Pe site-ul jurnal.md, condus de unul Val Butnaru, care şi după moartea poetului Nicolae Dabija, îi stă în coaste ca un ghimpe, a apărut o ştire denigratoare, prin care încearcă să demonstreze că vezi, Doamne, Nicolae Dabija s-a opus independenţei scriitorilor noştri faţă de Moscova.
Aşa zisul jurnalist de paie – Pavel Păduraru, cel care a scris articolul, ne informează că lui Nicolae Esinencu i-ar fi apărut de curând o carte nouă „Jurnalul unui scriitor”, scrisă în perioada 1972-2021, deşi nu prea înţeleg cum a reuşit Esinencu să scrie până în anul 2021, dacă a murit în 2016. Dar, cine ştie, poate că şi dincolo de moarte, a continuat să-şi scrie memoriile pe bucăţi de şerveţele şi le-a transmis cumva lui Păduraru sau Butnaru.
Ei „cireaşa de pe tort”, cum o numeşte autorul acestui material, e tocmai o scrisoare din 1988, prin care Uniunea Scriitorilor din Moldova cere independenţă de la Uniunea Scriitorilor din URSS, şi tocmai unii dintre cei mai mari scriitori ai noştri n-au vrut să semneze: Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Efim Tarlapan, Nicolae Dabija şi Aureliu Busuioc.
Esinencu, făcând parte, după cum mărturiseşte, din grupul de iniţiativă care urma să adune majoritatea semnăturilor, a mers împreună cu Haralambie Moraru pe la toţi cei menţionaţi mai sus, dar nimeni dintre ei n-a vrut ca Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova să fie independentă faţă de cea din Moscova.
Şi nu ştiu cum se face, dar despre refuzul lui Dabija se vorbeşte cel mai mult, Esinencu numindu-l trădător şi comunist. Însă, după toate cele relatate se vede că acesta a rămas atât de traumatizat după acea întâlnire cu Dabija, că a continuat să-şi înece talentul la barul Uniunii Scriitorilor. Probabil, tot de acolo i se trage şi obiceiul de a-şi scrie memoriile pe şerveţele.
Întrebat despre toate aceste evenimente relevate de autorul cărţii, Vladimir Beşleagă afirmă: „Eu îmi amintesc de altceva, de Scrisoarea celor 66 pentru grafie latină, pe care Grigore Vieru nu a semnat-o. Fiecare avea moftul lui, şi Dabija făcea şuvoaie, şuvoaie…”. Serios, dle Beşleagă? Adică Vieru şi Dabija, care au luptat o viaţă întreagă pentru identitatea noastră naţională, pentru limbă, istorie şi grafie latină, nu au semnat ca limba română să revină acasă? Sau poate aveţi memoria scurtă, dacă nu vă amintiţi că „Literatura şi arta”, condusă de redactorul-şef Nicolae Dabija, a fost prima revistă care a apărut în grafie latină cu regularitate în Basarabia, cu trei luni înainte ca aceasta să devină lege!
Iar aceşti scriitori, care astăzi sunt ponegriţi de nişte ascarizi, au fost în fruntea Mişcării de Eliberare Naţională, fiind ameninţaţi cu moartea de nenumărate ori, tocmai pentru că gândeau şi simţeau româneşte. Unde era atunci Nicolae Esinencu? Şi de ce nu a publicat această carte atâta timp cât a fost în viaţă? Vă spun eu: s-a temut de-un alt proces pentru calomnie, pentru că Nicolae Dabija l-a acţionat de multe ori în judecată, aşa cum s-a întâmplat de altfel, şi cu jurnal.tv, care n-a obosit niciodată să-l tot ponegrească.
Acum, din păcate, morţii nu pot să se mai apere sau să-i dea în judecată.
Un lucru este clar, invidioşii şi oportuniştii nu te lasă nici să trăieşti, nici să mori sau, cine ştie, jinduiesc şi ei la busturi pe Aleea Clasicilor.
– Staţi liniştiţi, o să vi se facă şi vouă, dar nu pe Aleea Clasicilor – pe Aleea Ruşinii.
Doina Dabija / UZPR
P.S. Contactându-l pe acad. Mihai Cimpoi, dumnealui a declarat: „În perioada aceea, când eram în funcţia de secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova nu s-a pus problema independenţei USM, mai cu seamă discuţii cu CC al PCM, ceea ce evident e o absurditate”. Iar criticul literar Vitalie Răileanu a negat că ar avea vreo atribuţie la îngrijirea acestui volum.
D.D.