi considerați în acele momente, persoane singuratice, retrase în odaia sufletului, a gândului și a cuvântului… Pe de altă parte, scriitorul n-ar putea fi singur, pentru că el este cu muza sa, cu eul său, cu Dumnezeu. Dacă simte empatia, vibrația partenerului de viață, a celor care așteaptă emanațiile lui, de asemenea, scriitorul nu se poate considera că este singur. Se dovedește că noțiunea de singurătate este una relativă și depinde de un complex de factori, împrejurări, evenimente. Dacă scriitorul ar trăi intens propria sa singurătate, ar putea avea și efecte pozitive (s-ar dărui cititorilor în toată profunzimea sa) și, în egală măsură, ar putea avea și efecte negative (ar putea cădea în extreme, în depresie, deziluzie, dezamăgire, etc). Cred că ar trebui să existe, să se păstreze un echilibru între „acea stare” propice creării, detașării și revenirii la lumesc, la cotidian. S.M.A.: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?

M.B.: Apariția unei cărți înseamnă naștere, iar nașterea înseamnă bucurie, indiscutabil. Înseamnă atenție sporită, responsabilitate, obligativitatea de a evolua, de a urca, la un alt nivel, superior. Publicarea primei cărți a însemnat materializarea unui vis, datorită căruia am putut vedea și „dincolo de vise” (titlul primei cărți fiind chiar acesta).

S.M.A.: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?

M.B.: Un scriitor, cred, scrie pretutindeni (în cămăruța lui, pe stradă, în mașină, la un eveniment), atunci când vine inspirația, trăirea, îndemnul interior. Dar, bineînțeles, că fiecare dintre noi, avem un loc intim, în care ne simțim confortabil. De regulă, acasă. S.M.A.: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?

M.B.: Până la această dată mi-au ieșit de sub tipar patru volume de poezii: „Dincolo de vise”, 2018, „Raze de gând”, 2019, „Pe potecile gândului”, 2020, „Tăceri îmbrăcate în cuvânt”, 2021. M-am ocupat, de asemenea, în calitate de coordonator de o multitudine de antologii de poezie și proză.

S.M.A.: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?

M.B.: În mod cert, nu se poate trăi din scris. Îmi susțin bucuria de a putea scrie și publica, prin activitatea desfășurată în calitate de consilier superior. Și sunt susținută financiar și de către soțul meu. Altfel, ar fi greu sau imposibil să-mi materializez acest vis.

S.M.A.: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?

M.B.: La Editura Pim Iași, cu precădere. Este rapidă, are prețuri rezonabile și se spune că este cea mai mare din țară.

S.M.A.: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?

M.B.: Da, primesc multe invitații și, pe majoritatea le și onorez. Fiecare dintre ele constituie un câștig pentru suflet. Sunt membru al mai multor organisme, asociații din țară, dar și din străinătate, dintre care menționez: Societatea Scriitorilor „Costache Negri” Galați; Liga Scriitorilor Români; Asociația Liga Scriitorilor Dobrogeni; Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Canada; Cenaclul de la Roma; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; Redactor-șef Revista „Dobrogea culturală”; Redactor ziarele „Revoluționarul” și „Talpa Țării”, Lugoj, județul Timiș; Colaborator la ziarul „Viață liberă” din Galați.

S.M.A.: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?

M.B.: Desigur că există piață de desfacere în România. Depinde dacă poți sau nu penetra, dacă opera ta este sau nu apreciată, cunoscută, susținută, promovată, etc. În ceea ce privește segmentul de public căruia mă adresez, pot spune că acesta este cel al cititorilor normali, obișnuiți, dar și al celor care citesc „printre rânduri”.

S.M.A.: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?

M.B.: Cărțile mele se găsesc în diferite biblioteci, case de cultură, cărora le-am donat, iar poemele mele se găsesc, de asemenea, în peste douăzeci de antologii colective, în care am fost publicată. Tipăresc în mod constant exemplarele volumelor mele de poezii și majoritatea le sunt oferite iubitorilor de carte care participă la lansările mele de carte. S.M.A.: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?

M.B.: Cu certitudine, scrisul eliberează emoții, rațiuni, sentimente, trăiri și le așterne în palma cititorilor. Fiecare manuscris înseamnă o bucurie, o binefacere, o împlinire. S.M.A.: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

M.B.: Cred că ne alegem reciproc, în funcție de împrejurări, în funcție de sentimentele, emoțiile trăite, în funcție de evenimentele la care sunt parte sau la care mi-aș dori să particip, în funcție de ce-mi dictează gândul, inima și sufletul.

S.M.A.: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?

M.B.: În mod cert, nu! Scrisul face parte din ființa mea. Renunțarea la scris ar putea echivala cu renunțarea la mine. Ori, acest lucru nu trebuie, nu permit să se întâmple. S.M.A.: Considerați necesară introducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?

M.B.: În mod inevitabil, indubitabil, indiferent dacă eu consider sau nu necesar, o parte dintre scriitorii contemporani, cei „aleși”, cu siguranță vor trebui cunoscuți și introduși în manualele școlare. Chiar dacă, nu în timpul vieții lor.

S.M.A.: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?

M.B.: Tinerele talente trebuie să îndrăznească să viseze, să învețe să-și îndeplinească visurile, să citească mult să se poate întrece pe sine, să preia tot ceea ce e important și valoros la predecesori, dar să-și aducă și propria contribuție la dezvoltarea literaturii. Să lase frâu liber imaginației, să-și valorifice potențialul, să aibă încredere în ei/ele.

S.M.A.: Ce proiecte de viitor aveți?

M.B.: Îmi doresc să îmi extind aparițiile jurnalistice, îmi doresc să am timp și dispoziție să trec la un alt nivel, la un alt domeniu: cel al romanului (poate, autobiografic și psihologic).

S.M.A.: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sens pozitiv sau negativ?

M.B.: Am continuat să scriu, indiferent de perioadă, de împrejurări social-istorice sau de orice altă natură. Pentru că am convingerea că nu pot și nu trebuie să mă opresc din a scrie, din a transmite, din a împărtăși gânduri, trăiri, emoții, evenimente, frânturi de gând sau de viață.

S.M.A.: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!

M.B.: Scriu pentru că așa simt, scriu pentru că vreau, pentru că pot face asta, dar și pentru cititori, cărora le aștern pe potecile inimii lor tot ceea ce trăiesc eu. Feedback-ul lor va fi mereu important pentru mine. Felicitări și mulțumiri pentru realizarea acestui proiect literar, care va contribui la cunoașterea și promovarea scriitorilor contemporani!

 

Sibiana Mirela Antoche / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *