◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro10.05.2024

Criza locuințelor riscă
„să paralizeze activitatea economică” în UE

Între 2010 și 2022, chiriile din Europa au crescut cu 19%, iar prețurile caselor cu 50%, potrivit ONG-ului pentru locuințe sociale Housing Europe, orașele europene subliniind lipsa „locuințelor decente, accesibile și adecvate”, într-o scrisoare deschisă.

„Existența problemei locuințelor, combinată cu criza costului vieții, ar putea duce la paralizarea activității economice și pune o amprentă negativă asupra economiei sociale”, a declarat Marina Stefou, secretar general la Ministerul grec pentru Coeziune Socială și Familie, citată de Euractiv.

Aproape trei sferturi dintre cetățenii UE cred că nivelul lor de trai va scădea în acest an, în timp ce mai mult de o treime întâmpină dificultăți în a plăti facturile, a constatat un sondaj Eurobarometru recent. Dennis Radtke, europarlamentar german PPE și coordonator al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European, a declarat că această criză a fost cea mai importantă pentru alegătorii din Țările de Jos în timpul ultimului ciclu electoral.

Eurofound, agenția de cercetare a UE specializată în politica socială și a pieței muncii, a descris lipsa accesului cetățenilor la locuințe la prețuri accesibile ca „o chestiune de mare îngrijorare” în întreaga UE. (redacția UZPR)

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *