Cu prilejul lansării romanului postum al criticului și istoricului literar Pompiliu Marcea, „Pacient în Galapagos” (1983), în Sala Perpessicius a Muzeului Literaturii Române din București, la 29 aprilie 2023, am cunoscut familia de cărturari și condeieri „de subțire” Vlad-Ion & Mihaela Pappu, dl Vlad-Ion Pappu (n. 1956) nefiind altcineva decât fiul cunoscutului estetician, critic literar și eseist Edgar Papu (Edgard I. Pappu, 1908 – 1993) și autor al mai multor scrieri dintre care amintim documentarul justițiar-restitutiv „Edgar Papu și protocronismul în spațiul revistei Luceafărul” (2015).
D-na MIHAELA PAPPU (n. 1965, licențiată a Facultății de Litere din București, promoția 1991), a cărei pasiune pentru Blaga „datează din anii adolescenței”, a avut norocul de a-l fi avut pe regretatul George Gană, editorul operei blagiene, îndrumător al lucrării de licență „Poezia de dragoste postumă a lui Lucian Blaga” (1991), încurajând-o să-și continue „explorările din câmpul blagianismului, încununate cu disertația de față”.
Lucrarea LUCIAN BLAGA – CORESPONDENȚA (2022), – la origine teză de doctorat la Universitatea din București, sub coordonarea prof. emerit Elena Zaharia Filipaș – este o cercetare foarte aplicată a Fondului epistolar „Lucian Blaga” existent în Arhivele Muzeului Național al Literaturii Române din București, cu începere din deceniul 7 al secolului trecut, însumând „peste 1200 de piese alcătuitoare, cel mai important izvor documentar în materie, rațiune pentru care – precizează autoarea – mi-am centrat preocupările din teză exclusiv asupra studierii sale.” Desigur, nu întreaga corespondență (expediată și primită) de Lucian Blaga se află în fondul amintit, autoarea estimând că s-ar afla, în biblioteci, arhive publice și particulare, „încă o mie de scrisori, reprezentând o parte a pachetelor epistolare lipsă”, pe lângă care mai putând exista un număr „imposibil de evaluat de înscrisuri pierdute (inclusiv în arhive, zăcând necatalogate) sau distruse.”
Într-un Repertoriu al Fondului epistolar „Lucian Blaga” din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (pp. 15-154), autoarea Mihaela Pappu procedează la organizarea alfabetică a materialului, alcătuit din 846 cote documentare provenite de la aproximativ 266 de corespondenți (Scrisori primite) și 335 de cote (Scrisori trimise), la care se adaugă „corespondența de familie” (fiind identificate doar 26 de piese). Fondul cuprinde corespondență adresată lui Lucian Blaga cu o pondere de 73%, documentele fiind listate alfabetic după numele de familie al corespondentului. Când seria nominală ajunge în dreptul lui LUCIAN BLAGA, autoarea deschide o paranteză în care sunt evidențiate „toate trimiterile efectuate către poet, din nou în ordine alfabetică, de astă dată, însă, după criteriul nominal al destinatarului”. Este un fel de „listă în listă”, cu numai 24 de destinatari, însă cu un volum mare de texte, configurând nu mai puțin de 335 de cote (în câteva cazuri avem o „comasare” a pachetelor Blaga-Comarnescu și Comarnescu-Blaga, respectiv Blaga-Ciprian și Ciprian-Blaga, trimiterile și primirile fiind realizate cronologic).
Există și alte criterii de organizare, importantă fiind „identificarea fără dubiu a autorului scrisorii respective”, datarea înscrisului etc. Cât privește „lecțiunile sau interpretările controversate, datele contradictorii și aproximațiile”, acestea rămân în discuție, conjectura rezultată de aici „trebuie lăsată deschisă, cu prezentarea neutră a variantelor propuse de cercetările anterioare”.
Desigur, având în vedere că unele nume de corespondenți se repetă în unele secțiuni, s-ar putea avea în vedere și o altă organizare a fondului documentar (în cazul de față ar fi fost necesară o tabelă finală, în ordine alfabetică, pe două coloane: Scrisori trimise și scrisori primite, care ar fi ușurat mult lectura pe anumite relații epistolare).
Se știe că, de-a lungul timpului, s-au mai publicat pachete (sau piese diferite) din corespondența lui Lucian Blaga, amintind aici de „epistolarele” datorate lui Mircea Curticeanu (De amicitia Lucian Blaga – Ion Breazu: corespondența, „Apostrof”, 1995, Cluj-Napoca, 348 p.) și Mircea Cenușă (Lucian Blaga. Corespondența, A-F, „Dacia”, Cluj-Napoca, 1989, 306 p.). Acestei ultime lucrări a regretatului profesor albaiulian, care reproduce corespondența poetului cu Cornelia (CLXXX scrisori) pe perioada, „29 X 1916 – 6 XI 920”, reluată din „Manuscriptum” în anii 1977-1981, trebuiau să-i urmeze alte două volume, dacă autorul nu ar fi dispărut subit, printr-un atac de cord. Existând, așadar, de peste trei decenii, editată corespondența poetului cu iubita Cornelia, viitoarea soție, nu înțelegem de ce la p. 7 a lucrării de față întâlnim următoarea notă, ce se cere urgent rectificată: „Este cunoscut cazul Epistolarului Cornelia Brediceanu – Lucian Blaga, distrus de soția poetului din pudoare și din nevoia de a prezerva intimitatea unei corespondențe personale, într-un moment când aceste mărturii se puteau transforma în acte de acuzare împotriva lui Lucian Blaga. În alte cazuri, moștenitorii n-au acordat importanța cuvenită arhivelor deținute, le-au împrăștiat sau pur și simplu le-au aruncat ori au interzis accesul cercetătorilor la ele, refuzând difuzarea lor.” (de asemenea, conform fragmentului extras de pe coperta a IV-a, nu credem că Lucian Blaga „a cedat” la presiunea regimului și a lui Dorli, mamă a unui băiețel făcut cu noul ginere al poetului, Tudor Bugnariu, șeful catedrei de marxism, prorector al Institutului de partid „A. A. Jdanov”, precursorul Școlii de partid „Ștefan Gheorghiu”, poetul „fiind silit să recunoască: «Pentru nepotul meu fac orice!»”. Așa credea și Vasile Băncilă, citind unele articole publicate de Blaga, de adeziune la „viața nouă”, de fapt concesii minime și neînsemnate făcute de traducătorul lui „Faust”, Lessing etc., care cu o lună înainte de moarte, semna, pe patul de spital de la Clinica II din Cluj, contractul cu E.P.L., în prezența lui George Ivașcu, în vederea apariției volumului de poezii structurat pe cicluri (pe care, apărând în 1962, poetul nu a mai apucat să-l vadă)…
Dimpotrivă, Cornelia Blaga s-a îngrijit expressis verbis de întocmirea dosarului bibliografic al poetului, păstrând toate „cupurile” din presă (și faptul se știe exact în condițiile publicării unei catedre vacante de „Estetică” la Universitatea din Cluj, pentru care poetul, aflat în diplomație la Legația din Viena, se gândea, în decembrie 1936, ceea ce nu a mai avut loc!). Iar cel care nu a prea păstrat scrisorile Corneliei este, se știe, însuși poetul…
Celor 164 de piese ce compun „romanul epistolar” de dragoste dintre Lucian Blaga și Cornelia Brediceanu, repertoriate cronologic (în ediția lui Mircea Cenușă erau reproduse CLXXX de texte, în timp ce Bibliografia Vatamaniuc înregistra numai 30 de piese trimise de poet și una primită!), dna Mihaela Pappu le adaugă și alte texte, una din 1934, două din 1941…
Considerată „cea mai prețioasă parte a întregului Fond de Corespondență” de la MLR (înființat în 1957), secțiunea de epistole adresate Corneliei în anii 1916-1919 (pe care o cunoscuse încă din timpul studiilor liceale la „Andrei Șaguna” din Brașov și nu la Viena, ca studentă medicinistă) cuprinde informații prețioase privind începuturile poeziei și, desigur, ale afirmării, tumultul sentimental și de idei exprimând viața poetului la această vârstă, convingerile de nezdruncinat și hotărârile luate, în vederea desăvârșirii sale intelectuale și viitoarei conviețuiri.
După o introducere în care autoarea scrie despre „rolul istorico-literar al corespondenței și semnificația textului epistolar în biobibliografia blagiană”, ne sunt oferite câteva date generale și statistice privind Fondul arhivistic și modul actual de catalogare. După care autoarea își face cunoscută metodologia de cercetare și criteriile de selecție, precizând că, fiind vândute drepturile de proprietate asupra reproducerii Operei lui Lucian Blaga, lucrarea nu poate reproduce textele epistolare ci doar să le rezume, să le comenteze fie sumar fie mai detaliat pe cele mai puțin cunoscute, ignorate sau subestimate („descrierea minimală din punct de vedere biblioteconomic a fiecărui document în parte, din rațiuni de necesitate reclamate din indisponibilizarea temporară a arhivelor Muzeului”).
Desigur, lucrarea „nu are pretenția să reprezinte, în raport cu realizările anterioare, o răsturnare spectaculoasă a reperelor dobândite, ea se mulțumește să le completeze, eventual să le emendeze și să extindă în termeni de substanță domeniul de cercetare, aducând o binevenită sistematizare a corpusului de documente, într-o desfășurare cu caracter cumulativ și analitic, fără generalizări pripite sau sinteze inadecvate a disparatelor resurse epistolare.”
Repertoriul pieselor din Fondul Blaga de la MNLR este consemnat de autoare în 6 capitole și 2 Anexe, după sfera de interes în care avea loc corespondența, astfel avem: Sfera privată (II), Corespondența cu mediile intelectuale (III), Sfera publică (IV), Contactele cu formatorii de opinie (V), Corespondența germană și maghiară (VI), Corespondența secundară (VII).
*
În cadrul „Sferei private” sunt epistolografiate (indexate, consemnate, descrise, și nu reproduse din motive de copyright) și alte scrisori, fie provenite de la rude (prof. Iosif Blaga, unchiul de la Brașov, av. Lionel Blaga de la Sibiu, nepoata prof. Georgiana Gheorghe de la Cluj, Malvina Blaga de la Orăștie, soția fratelui prof. Tit-Liviu, mort într-un spital la Budapesta și îngropat acolo, în cimitirul românesc din Orăștie, cumnatul diplomat Caius Brediceanu, rude ca Veturia Goga, Șerban Alexandru ș.a.), fie de la simpatizante (precum Domnița Gherghinescu-Vania, Coca Rădulescu, Eugenia Mureșanu), de la unii „adepți ai blagianismului” (Vasile Băncilă, Ion Breazu, Ion Chinezu, Marin Ciortan) sau de la „colegi, studenți, discipoli” (Zevedei Barbu, Basil Munteanu, Andrei Oțetea, Gheorghe Pavelescu, Octav Vorobchievici (care putea fi inclus la „rude”, din partea fratelui farmacist Liciniu de la Beiuș), O. W. Cizeck, Nichifor Crainic, Alexandru Busuioceanu, Ovidiu Drimba finul lui Blaga, Eugen Filotti, Petre Hossu, Monica Lazăr, Octav Șuluțiu, Horia Teculescu, Nicolae Colan ș.a.).
În ceea ce privește Corespondența cu mediile intelectuale (III) sunt repertoriate „cercurile literare” (44 de corespondenți, dintre care amintim: Ion Bianu, Vl. Bârna, Iosif Brucăr, Șerban Cioculescu, Emil Cioran, Al. Dima, Galia Henegariu, Melania Livadă, Monica Lovinescu, Adrian Maniu, D. Micu, V. Netea, C. Noica, Edgar Papu, Ioan Paul, Ion Petrovici, Ion Pillat, Sextil Pușcariu, Liviu Rusu, Il. Voronca, Mihai Șora), „lumea teatrului” (22 corespondenți, dintre care menționăm pe Aura Buzescu, George Calboreanu, Theamaria Lenz, Ion Tâlvan, Ion Șahighian, Ion Dongorozi), precum și categoria „artiști, plasticieni, muzicieni” (6 corespondenți: C. Brăiloiu, Anastase Demian, Sabin V. Drăgoi, Romul Ladea, Nagy István, Hugo Ullrich).
O altă secțiune (IV) o reprezință „Corespondența din sfera publică” (oficială, instituționalizată, ocazională), cu 17 poziții, după care autoarea face loc unei noi secțiuni (V, cu 44 de poziții) privind „formatorii de opinie” (instituții culturale de presă, precum „Adevărul”, „Fundațiile Culturale Regale”, „Gând Românesc”, „P.E.N. Club București”, „Saeculum”, „Scrisul bănățean”, „Steaua”, „Universul”, „Criterion”, „Ethnos” dar și „Prager Presse”, „Neue Freie Presse”…). La aceeași secțiune, sunt consemnate „traduceri și traducători” (16), precum Oszkár Bárd, Rosetta Del Conte, Andrei A. Lillin, Philippide ș.a.
Secțiunea a VI-a, Corespondența germană și maghiară, repertoriază misive din partea unor membri ai „cercului elvețian” (Herman Hauswirth, Hugo Marti ș.a.) sau ai celui numit „suabo-saxon și maghiar”, poetul fiind un bun colaborator pe tărâm multicultural (traducătorul de la Galgău, medicul O. Bárd, sibianul Hermann Roth, brașoveanul Heinrich Zillich, editor al revistei „Klingsör”).
În sfârșit, o secțiune de Corespondență secundară, cuprinde referiri la „corespondența extra-familială”, a Anei-Dorica Blaga (către Georgiana Blaga, Rosa Del Conte, Domnița Gherghinescu-Vania, Coca Rădulescu) și a Corneliei Brediceanu-Blaga cu terți, 14 (Felicia Băncilă, Georgiana Blaga-Gheorghe, Ionela/„Nela” Chinezu, Lucia Piso-Ladea, Melania Livadă, Sextil Pușcariu, Eugen Crăciun, Ada Gallin, recitatoarea germană Theamaria Lenz, Coca Rădulescu, Stella Roșca, Lucian Blaga).
În ANEXE, avem considerații pe marginea Epistolarului Lucian Blaga – Tudor Vianu, cunoscându-se încă din tinerețea vieneză (Vianu realizând în 1955 prefața la „Faust”-ul lui Blaga, E. P. L.), cu anumite „tematizări majore din cazuistica blagiană”, privind „cunoașterea de tip artistic în formă expresionistă” (1) și „Blaga filosoful sau despărțirea de Viena” (2). Tot ca anexă este prezentată relația cu „iubita verișoară” (primară) a poetului, Victoria Bena-Medean, numită cu hipocoristice sau „porecle de alint”, „Vichi”, „Ichi” sau „Ichili” (Corespondențe sau doar corespondență?), relevându-se natura legăturilor cu „ocrotitoarea sa «îngerească» Victoria Bena, prezență discretă, dar neîntreruptă în existența poetului conturând un spațiu relațional afectiv, al subiectivității proteguitoare și al confidențelor ce țin de resortul intim.” Este un frumos eseu, urmărind evoluția acestei relații speciale și valorificând nu numai corespondența, așa cum autoarea face și în alte cazuri, augmentând considerabil lucrarea. I-am sugera ca, odată cu restrângerea lucrării la metoda de lucru repertorială, să gândească și la o lucrare de „studii și eseuri” referitoare la atâtea și atâtea aspecte pe care uneori le detaliază, inclusiv în ample note de subsol.
Ideal ar fi ca, obținând acordul editurii căreia Dorli Blaga i-a vândut drepturile de autor, scrisorile acestea din fondul arhivistic de la MNLR să fie editate cu întregul lor conținut. Apoi, ediția integrală (cât poate fi de „integrală”) de CORESPONDENȚĂ, care, deocamdată, lipsește, e imperios necesar să strângă întregul corpus epistolar (deci și „fondul epistolar” de la Academia Română, editat deja de Nicolae Mareș), din arhive oficiale și particulare (bunăoară, concitadinul nostru, criticul literar Gheorghe Grigurcu, deține o scrisoare-recomandare olografă a lui Lucian Blaga adresată lui Al. Jebeleanu de la „Scrisul bănățean”, publicată de noi în trimestrialul târgujian „Portal-MĂIASTRA”, asemenea alteia către Tudor Vianu pentru angajarea la Biblioteca Academiei Române). Și, din câte știm noi, epistolele păstrate în arhiva regretatului nepot al poetului din Sebeș, dr. Radu Cărpinișianu, el însuși autorul unor documentate lucrări despre Lucian Blaga.
*
După aplecarea doar asupra unor pachete epistolare valorificate în cărțile lor de Mircea Cenușă (1989 și în colab. cu Magdalena Vulpe, 1988-1990), Mircea Curticeanu (1995), Dorli Blaga (1977-79, 2000), Simona Cioculescu (1995), Dora Mezdrea (2001), Basil Munteanu (1979), Al. Oprea (1972-73), Ionel Oprișan (1969) și, mai recent, Nicolae Mareș („Epistolarul de la Academia Română”, Editura Altip, 2012), iată, dna Mihaela Pappu realizează „prima contribuție din istoriografia literară românească care să ofere o viziune de ansamblu asupra Corespondenței poetului, relevând aspecte biobibliografice inedite și reconstituindu-i personalitatea pe baza unui spectru documentar de amploare”.
Se știe că, dincolo de opera filosofică și beletristică (poezie, proză, teatru, traduceri), apărute deja în patrimoniul Edițiilor științifice și academice, două sectoare ale operei lui Lucian Blaga au rămas de recuperat in integrum. Dacă în PUBLICISTICĂ, în urma unei asidue cercetări în presa vremii, criticul și istoricul literar clujean Mircea Popa a reușit, de-a lungul a peste patru decenii, să identifice și să recupereze, în trei volume editate succesiv, articolele, notele și însemnările, semnate și nesemnate, aparținând publicistului de mare fervoare culturală care a fost Lucian Blaga (Ceasornicul de nisip, 1973; Vederi și istorie, 1992; Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire, 2017), în ceea ce privește CORESPONDENȚA, ediția de față realizează un mare pas în realizarea volumului corespunzător sub auspicii pe deplin științifice și academice.
*
Lucrarea d-nei Mihaela Pappu, – bazată pe descrierea minimală d.p.d.v. biblioteconomic a fiecărui document în parte, „din rațiuni de necesitate reclamate de indisponibilizarea temporară a arhivelor Muzeului”, ceea ce reclama și Mircea Curticeanu, inclusiv unele „porniri arhivocratice ale unor administratori de fonduri documentare, porniri care există uneori și azi”, v. p. 264, – de o impresionantă laboriozitate, a fost concepută „ca instrument de lucru și premisă pentru exegeze ulterioare”, inclusiv pentru viitoarea „editare a secțiunii de CORESPONDENȚĂ și includerea ei în seria de OPERE Lucian Blaga”.
Cine și când o va realiza – rămâne de văzut, dar în primul rând editura HUMANITAS, care deține drepturile de autor, ar trebui să întrunească (e și cazul!) un colectiv de cercetători care, punând la un loc întreaga corespondență scrisă și primită de Lucian Blaga, să realizeze această amplă lucrare, acest epistolar care ar putea fi „un jurnal sui generis, dacă ținem cont că aproape n-a fost zi în care poetul să nu scrie o scrisoare”, toate acestea furnizând date importante despre Om, Operă, societate, ambianță intelectual-scriitoricească, epocă…
Și de ce nu ar putea fi angajată cu normă de lucru, și remunerată, ca realizatoare a acestui volum de CORESPONDENȚĂ (probabil, în mai multe părți) din seria de „Opere” Lucian Blaga, însăși autoarea acestei lucrări documentare, deja familiarizată cu domeniul de cercetare și făcând dovada, indubitabil, a unor competențe și abilități de toată lauda…
Zenovie Cârlugea