Fără îndoială că printre cele mai plicticoase chestii cotidiene, ceremoniile – mai mult sau mai puțin oficiale, mai mult sau mai puțin fastuoase – ocupă un loc de frunte. Organizate după un tipic rigid, din care s-au scos doar numele lui Ceaușescu și al defunctului partid comunist, aceste manifestări „obștești” au darul de a răpi clipe prețioase din viața oamenilor, iar rostul lor poate trece fără teama de a greși, la ore umplute cu cel mai autentic vid cosmic.
Posomorâte ceremonii
Ingredientul principal al acestor manifestări îl reprezintă, fără îndoială, discursurile, interminabile, multe copiate direct de pe Wikipedia, în care e vorba despre o chestiune extrem de importantă care merită – nu-i așa? – sărbătorită după tot tipicul. La un moment dat, ai senzația că oamenii ăia care vorbesc, sunt convinși că-s nemuritori, iar faptul că-ți răpesc din viață câteva ore bune, nu înseamnă nimic! … turuie senini, cu nasu-n foaie, ca drogatul cu nara-n praf, iar timpul trece, leafa merge, iar noi ne plictisim cu spor.
Sindrofiile culturale nu scapă nici ele de această râie comunicațională, atmosfera este una din sala de mașini a fabricii de plastic, se fac glumițe prisoselnice și se citesc nesfârșite texte, imposibil de acceptat de vreo minte sănătoasă. Din toate acestea lipsește naturalul, firescul, emoția și trăirea împreună.
Ele au fost demult călcate în picioare de organizatorii tropăitori, care se agită de ici colo, plini de importanța pe care le-o conferă funcția și gradul.
Cuvintele cad grele, ca niște pietroaie inevitabile, n-ai cum să te ferești, noroc că mulți dintre cei prezenți, care au exersat îndelung astfel de încercări, sunt…absenți și duși cu mintea, în altă parte.
Și vin apoi alte și alte „manifestări”, ca o fatalitate, ca o indigestie spirituală fără de leac
Nimeni nu mai știe ce a fost ieri, în așteptarea mărețului mâine … când iar e vreo zi festivă, ceva de aniversat, de sfințit, de comemorat, orice, numai eveniment să fie! Și apoi, să vezi finalul!: sute de fețe, brusc înseninate, fugind de la „locul faptei” ca de la un incendiu periculos, asta, dacă nu cumva se organizează vreo chermeză, în cinstea celor explicate anterior.
Din păcate, pentru organizarea unor astfel de evenimente nu e nevoie de vreo pregătire specială… oricum, directivele vin de sus, până în detaliu…
iar șefii mari veghează cu cerbicie, ca nu cumva să se iasă din tipare, ca nu cumva paranghelia să devină, una interesantă.
Flagelului acesta nu i te poți opune, a intrat deja în tradiție ca o boală cronică, ca un strigoi care nu mai sperie pe nimeni, dar plictisește pe toată lumea.
Dar oare nu-i și plictiseala o parte inevitabilă a parcursului nostru pe sub stele? Oare nu suntem siliți să plătim cu vârf și îndesat pentru părelnica fericire de a fi vii?
În orice caz, cei care ne dozează ingredientele existențiale, au grijă să toarne multă apă chioară în ciorba asta pe care suntem siliți să o înghițim mai tot timpul, ca pe o pedeapsă, ca pe o boală care te macină alene, la infinit.
Mă grăbesc să închei…
…trebuie să ajung la o manifestare de la care nu am cum să lipsesc! Porția mea de neant e în așteptare!
dr. Felician Pop
(gazetanord-vest.ro)