Cine urmărește cascada de comentarii de pe canalele media alternative ce au ca subiect starea de sănătate a fostului președinte Traian Băsescu va constata că, alături de mesaje de compasiune, de solidaritate și de încurajare, ca și de urări de grabnică însănătoșire, va întâlni multe, foarte multe mesaje de aspră admonestare transmise acestui personaj care, după cele două funeste mandate prezidențiale ale sale, își merită pe deplin numele de Amiral al Dezastrului Național. Mesaje al căror numitor comun este ideea că, acum, cetățeanul Traian Băsescu, se confruntă cu situații care nu sunt decât rezultatele sau sechelele modului abuziv și aberant în care a înțeles să își exercite înalta învestitură de președinte al României. Nu este vorba, în aceste mesaje, doar despre niște resentimente pe care persoane frustrate sau niște cinici agenți de influență le fac publice, unii poate chiar frecându-și mâinile cu bucurie că fostul șef al statului culege ce a semănat.
Nu, este vorba despre o aspră, dar meritată lecție de viață pe care oameni obișnuiți, dintre care poate unii au avut și de suferit de pe urma abuzurilor instituțiilor de forță ale regimului Băsescu, doresc să o dea acestui personaj care a scris una dintre paginile cele mai rușinoase din istoria modernă a României. Lecție de viață care, cred eu, nu ar fi completă dacă nu am spune și câteva cuvinte despre două situații dramatice al căror factor determinant a fost Traian Băsescu. Plec, în această ordine de idei, de la afirmația care circulă în mod insistent. și anume că starea de sănătate a lui Traian Băsescu s-a agravat foarte mult după ce acesta a primit un document prin care era înștiințat că, în termen de 10 zile, trebuie să elibereze locuința ce i-a fost pusă la dispoziție în acord cu drepturile de care beneficia ca fost șef de stat. Am scris corect că ,,beneficia” întrucât, după cum se cunoaște, recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că numitul Traian Băsescu a fost colaborator al securității regimului partidului-unic. Situație în care nu mai poate beneficia de drepturile mai sus menționate. Omenește vorbind, pot să înțeleg că atât așteptarea verdictului Curții Supreme, cât și șocul pricinuit de aflarea deciziei definitive și, apoi, de punerea sa în aplicare s-au soldat, în primul rând pentru Traian Băsescu, cu dureroase efecte, cu o acută și greu de suportat tensiune psihică. Dar, cu toată compasiunea și înțelegerea pe care, omenește vorbind, o am, nu pot să nu îi amintesc lui Traian Băsescu faptul că, la vreme când de afla la butoanele de comandă ale sistemului său politic represiv, au existat cel puțin două cazuri ale unor oameni pe care justiția subordonată lui i-a hărțuit fără milă, numai și numai pentru că așa a ordonat el!
Mă refer, în primul rând, la Adrian Năstase – contracandidatul lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2004 – om politic, diplomat și jurist de înaltă ținută, pe care chiar și adversarii săi declarați îl recunosc a fi premierul celui mai performant guvern din istoria României post-decembriste. Cel care, în iunie 2012, atunci când urma să fie arestat pentru a executa condamnarea în cazul ,,Trofeul calității”, a încercat să se sinucidă. Acest așa-numit dosar ,,Trofeul calității” fiind, după cum s-a dovedit ulterior, o sinistră făcătură la comandă politică, internă și externă, chipurile pentru a servi drept avertisment celor care ar mai fi fost tentați să comită acte de corupție. Cu excepția, desigur, a lui Traian Băsescu și a acoliților săi!
Făcătură de care Traian Băsescu nu este deloc străin, atât de bine știut fiind faptul că multe dintre deciziile privind țintele proceselor deschise persoanelor incomode pentru regimul Amiralului Dezastrului Național se luau la Cabinetul 1 din Palatul Cotroceni. Informație reconfirmată de deputatul Radu Cristescu, fost co-militant PMP al lui Traian Băsescu, într-un incendiar interviu realizat de Mihai Gâdea și difuzat, recent pe canalul Antena 3. Interviu în care au mai fost făcute dezvăluiri despre anumite acțiuni de taină ale lui Traian Băsescu și care, în mod normal, sunt de natură să atragă atenția lumii justiției. Am scris ,,în mod normal”, dar trebuie să recunosc că nu am ales bine termenul, fiindcă, deocamdată, nu avem știință ca entități abilitate din lumea justiției să se fi sesizat din oficiu și să treacă la treabă.
Cel de-al doilea caz la care mă refer în aceeași ordine de idei este cel al lui Ovidiu Mușetescu, fostul șef al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în perioada mandatului de premier al lui Adrian Năstase. Astfel, la 29.06.2009, Procurorul General, la acea vreme Laura Kovesi, i-a cerut președintelui Traian Băsescu declanșarea procedurilor de urmărire penală împotriva lui Ovidiu Mușetescu pentru abuzuri în serviciu săvârșite în privatizarea unor importante obiective industriale. Cerere căreia Traian Băsescu îi dă curs tocmai pe 11.09.2009, când, la rândul său, îi cere ministrului de Justiție, Cătălin Predoiu, să declanșeze procedurile legale pentru urmărirea penală a fostului ministru al privatizării. Nu am, precizez, nici pregătirea și nici datele necesare pentru a aprecia dacă aceste demersuri, în cazul lui Ovidiu Mușetescu, erau sau nu corecte din punct de vedere juridic. Am, însă, un categoric argument de natură morală și umană care mă îndreptățește să afirm că vorbim despre un act profund inuman și de un revoltător cinism săvârșit de Traian Băsescu, deoarece atunci, în septembrie 2009, Ovidiu Mușetescu se afla internat în spital, având cancer în stadiu terminal, el decedând în octombrie 2009. Situație de care este imposibil ca președintele Traian Băsescu să nu fi fost informat și, totuși, a decis să trimită în judecată un om care nu mai avea mult până să treacă pragul Styxului.
Acestea sunt două categorice motive pentru care nu pot să mă alătur celor care varsă potop de lacrimi amare și nu își mai găsesc cuvinte pentru a deplânge hărțuirea în justiție a lui Traian Băsescu. Omenește vorbind, îi înțeleg suferința și îi doresc să depășească acest greu impas. Dar, tot ca om și ca bun creștin, îi doresc să aibă puterea sufletească și înțelepciunea să tragă toate învățămintele din această experiență de viață și, măcar de acum înainte, să încerce să mai repare ceva din ceea ce, atâta amar de ani, a stricat cu rea credință și cu ură oarbă.
Șerban CIONOFF