„Nimic nu este sigur, în afară de moarte și taxe”, i-a spus omul de stat american Benjamin Franklin omului de știință Jean-Baptiste Le Roy încă din 1789. În timp ce atât moartea, cât și umplerea cuferelor statului sunt, în diferite măsuri, destul de inevitabile, o „taxă pe moarte” este mult mai puțin o concluzie prealabilă.
Impozitul de succesiune este considerat a fi primul impozit modern care s-a răspândit pe scară largă. Până la începutul secolului al XX-lea, mai mult de 60 de țări l-au introdus, în general pentru a strânge bani pentru războaie sau pentru a face față recesiunilor îndelungate, relatează Euronews. Spre sfârșitul secolului, taxa dispăruse. Pe măsură ce spiritul anilor 1960 s-a răspândit în lumea occidentală, SUA și Marea Britanie au ușurat în mod semnificativ această povară fiscală. În primul deceniu al noului mileniu, țări UE cum ar fi Austria și Slovacia au făcut un pas mai departe, eliminând definitiv impozitul.
Potrivit unui sondaj din Marea Britanie realizat de YouGov, 56% dintre britanici sunt în favoarea renunțării la o taxă pe moștenire. Asta în ciuda faptului că mai puțin de 4% din proprietăți sunt efectiv afectate. În Franța, un sondaj realizat de Ipsos a raportat că 26% dintre respondenți au considerat că impozitul pe moștenire este nejustificat. În Spania, 61% dintre respondenții la un sondaj al Fundației BBVA au spus că moștenirile ar trebui să fie scutite de impozite. „Există o diferență între percepție și realitate în ceea ce privește cine se crede că ar trebui să plătească impozit și cine plătește impozitul în cele din urmă”, a declarat David Sturrock, Economist Senior de Cercetare la Institutul de Studii Fiscale, pentru Euronews Business.
Pe măsură ce speranța de viață crește, majoritatea moștenirilor sunt acum primite mai târziu. În Germania, părinții le pot oferi copiilor sau copiilor vitregi o sumă de până la 400.000 de euro pe o perioadă de 10 ani. În Franța, această alocație este de 100.000 de euro per copil pe o perioadă de 15 ani. În Irlanda, această limită fără taxe este de 3.000 de euro pe an. Pentru a împiedica persoanele fizice să-și „descarce” averea în scopuri fiscale chiar înainte de a muri, multe jurisdicții au, de asemenea, limite cu privire la momentul în care pot fi făcute aceste cadouri. De exemplu, în Marea Britanie, dacă o persoană decedează în termen de șapte ani de la acordarea banilor, aceștia pot fi incluși în averea urmașilor în scopuri de impozitare a moștenirii. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com