◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Ildiko Șerban – Dublu profil: Om și scriitor

Pentru români continui să fiu o unguroaică, pe care trebuie s-o privești circumspect”…

Ildiko Șerban s-a născut la data de 20 Octombrie 1963, în Târgu-Mureș, iar de mai bine de nouăsprezece ani este naturalizată în localitatea Curtici din județul Arad. Este licențiată în Asistență Socială și provine dintr-o familie de unguri. Primii ani de școală i-a făcut în limba maternă. De pe la zece ani a început să manifeste atracție și interes pentru limba română, așa că a hotărât că trebuie să continuie să se instruiască în școli românești. Foarte curând a conștientizat că sărăcia propriului vocabular o împiedică să exprime ceea ce simte și gândește, să comunice la nivelul pe care și-l dorea, să evolueze. Și a început să citească. Să „devoreze” cărțile din Biblioteca pentru toți. Cu voluptate și cu determinare. A descoperit plăcerea lecturii.

Surprinși au fost toți cei care o cunoșteau. În primul rând, familia, comunitatea maghiară din care provenea. Și una și cealaltă s-au declarat dezamăgite, ofensate că Ildi a lor a ales să întoarcă spatele școlii ungurești. Au considerat-o, mulți ani, o dezertoare ciudată. Și nu s-au resemnat. De iertat, au iertat-o târziu, după ce au văzut că fata este talentată la scrisul… în română, că este publicată, deci apreciată pentru scriitura sa. 

Asta, pe de-o parte. Pe de altă parte, nici cu românii n-a avut prea mult noroc. Au privit-o cu neîncredere, cu rezervă, cu circumspecție, tot ca pe o ciudățenie, pe tânăra unguroaică, care se declara româncă, prin simțire și prin afiliere la ceea ce înseamnă românism. „Pentru români continui să fiu o unguroaică, pe care trebuie s-o privești circumspect”.

Dubla „ostraciazare” a îndurerat-o pe Ildi, care nu mai știa unde îi este locul. Spre norocul ei, salvarea a venit din lumea ficțiunii, din literatura beletristică. Aici a găsit locul unde s-a simțit în siguranță, pentru că putea fi ea însăși, pentru că era un spațiu care i se potrivea.

Ildi Șerban are propriile păreri despre durere: „Durerea este garantul existenței vieții. Pentru mine și Frumosul doare, pentru că îl trăiesc la maximă intensitate și tot ce este pe scara superioară a simțurilor, este la granița extrem de subțire dintre bucurie și durere. În plus, experiențele acumulate au lăsat cicatrici – unele nevindecabile – și asta se vede în poezia și în proza mea”. 

La început, a semnat cu pseudonim masculin. Pentru a se pune la adăpost în fața purtătorilor de prejudecăți – a xenofobilor și a misoginilor. Nu puțini. 

Au trecut anii și a trăit, ca orice om, propriile cumpene și încercări. S-a maturizat și odată cu maturizarea și-a găsit „partitura” specifică în creație. Astăzi este un literat cu forță artistică. Este publicată în reviste și antologii importante ale genului.

A trecut de mult vremea pseudonimelor sau a altor artificii protective. În prezent, este Ildi Șerban cea adevărată. Puternică și pregătită să lupte. Pregătită pentru provocări.

Astfel, până la momentul de față, au văzut lumina tiparului următoarele cărți: „Sarea din pustă” – Editura Junimea, Iași, 2020, poezie; „La cumpăna furnicilor” – Editura Partoș, Timișoara, 2020 – poezie; „Cuțit fără copac” – Editura Neuma, Cluj- Napoca, 2020 – poezie și „Cuibul de păsări” – Editura Colorama, 2021 – proză scurtă. Pentru volumul de proza scurtă, lansarea de carte s-a făcut recent, pe data de 19 iulie, ora 17:00 a.c., la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” din Arad. Organizatorul evenimentului a fost Lucia Bibarț, iar cel care a prezentat creația a fost Vasile Dan – scriitor și Președinte al Filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor din România. 

Lucrările mai sus – amintite au primit cronici și note critice pozitive, din partea specialiștilor. Am selectat, cu totul aleatoriu, câteva nume, în acest sens: Horea Gârbea – revista „Litere”, Maria Oprea – revista „Sintagme Literare”, Raluca Faraon – revista „Hyperion”, Gellu Dorian- revista „Convorbiri literare”, Diana Dobriță Bâlea – revista „Ateneu”, 2021, Vasile Dan – revista „Arca”.

      Sintetizând, cu ajutorul parafrazei, afirmațiile critice ale cunoscătorilor, putem creiona, foarte succint, profilul literar al doamnei Șerban. Un autor existențialist, pogorâtor în profunzimile ființei umane, scormonitor în măruntaiele relației: cauză – efect – fascinat de provocări și de răspunsuri noi. Totul îmbrăcat, predilect, în haina expresivă a metaforei încifrate, abstractizate. 

Am întrebat-o pe Ildi Șerban cum își vede viitorul literar. Și a răspuns așa : „Ziua de mâine nu ne aparține. Normal că-mi doresc încă mulți ani, în care să fiu sănătoasă, ca să pot finaliza proiectele literare, pe care le am… Mi-ar plăcea să văd măcar câțiva oameni zămbind cu drag, în timp ce îmi citesc cărțile. Asta ar însemna că mi-am îndeplinit rostul și am atins acea emoție a minții, despre care, uneori, vorbesc”.

Subscriem la mesaj. Suntem convinși că vom mai auzi vehiculându-se numele autoarei asupra cărea ne-am aplecat azi. Avem indicii că pregătește surprize literare. Bune. 

Conchidem, deci, făcând trimitere la Nina Cassian – poet talentat și femeie cu discurs șampanizant, care într-un interviu televizat, cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi, își manifesta cu umor acid dezaprobarea față de criticii literari care departajează poezia în lirică masculină și lirică feminină. Cataloga această delimitare -descriminatorie, neavenită, falsă.

Credem și noi, așa cum credea Nina Cassian, că în artă (și nu numai) nu contează rasa, sexul, apartenența etnică, religioasă, vârsta, ci valoarea produsului finit. 

Extrapolând, ca să adăugăm la poezie și pe celelalte surori întru literatură, spunem și noi, inspirați de domnia-sa, că singurul factor serios de departajare rămâne valoarea. O are – literatura este bună. N-o are – literatura este proastă. Maculatură.

Rodica Bibarț-Oros / UZPR



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *