Nu se poate să stea în aceeaşi cuşcă lupul şi mielul, şi lupul să nu fie ofensat de miel.
Nu se poate ca Federaţia Rusă să ne fi deportat părinţii, să ne fi rupt ţara în două, apoi în trei, să ne fi smuls limba din gură, să ne fi dat jos crucile de pe biserici, să ne fi ucis intelectualii, să ne fi mutilat istoria, şi să nu se simtă ofensată de noi toţi încă pentru o mie de ani înainte.
După ce a pus gheara pe Transnistria, ea se consideră jignită prin faptul că lui Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Popa, Ştefan Urâtu şi Petru Godiac li s-a conferit Ordinul Republicii, calificând miile de apărători ai integrităţii republicii „criminali”, „terorişti”, „călăi”, „naţionalişti”, iar pe Igor Smirnov şi banda lui de ucigaşi „eroi”.
Ministerul rus de Externe zice într-un comunicat: „Decretul de decorare a grupului Ilaşcu, în mod explicit, are scopul să justifice acţiunile naţionaliştilor în perioada războiului fratricid din 1992, pe Nistru. Acţiunile criminale însă pe care aceştia le-au întreprins şi atrocităţile comise faţă de oameni sunt bine cunoscute, iar martorii sunt încă vii”.
E vorba de „martorul” I. Smirnov, după care plâng temniţele de la Haga, şi alţi criminali, precum celebrul Kostenko, cel care a împuşcat în 1992 circa „300 de români”, cum se lăuda chiar el unor corespondenţi moscoviţi.
V. Putin şi D. Medvedev au afirmat nu o dată că Republica Moldova face parte din „zona de interese a Federaţiei Ruse”.
Astfel, am aflat de la ei că noi nu mai facem parte din zona noastră de interese.
Dar ceea ce vorbesc Putin şi Medvedev cu doar jumătate de gură, că Republica Moldova ar fi parte componentă a Federaţiei Ruse, iată că devine text deschis în gura patriarhului Kirill, care duminica trecută, la 22 august, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Mănăstirea Soloveţk cu mitropolitul „întregii Moldove”, Vladimir, şi cu episcopii Mitropoliei Moldovei, a afirmat fără drept de apel:
„Moldova aparţine Sfintei Rusii… Ne rugăm pentru Moldova, pentru prosperarea poporului moldovenesc, ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii sfintei Rusii”.
Când vorbeşte de „orientarea politică”, patriarhul rus ne dă de înţeles că se va ruga Celui de Sus ca în Republica Moldova să vină la putere lichelele şi cozile de topor, trădătorii intereselor naţionale, care ar garanta „păstrarea unităţii” imperiului de la răsărit.
Acesta îşi vede unitatea mai degrabă în înglobarea fostelor republici sovietice şi mai puţin în păstrarea unităţii interne a acestui stat în care ruşii au toate şansele ca pe viitor să devină minoritate.
„Dragostea” cu care ne tratează conducătorii de azi ai Federaţiei Ruse este una bolnavă.
Ei ne „iubesc” doar ca „moldoveni”, ca „naţiune moldovenească”, ca vorbitori de „limbă moldovenească”, aşa cum ne-a vrut tătuca Stalin şi nicidecum aşa cum suntem – ca români, ca neam românesc, ca vorbitori de limbă română.
De două sute de ani ruşii interpretează noţiunile aşa cum le convine cel mai mult. Până în 1918 ne ziceau români. Din 1918 până în 1924 ne-au zis moldoveni. Apoi iar – români. În ’40 ne-au numit din nou moldoveni. Când ne-au deportat ne-au zis români. Apoi ne-au permis să revenim din Siberii, ca moldoveni.
Tot ei au botezat cu nume diavolesc ţara noastră. Locurilor de la gurile Dunării numite în cinstea domnitorilor Basarabi ai Ţării Româneşti, ei le-au schimonosit numele şi le-au spus „Bess+arabia”, care se traduce din ruseşte „Arabia dracului”, sau „draci arabi”, nume de înjurătură, în loc de Basarabia cum rostim noi.
Cât timp în conştiinţa lor spaţiul dintre Nistru şi Prut va purta nume de draci, chiar arabi, ei ne vor urî, ne vor identifica în continuare cu „ţiganii” poetului Puşkin, ne vor dispreţui.
Dragostea pe care ne-o arată Medvedev, Putin şi patriarhul Kirill e una ipocrită.
Ei urmăresc un singur scop: să nu fim împreună cu neamul nostru, cu fraţii noştri, cu Uniunea Europeană, ci – tot cu ei, tot cu Siberia, tot cu minciuna lor despre noi.
Avem nevoie să fim apăraţi de „dragostea” „fratelui mai mare.” Pentru asta urmează să ne asumăm, fiecare dintre noi, naţionalitatea română. Ca moldoveni, suntem ai nimănui. Ca români, s-ar putea ca Ţara să nu ne părăsească la nevoie.
Conducătorii Imperiului de la Răsărit ne-au dat de înţeles şi prin gura patriarhului Kirill, că, de la o zi la alta, tancurile ruseşti sunt gata să treacă Nistrul, ca să-şi ocupe propria ţară.
Nicolae DABIJA
26 august 2010