◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.05.2024

Antepenumbra

Este un loc, un timp și o stare, ca o speranță niciodată abandonată, nicicând împlinită. Este o forță și o slăbiciune, concomitent, cu străluciri de încă-lumină și umbre de abia-întuneric croșetând atent prin orizonturile decolorate. Este spațiul unde acum capătă morga aceea studiată de mai târziu, important pentru devenire ca tranziția de la cizme de cauciuc la pantofi de lac. Este nicidecum, este cu siguranță, este antepenumbra.

Ați remarcat că, înaintea evenimentelor importante, timpul devine fragmentat și butucănos, respingând, fără a mai absorbi înapoi secundele? Carcase de timpi morți sunt aproape vizibile, la fiecare pas către ceea ce va fi, iar vremea rămasă transformă vremurile în metafore imperfecte, suspendate pe marginea unui final temporar. Lucrurile sunt pe cale să atingă ireversibilul, dar încă nu au ajuns acolo. Parcă ești ispitit să te așezi, cuminte, și să aștepți deznodământul, devenind spectator la un moment de cumpănă al propriei tale vieți, un moment în care ai avut de ales între două sau mai multe scene de final, dar ai lăsat hazardului această îndatorire, deoarece ai obosit să cumpănești, lipsit de puterea deciziei reale…

Este complicat până la frustrare parcursul logic prin țesătura de fraze, silogism cu silogism, fără să știi, fără să intuiești măcar rezultatul. Și cred că această complexitate definește momentul în care ne aflăm, când suntem așezați, târziu, în fața dilemelor stârnite de așa-numita inteligență artificială (IA). Nu ne-a întrebat nimeni dacă ne dorim ca, pe autostrăzile internetului, marcate de libertate și o ușor haotică lipsă a regulilor, să apară un roboțel atoateștiutor, care să ne preia îndatoririle mai grele, să ne răspundă la întrebări sau să răspundă la chestionări în locul nostru, să ne îndrume și să ne protejeze, indiferent că vrem sau nu. Veți spune că și drumurile din localități ori din afara acestora sunt închise și reparate ani la rândul, fără să ne consulte nimeni, așadar de ce ne-ar întreba autorii unui software ambițios în ce măsură suntem de acord cu emigrarea lui online? Suntem în fața faptului aproape împlinit și asta este tot.

De la copiii care încep să-și facă temele cu ajutorul inteligenței artificiale până la angajații care alcătuiesc referate și traduceri excelente, fără alt efort decât copy/paste, mulți sunt încântați de apariția și disponibilitatea gratuită (sau contra unei sume modice) a roboțelului priceput. Cei care au ceva de obiectat fie nu identifică explicațiile potrivite, fie nu găsesc drumul corespunzător către inimile și rațiunea celor cu opinii contrare, astfel încât, până acum, ar fi greu să ne pronunțăm în privința inteligenței artificiale și a plusului ori minusului de valoare pe care îl aduce existenței noastre.

În viziunea mea, ne aflăm în fața unui moment – și a fenomenului conex – pe care l-aș numi antepenumbră. Nici prea departe, nici prea aproape, dar fără frâne, pe panta descendentă către previzibila întunecare a spiritului uman. Nu prevăd apariția prea apropiată în timp a situațiilor descrise de maestrul genului SF Isaac Asimov, privitoare la o inteligență artificială autonomă, până la un punct, așadar cu adevărat inteligentă, sau la implicațiile – ducând până la conflict armat – diferențelor de gândire existente între oameni și roboți. Prevăd, însă, înnegurarea minților, cauzată de acest ajutor care, în mod perfid sau inocent, va face prea multe. De la expunerea unor idei situate între parametri clar definiți până la trasarea drumului cuiva prin viață, măcar temporar, este o cale destul de scurtă. Deoarece copiii noștri, obișnuindu-se ca temele să le fie făcute, pe cât posibil integral, de inteligența artificială, vor sacrifica propriul intelect pentru un timp liber care nu știu la ce ar putea să le folosească, în mod real. Colegii noștri de serviciu, cunoștințele și prietenii, obișnuindu-se ca îndatoririle să le fie completate sau chiar duse la îndeplinire de inteligența artificială (un compilator, povestitor, traducător etc. mai răbdător, mai atent și mai eficient decât pot fi mulți dintre noi), vor pierde îndemânări și deprinderi, se vor relaxa nefiresc de mult și vor abandona acea strădanie permanentă care ne menține statutul de ființe cugetătoare, ceea ce ne va retrograda, nu știu cât de rapid, la nivelul de ființe opinente, care își dau cu părerea, fără mult efort, urmând ca robotul să valideze sau nu ideile exprimate, aparent benign și blând.

Imaginați-vă ce se va întâmpla după ce va trece o generație. O generație de oameni care deja nu mai trișează, ci au ca îndeletnicire principală hrănirea inteligenței artificiale cu probleme, deja tot mai simple, într-o strădanie perpetuă de a gândi foarte puțin și a dedica orice fărâmă de energie unor nimicuri tot mai cronofage. Ne plângem astăzi de rezultatele sub așteptări la testele PISA, de veșnicul impas în care am dus învățământul, de mâna de lucru prea puțin calificată? Mulți dintre noi vor apuca să vadă că se poate și incomparabil mai rău. Aceea va fi penumbra, precursoarea firească a deloc gloriosului apus al rațiunii așa cum o știm. Iar umbra, întunericul, poate să apară târziu sau poate doar să atârne mohorât, ca o amenințare perpetuă, deasupra omenirii. Este suficient că ne acceptăm un destin descendent, încă de la ivirea antepenumbrei, evitând să spunem lucrurilor pe nume și îmbrățișând ambiguul care ne va defini viitorul.

Suntem aici, într-un loc, un timp și o stare, ca o speranță niciodată abandonată, nicicând împlinită. Este o forță și o slăbiciune, concomitent, cu străluciri de încă-lumină și umbre de abia-întuneric croșetând atent prin orizonturile decolorate. Este spațiul unde acum capătă morga aceea studiată de mai târziu, important pentru devenire ca tranziția de la cizme de cauciuc la pantofi de lac. Este nicidecum, este cu siguranță, este antepenumbra. Și, totuși, încă am mai avea timp să prevenim, să facem cumva ca toate cele expuse mai sus – și altele, care s-au ai spus și se vor mai spune – să nu fie decât scenarii ușor SF, prăpăstioase…

 

Alexandru Pripon

(Revista UZP, nr. 33/2024)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *