Steve Kerr, antrenorul echipei americane de baschet Golden State Warriors, a refuzat să vorbească despre sport înainte de meciul echipei sale în playoff, în fața Dallas Mavericks, ținând în schimb un discurs pasional prin care condamna violența cu arme din Statele Unite, relatează CNN.
Echipa sa a jucat meciul 4 din finala Conferinței de Vest NBA din Texas, după ce, mai devreme, 21 de persoane, inclusiv 19 copii, au fost ucise în școală. Kerr este un susținător de multă vreme al controlului armelor. Tatăl său a fost împușcat mortal într-un atac terorist la Beirut, în 1984. „Când vom face ceva?”, a strigat Kerr la conferința de presă dinaintea jocului. „Sunt obosit. M-am săturat să mă ridic aici și să aduc condoleanțe familiilor devastate. M-am săturat momentele de reculegere. Destul!”.
Kerr a susținut în mod repetat un proiect de lege care ar necesita o verificare mai strictă a antecedentelor persoanelor care cumpără arme de foc. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Reprezentanților SUA în 2021, dar nu a ajuns la Senat, notează The Guardian.
Kerr s-a uitat în cameră înainte de a se adresa liderului minorității din Senat, Mitch McConnell. „Vă întreb, Mitch McConnell, vă întreb pe toți senatorii care refuzați să faceți ceva în legătură cu violența și împușcăturile din școli și împușcăturile de la supermarketuri. Vă întreb: veți pune propria dorință de putere înaintea vieții copiilor noștri și a bătrânilor noștri și a celor care merg la biserică? Pentru că așa arată”.
Înainte de a părăsi conferința de presă, Kerr a trântit cu pumnul de masă și a transmis un mesaj final. „Este patetic! M-am săturat!”, a spus el.
Antrenorul Mavericks, Jason Kidd, a vorbit și el despre atac în comentariile sale dinainte de meci. „Vom juca cu inimile grele în această seară, pentru comunitate, pentru școala elementară Robb. Ca antrenori, ca tați, avem copii, oamenii din această sală au copii; te poți gândi doar la ce s-ar putea întâmpla cu oricare dintre membrii familiei tale sau cu prietenii tăi la o școală”, a spus Kidd.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.12.2023Antrenorul Golden State Warriors, revoltat după atacul asupra unei școli din Texas
Articole recente
- Retrospectiva anului sportiv 2023 (I)
- „Vatra veche”, nr. 11 (179), noiembrie 2023. În universul lui Ion Creangă
- Ilie Șandru, membru UZPR, declarat Cetățean de Onoare al Iașiului
- Ziua Națională a României, sărbătorită la Slatina de ziariștii și scriitorii din județul Olt
- „Apoi cu poftă mușcă din carnea mărului…”. Despre romanul „Domnul Teo”
- Exilul față cu Utopia politică
- Mexic, un infern pentru presă: cinci jurnaliști împușcați într-o singură zi
- Google va plăti 100 milioane de dolari anual instituțiilor de știri din Canada
- Noua lege a presei din Algeria, un pas înainte pentru libertatea mass-media
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro