Se vorbește foarte mult în aceste zile despre riscurile generate de COVID-19 asupra sănătății, economiei și sistemului medical. Printre două fraze, se strecoară câte o îngrijorare legată de românii care se întorc din țări puternic afectate de coronavirus, precum Italia și Spania. Ne-am obișnuit să-i numim generic diaspora. Stop: corect este să facem diferența între românii plecați în străinătate să muncească și cei care s-au dus în Italia, Spania, Franța sau Germania la furat, prostituție, alba-neagra (e drept, aceștia din urmă sunt mult mai puțini decât primii, dar suficient de mulți pentru a ne face de băcănie în lume). Să revenim: s-au întors mulți români din străinătate, zice-se peste 1 milion. Se mai spune că vreo 250.000 ar fi scăpat de carantină sau autoizolare. Informația nu e oficială, nu băgăm mâna în foc pentru ea, dar dacă e reală, fie și parțial, riscurile contaminării populației cresc exponențial. Majoritatea românilor cumsecade întorși din străinătate s-au conformat obligației de a intra în carantină sau autoizolare, înțelegând că asta e regula și trebuie respectată. Ce facem însă cu șuții, prostituatele și restul infractorilor reveniți în patrie, rămași fără „obiectul muncii”, în țările în care își puneau în valoare priceperea infracțională? Să nu ne închipuim că vor deveni peste noapte oameni responsabili, care vor sta cuminți în autoizolare. Pe lângă pericolul potențial de a împrăștia virusul, aceștia ar putea să-și exercite năravurile în România, crescând astfel numărul grijilor care ne împovărează. Nu suntem alarmiști, nu avem certitudinea că lucrurile se vor întâmpla astfel, dar e firesc să ne punem întrebări, mai ales după unele imagini, care au circulat prin media cu cetățeni dubioși, filmați la granițe. Știm, știm, nu trebuie să ne lăsăm pradă prejudecăților și aparențelor, dar să fim serioși, în cazul unora, apetitul pentru infracționalitate e vizibil în limbaj, în gesturi, în ton. Sunt lucruri despre care mulți se feresc să vorbească, încercând să pozeze în mega toleranți, dar vorbim despre o realitate pe care o conștientizăm cu toții, care ne frământă și pe care refuzăm să o verbalizăm de teamă să nu fim etichetați drept colecționari de prejudecăți. Da, trebuie să ne ferim de generalizări și de etichetări pripite, însă există formule de exprimare și ideologii verbalizate neaoș, care te lămuresc după cinci secunde că ai de-a face cu un individ, care nu s-a dus în străinătate să muncească, ci să se căpătuiască prin metode amendate de legislația penală. Oricât s-ar codi reprezentanții statului să vorbească deschis despre aceste pericole, ele rămân la fel de tăioase. Trăim vremuri în care trebuie să spunem deschis lucrurilor pe nume, să ne debarasăm de prostul obicei al ascunderii mizeriei sub preș, de ipocrizie, să gândim și să comunicăm transparent.
Dragoş BAKO / UZPR