Dl .Tudor Rățoi, cărturar de seamă din Cetatea Severinului, ne trimite masiva lucrare la care a trudit, în calitate de coautor, „EPISCOPIA SEVERINULUI ȘI STREHAEI. Monografia eclesiastică”, apărută în editura episcopală cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaei, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți (Editura Didahia Severin, 2023, 1054 p.). Lucrarea reprezintă materializarea inițiativei luate în Adunarea Episcopală din ianuarie 2019, preacinstind împlinirea celor 650 de ani de la înființarea Mitropoliei Severinului (1370), care era la vremea aceea a doua eparhie din Țara Românească. O primă abordare monografică a eparhiei se făcuse în cadrul lucrării apărute în 1941, „Vieața Bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei pe anul 1940.”
De data aceasta, conform obiectivului stabilit în Adunarea Eparhială menționată, avem, iată, prima monografie a Episcopiei Severinului și Strehaei, reînfiinţată după 600 de ani, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 4-5 martie 2003, ca sufragană a Mitropoliei Olteniei, cu jurisdicţie asupra judeţului Mehedinţi, prin desprinderea acesteia din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. La 12 decembrie 2003, sub preşedinţia Î.P.S. Mitropolit Teofan, Locţiitor de Episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Eparhial al noii eparhii.
La 11 februarie 2004, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca episcop pe Prea Sfinţitul Nicodim Nicolăescu, instalarea înaltului ierarh având loc în ziua de 25 aprilie 2004, la Catedrala episcopală din Drobeta-Turnu Severin (Decretul nr. 265 din 22 aprilie 2004, publicat în Monitorul Oficial din data de 23 aprilie 2004).
Episcopia Severinului şi Strehaiei, cu reședința la Drobeta Turnu Severin, își desfășoară, prin Centrul Eparhial, activitatea pe cinci sectoare (administrativ-bisericesc, economic, cultural și învăţământ, social şi media), fiind una din cele mai vechi eparhii cu o prezență prestigioasă în viața bisericească și social-culturală a județului și, desigur, cu ecouri mai largi în plan național.
Eparhia are 4 protopopiate ce cuprind: 200 parohii, 148 filii, 11 mănăstiri şi 220 de preoţi (din care 6 în unităţi bugetare).
Din bogata activitate cultural-socială și misionară putem aminti înființarea Asociaţiei „Filantropia Severin”, a unui post de radio (încă din 2005), a unei edituri, „Didahia Severin”, a revistelor „Didahia”, „Didahia pentru copii şi părinţi” şi „Didahia pentru preoţi”, a unei biblioteci episcopale, a celebrului deja Cor preoțesc „Kinonia”, derularea până acum a 12 ediții ale Simpozionului Național „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate”, a Simpozionului „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri” (din 2022), a unor acțiuni culturale transfrontaliere (Cooperarea Transfrontalieră România-Serbia), precum și construirea unor biserici și corpuri de chilii, înfiinţarea şi reînfiinţarea a 7 mănăstiri (Coşuştea-Crivelnic, Cerneţi, Baia de Aramă, Mraconia, Jiana, Godeanu, Cârjei) ori capacitarea unor personalități recunoscute (Tudor Nedelcea, preoții Nicolae Jinga, Sever Negrescu, Florian Copcea, Tudor Rățoi ș.a.) în desfășurarea unor programe culturale de calitate. ..
Lucrarea aduce date despre toate lăcașurile de cult din Eparhie (398), de la cele mai vechi (monumente istorice, din Evul de Mijloc) până la cele mai noi (în total vreo 12 biserici parohiale în municipiul reședință de județ), inclusiv Catedrala cu hramul „Învierea domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință, ocrotitorul Severinului”, începută pe vremea mitropolitului Nestor Vornicescu (1995), continuând sub mitropolitul Teofan al Olteniei, sfințirea având loc la 22 martie 2010, după instalarea clopotelor aduse de la Innsbruck (Austria).
*
Elaborarea lucrării, începută în 2019, a necesitat eforturi conjugate, mai întâi prin difuzarea în teritoriu a unui chestionar necesar culegerii de informații vechi și noi din arhiva parohiilor (chiar a filiilor, unde a fost cazul), material completat cu date existente în documentele păstrate la Secția Mehedinți a Arhivelor Naționale, precum și din alte surse (bibliografia apărută până în prezent). Astfel, în cadrul lucrării de față (care a depășit, din păcate, momentul aniversar menționat, dat fiind volumul mare de muncă), „fiecare sfânt locaș mehedințean își are locul său, mai întins sau mai restrâns, după cum și datele identificate în arhivalii sau cele primite din partea parohiilor au fost mai mult sau mai puțin consistente” (Notă editorială).
Organizată alfabetic, pe localități de reședință și localități subordonate (sate, cătune), materia masivului volum urmează, covârșitor, cele zece puncte stabilite prin chestionar, numerotate de la I la X. La baza lucrării a stat perspectiva istorică privind localitățile, organizarea și evoluția parohiilor, construcția locașurilor de cult cu arhitectura și iconografia specifică, personalul, patrimoniul, evenimente și „fapte de seamă ale preoților și celorlalți funcționari bisericești” (unde a fost cazul), eroii localităților (mai puțin cei din Al Doilea Război Mondial, „din cauza lipsei datelor documentare”), consemnări ale unor călători străini și altor personalități etc.
Pentru a avea o imagine cât mai exactă a acestei impresionante monografii eclesiastice a județului Mehedinți, iată cele zece puncte-reper ale Chestionarului difuzat în cuprinsul Eparhiei Severinului și Strehaei, direct preoților parohi (cu termen de până la 31 august 2019), cu recomandarea și binecuvântarea Întâistătătorului Eparhiei, P.S. NICODIM: Parohia cu localitățile componente, cf. recensământului din 2011-2012 (I), Biserica (II), Slujitorii de astăzi ai bisericii (III), Istoria (cronica) bisericii (IV), Descrierea construcției (V), Preoții și slujitorii bisericii de-a lungul timpului (VI), Bunurile bisericii (VII), Morminte, monumente ale eroilor, cimitirul eroilor neamului, cruci, troițe, cimitirul satului (VIII), Referințe ale unor călători, scriitori, istorici, lideri politici despre biserică și oamenii locului (IX), Bibliografie: arhivele parohiei, primăriei, protoieriei, Arhivele Naționale Mehedinți, pisanii, inscripții de pe cruci, icoane, fotografii, monografia satului, dicționare, enciclopedii, presă, alte surse bibliografice (X).
Astfel, sunt descrise aproape 400 lăcașuri de cult, mănăstiri și biserici din cele patru protopopiate (Drobeta, Strehaia, Baia de Aramă, Vânju Mare).
Lucrarea se deschide cu studiul-cadru privind istoricul medieval al organizării bisericii strămoșești, de-a lungul timpului „statele românești au dobândit calitatea de forță militară și de securitate în această zonă de răsărit a Europei” (la 1330, o armată a Apusului, sub conducerea regelui ungur Carol Robert de Anjou, a inițiat un război peste Carpați, în Ungro-Vlahia / Țara românească dinspre Ungaria (nume dat de bizantini), împotriva „voievodului transalpin” Basarab, încheiat prin victoria românilor în bătălia e la Posada marcând „cucerirea independenței statului Țara Românească”. Independenței statale i-a urmat momentul de „fortificare a organizării bisericii”, corelarea mai profundă cu Ortodoxia bizantină (1359). Astfel, dovadă a legăturii strânse dintre laic și religios, voievozii și domnii se înscăunau sub autoritatea Mitropoliei Ungro-Vlahiei (înființată în 1359 de Nicolae Alexandru vv. Cu acordul Patriarhiei din Constantinopol), reprezentând nu numai autoritatea politică, administrativă, legislativă și juridică, dar mai ales „dreptul divin” – „din mila lui Dumnezeu”, „milostiiu Bojiiu”. Dincolo de presiunile Apusului catolic, statul românesc de la sud de Carpați a cunoscut apogeul în timpul lui Vladislav I, al cărui titlu domnesc înscris deasupra tabloului votiv din Biserica Domnească de la Curtea de Argeș precizează a fi fost „binecredinciosul voievod și singur stăpânitorul Ungrovlahiei, al Vidinului și a întregii cârmuiri a Vidinului”. Un rol important l-a avut, în cadrul statului feudal românesc, Mitropolia Severinului, înființată la 1370, întâmpinând ofensiva prozelitistă catolică în Banatul de Severin, ba chiar cu infiltrări în Țara Românească care și-a adăugat ținuturi ca Amlașul și Făgărașul (de unde necesitatea ridicării unei salbe de mănăstiri care să consolideze și să apere biserica neamului (v. rolul ctitorului Nicodim de la Tismana, dar și ctitorul Mănăstirilor Vodița, Topolnița, Coșuștea-Crivelnic, Gura Motrului, Vișina, Prislopul etc.). Se ivea apoi la orizont și pericolul otoman (prima invazie la nord de Dunăre în 1369, prin zona Vidinului).
Istoria Mitropoliei de Severin începe la 1370 și merge până la 1419, când, prin ocuparea Severinului de către unguri, este desființată (dar ea se presupune a fi fost mutată la Tismana, Cozia ori Strehaia, după cum grăiește pisania veche a mănăstirii, unde se afla și bănia). Spre sfârșitul sec al XV-lea, după opinia preotului cercetător-istoric Dumitru Bălașa, un anume Daniile era „mitropolitul Severinului și al Ardealului”. Această episcopie va fi recunoscută de domnitorul Ștefan cel Mare , apoi în 1538 și de Mitropolia din Târgoviște. Ca reședințe mitropolitane de-a lungul timpului au fost identificate Vicina, Curtea de Argeș, Severin, Strehaia, Tismana, Arcani, Cozia Olteni, Râmnicu-Vâlcea („tot spațiul românesc era în raza de patronaj a Patriarhiei din Constantinopol”, sub care se găseau Feleacul, Clujul, Suceava, confruntate și ele cu presiuni prozelitiste apusene, venite îndeosebi de la regatul apostolic maghiar, din Serbia până la Halici). La 1503-1504, în timpul lui Radu cel Mare, Mitropolia Severinului își statornicește scaunul la Râmnicu-Vâlcea, devenind „Noul Severin” (persistând până la mijlocul sec XX, ca „eparhie cu jurisdicție teritorială peste toate județele din dreapta Oltului”.
Istoria Olteniei, de care este strâns legată și viața bisericească, a cunoscut de-a lungul vremurilor varii presiuni și stăpâniri străine (austrieci, fanarioți/ jafurile bandelor turcești), Episcopia Râmnicului Noul Severin trecând, spre jumătatea secolului trecut, sub cupola Sfintei Mitropolii a Olteniei , din 1939 până în 1945, iar apoi din 1949 până azi. Vechea Mitropolie a Severinului a renăscut sub chipul Episcopiei Severinului și Strehaei (2003), avându-l ca întâistătător al Eparhiei pe vrednicul de toată lauda P. S. Nicodim.
„Cei 650 de ani de persistență în timp a Mitropoliei Severinului sunt pentru noi, cei de acum– se menționează în studiul introductiv – prilej de cinstire a strămoșilor, de mândrie a părții de Românie numită Mehedinți cu valorile și simbolurile ei identitare unice de civilizație și spiritualitate, dar și prilej de reflecție în raport cu faptele pilduitoare ale Prea Vrednicului nostru Episcop, Nicodim, purtător al numelui Sfântului de la Tismana din vremea marilor ctitori voievozi Basarabi, care a refăcut, reînnoit și înălțat înfățișarea ținutului legat încă din Antichitate de Romanitatea Orientală și cu toată Europa, prin Podul împăratului Traian de peste Dunăre, într-o unitate de trăire, de creație și de credință creștină.”
Zenovie Cârlugea
NB. Lucrarea a fost lansată, joi, 9 noiembrie 2023, la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin, în cadrul conferinței pastoral-misionare de toamnă-iarnă a preoţilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei. În anul 2023 declarat „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
Pentru osteneala şi grija avute în realizarea acestei lucrări, dl. conf. univ. dr. Tudor Răţoi şi dl. prof. univ. dr. Dinică Ciobotea au primit din partea Preasfinţitului Nicodim cea mai înaltă distincţie a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Crucea Mehedinţeană pentru mireni