◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Pierduți în istorie

Scria Mihai Eminescu în ,,Timpul” din 20 mai 1881: ,,Pe noi însă, care nu considerăm nici viața ca un tren de plăceri, nici țara ca lucrul nimănuia, nici poporul făcut numai pentru a munci spre a putea cumpăra cu grâul produs de el luxul declasaților și trebuințele oamenilor cu patru clase primare și cu exigențe aristocratice; pentru noi e dureros a vedea cum ni se ia cel din urmă ban fără nicio compensare, fără a ni se da în schimb nici administrație naționalã, nici justiție acătării, nici instrucție solidă, nici arte, nici științe. Pentru noi e dureros să plătim diletantismul politic, diplomatic, literar al reputațiilor uzurpate ale demagogiei noastre cu banii care, bine întrebuințați, ar fi în stare a înzeci și a însuti cunoștințele noastre și puterea noastră de producțiune. Nu suntem noi aceia care să ne jucăm de-a reacțiunea, să ne bazăm în argumentarea noastră pe dogmele dreptului divin, pe ficțiuni istorice, pe umbra cugetată a unor stări de lucruri anterioare. Fii ai secolului al nouăsprezecelea, nu ne simțim îndreptățiți în cercetările noastre decât la două lucruri: a cita fapte exacte și a le da o formulă generală. […] Câtă mizerie guvernamentală, câtă corupție, cât cinism trebuie sã fie în clasele dirigente ale unei națiuni care cred a putea minți bunastare, înflorirea, civilizația în fața umbrei din ce în ce mai mari a morții fizice a poporului român? Ce suflet de chelner al Americei dunărene trebuie să aibã cineva ca să-ți închiză ochii față cu rele patente, cu mizerii strigătoare la cer? Și să nu zică că nu erau oameni care prevăzuseră această… […]  . Simulacre, forme goale ale culturii străine fără niciun fel de fond, beșici de săpun care, plesnind, nimeni n-ar simți lipsa lor decât bugetofagii, iată progresul făcut! […] Dar acesta-i oțelul patrioților de meserie și al străinilor privit cu ochii noștri. Patria adevărată, patria lui Matei Basarab e săracă și ignorantă. Dacă măcar sănătatea ei fizică și morală n-ar fi adânc atinsă de corupția păturilor de populație străină și semistrăină așezate deasupră-i!”

Nu întâmplător am pus în capătul comentariilor care urmează acest fragment. El ilustrează pe de o parte fenomenele care au afectat viața de fiecare zi a românului de pretutindeni, iar pe de altă parte evidențiază o stare de fapt existent în zilele noastre. Iată câ nu am greșit niciodată spunând că Eminescu este atât de actual! Să fi prevăzut el, oare, clipele în care trăim acum? Sau noi, interpretând fapte vechi, care l-au marcat cândva, le suprapunem ca peste un indigou peste prezentul care ne ține captivi într-un trecut istoric? E greu de precizat.

Cert este însă, în ceea ce îi privește pe românii din Serbia, autoritățile de la București, în care sunt infiltrați demagogii notorii, oameni fără coloană vertebrală și o identitate clară, ca să-l cităm tot pe autorul ,,Luceafărului”, dovedesc o crasă indiferență în rezolvarea priorităților lor identitare. Cum spuneam cândva, autoritățile de la București își au faliții lor, saltimbanci pe care îi manipulează și care, ori de câte ori este nevoie, urcă pe scenă și aplaudă, chipurile, grija părintească a politicienilor și diplomaților români acreditați la Belgrad. De fapt, nimeni nu le cere celor din urmă să se folosească de ,,carnea de tun” ce o reprezintă cei pe care îi favorizează, pentru a da exemplu Europei de bună convețuire. Nu sunt stinse ecourile vocilor unor pseudolideri din Serbia de nord-est, recent întorși de la București, care falsifică istoria românilor din provinciile în care trăiesc din Serbia. Obiectivul lor principal a fost și nu este altul decât să atragă bani în pușculița proprie, să huzurească și ei puțin  mai fără griji în numele românismului. Ei vor ziare. Dar Casa de Presă și Editură ,,Libertatea”, unde lucrează specialiști în toate domeniile vieții noastre culturale, sociale, economice și politice, are destule publicații, cu tradiție, recunoscute în Europa. Acestea pot ajunge și în mâinile celor din Timoc, Morava, Homolie,  sudul Dunării. De ce România să aloce bani unor entități stăpânite/dirijate de analfabeți într-ale publicisticii pentru înființarea unora noi, eventual în limba vlahă? Nu ar putea România participa la extinderea difuzării lor și în zonele amintite? Câte economii s-ar face, oare? Din păcate, la București nu se vrea lucrul acesta! Există acolo, bănuim, inși cărora le convine să mențină incertitudinea, să deznaționalizeze, să plătească ,,tribut” unor inși fără scrupule.

Ei, cei din urmă, vor limba română. Nu fac nimic pentru studirea limbii române. Se pare că ei au ,,naționalizat” graiul vlah și le convine situația, că dacă ar susține normalitatea, nu ar mai fi luați în seamă la București.

Ei critică mereu Belgradul. Pe nedrept. Dar nu-l critică în Serbia, ci prin ,,oficinele” de la București unde au ,,fani” care le ascultă aberațiile. De o vreme în Serbia de nord-est, printre românii vlahi, se fac găști și grupuri de tăietori de frunze la câini. Oare, nu ar trebui ei să susțină activitatea Consiliului Național al Minorității Naționale Române, forumul principal al comunității românilor din întreaga Serbie? Nu ar putea să se alăture eforturilor  membrilor acestuia oameni valoroși și cu simțul istoriei, de a conserva valorile etnice, de a lupta împreună pentru apărarea identității ? Ar putea, dar la București există spirite care vor altceva, probabil. A-i ține pe românii din Serbia pierduți în istorie, fără îndoială, este rațiunea lor de a fi. Vom reveni. (I).

Florian COPCEA

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *