Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului „Johann Strauss” duce mai departe tradiţia muzicii caracteristice secolului al XIX-lea din Viena Imperială, printr-un Concert Extraordinar susţinut de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta marelui dirijor Iosif Ion Prunner, marţi, 7 iunie, ora 18.30, pe scena ONB.
Festivalul „Johann Strauss” ne va încânta şi în acest an atât prin valsurile şi marşurile tradiţionale, dar şi prin organizarea în premieră a acestui eveniment prestigios pe scena Operei Naţionale Bucureşti. În program se vor regăsi compoziţii scrise de Johann Strauss (tatăl şi fiul), Eugen Doga, Ilici Ceaikovski, etc.
Opera Naţională Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, este cea mai importantă scenă dedicată spectacolului muzical şi coregrafic din România. De mai bine de 100 de ani, Orchestra Operei Naţionale Bucureşti reprezintă un reper important în viaţa muzicală din România. Prezentă în cadrul celor mai importante momente de referinţă de pe scena lirică românească, Orchestra Operei Naţionale Bucureşti se bucură de un ansamblu instrumental matur, cu experienţă, profesionist, echilibrat şi creativ.
Biletele sunt disponibile online în reţeaua eventim: https://www.eventim.ro/ro/bilete/festivalul-johann-strauss-bucuresti-opera-nationala-582273/event.html
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.roFestivalul „Johann Strauss”, în premieră la Opera bucureșteană
Articole recente
- Poematica exodului: retrospectiva ca viitor
- Globalizare. Situația și perspectivele economiei mondiale
- Atelier de formare în domeniul benzii desenate și dublă lansare de romane grafice interactive traduse în limba franceză
- Jurnaliștii din Fiji cer abrogarea (promisă) a Legii de dezvoltare a industriei media
- Amintirea Mocioneștilor pe o cahlă cu stemă
- Asasinat în sediul unei televiziuni din Albania
- Jurnaliștii din Hong Kong denunță tentative de hărțuire sau intimidare ale poliției
- „Tradiţii şi Flori de Sărbători”, ediţia a XI-a
- „Obrazul subțire”, pe cheltuiala planetei
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 17.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro