◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024

„Zidul părăsit și neisprăvit’’ al negativismului resentimentar

Astăzi, la Râmnicu Vâlcea, a fost înmormântat Nicolae Manolescu, proeminentă personalitate a literaturii și a culturii noastre, a cărui moarte a întristat profund lumea scriitorilor și a iubitorilor cuvintelor potrivite.

Cu acest cernit prilej, personalitatea și opera autorului ,,Contradicției lui Maiorescu’’ au fost evocate de către mulți colegi de breaslă, care au marcat locul pe care criticul literar, profesorul universitar și omul cetății, Nicolae Manolescu, trebuie și merită să îl ocupe în istorica spiritualității românești, alături de iluștrii săi înaintași: Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu și G. Călinescu, ca și de nume marcanta ale criticii literare din generația sa, Eugen Simion și Valeriu Cristea fiind primele nume care ne vin în minte.

 Fapt semnificativ, nu toți dintre cei care au dorit să transmită asemenea mesaje au făcut parte din cercul apropiaților ilustrului dispărut sau poate au și avut cu el confruntări de opinii. Asta, însă, nu i-a făcut să conteste meritele lui Nicolae Manolescu în promovarea valorilor durabile și,mai ales, în afirmarea tinerelor generații de creatori, începând cu pleiada de scriitori ai generației anilor 60 și continuând  cu cei care le-au urmat. Criticul și profesorul Nicolae Manolescu fiind printre cei care au avut curajul și determinarea de a înfrunta canoanele ,,revoluției culturale’’ care a dominat arta și cultura românească în ultimul sfert al veacului trecut.

 Cu atât mai mult sunt,atunci, greu de înțeles și de trecut cu vederea acele ieșiri la rampă ale unor autori care au uitat în ce dureros context își propagă mesajele vindicative și negativiste prin care încercau să nege meritele incontestabile ale celui dispărut. Sau numai s-au făcut că uită și, profitând de împrejurarea că  Nicolae Manolescu- indiscutabil un redutabil polemist căruia istoria literaturii române îi datorează pagini antologice- nu poate să le mai răspundă, au dat curs resentimentelor pe care nu știu dacă le-au făcut publice pe când cel vizat era în viață și la conducerea Uniunii Scriitorilor și a revistei ,,România literară’’.

Este de la sine înțeles că Nicolae Manolescu, omul și opera sa,  trebuie să facă obiectul unor evaluări critice corecte și argumentate, așa cum a cerut încă Benedetto Croce atunci când a emis sintagma ,,ce e viu și ce e mort în filosofia luii Hegel’’! Asta, însă, nu justifică  graba cu care îndârjiții contestatari s-au apucat de treabă, întinând atmosfera de reculegere și de respect față de ceea ce a însemnat și cu siguranță va însemna criticul, istoricul literar și profesorul Nicolae Manolescu. Repet și întăresc, nu doresc să contest legitimitatea unei analize critice, argumentate și imparțiale, a subiectului, dar cred că, dintr-o elementară decență, discutarea unor aspecte mai puțin favorabile invocate de către contestatari- unele, din păcate, reale- ale activității lui Nicolae Manolescu putea să mai aștepte câteva zile…  

Scriu aceste rânduri și mă gândesc la replicile pe care mi le-ar da unii avocați din oficiu, invocând ideea că, de azi înainte, subiectul cade sub incidența legii de fier a jurnalismului. Mai bine spus a cutumei care, potrivit lui Andre Gide, face din orice subiect de presă ,,ceea ce ne va interesa, mâine, mai puțin decât azi’’. Aserțiune cu care, de principiu, sunt de acord, dar pe care, în cazul de față, cred că trebuie  să o nuanțăm. Având multiple și categorice argumente, cu atât mai mult cu cât Nicolae Manolescu nu este nici primul și, din păcate, nu va fi nici ultimul care trece pe sub furcile caudine ale negativismului primar, agresiv și resentimentar.

 Argumente dintre care, deloc întâmplător, aleg aceste notați ale lui Nicolae Manolescu din cartea sa despre „Contradicția lui Maiorescu’’: „Suntem obligați să trăim mereu în prezent, abstragerea se cheamă la noi lașitate. Fiecare descoperire este, în fond, o redescoperire, și ne luptăm cu patimă  nouă pentru cauze vechi și pe care alții înaintea noastră le-au câștigat sau le-am pierdut. Avem conștiința că începem mereu (chiar dacă pe o treaptă superioară a spiralei) și scepticism față de toate începuturile. Trăim din cultul provizoriului și al relativismului. Sub orice construcție pe care o începem bănuim un zid părăsit /și neisprăvit’’.

„Zid părăsit și neisprăvit’’ de care, mai curând sau mai târziu, se vor lovi și cei care azi încearcă să îi  încropească lui  Nicolae Manolescu o imagine publică exclusiv negativă, invocând „toate relele ce sunt/într-un mod fatal legate de o mână de pământ’’.

 

Șerban Cionoff

(jurnalul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *