În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).
Justificarea utilizării ”floricelelor” am regăsit-o în romanul lui Al. Florin Țene și, fără a nega utilitatea lor, asemenea ”bucle de istorie tulburată” aparțin informațiilor controversate ale culturii naționale. Vom comenta cea referitoare la Eminescu. Povestea ”scandalului mare cu bietul poet” – relatează Radu Gyr, personajul principal, auzită de la tata – a început de la ”francmasonul și junimistul P. P. Carp” și de la ”francmasonul și parlamentarul Titu Maiorescu”. Din interese politice, determinate de un acord secret al lui Carp cu Tripla Alianță, mai multe ziare ”care susțin lupta pentru Ardeal” sunt desființate, iar ”patronii lor își trădează confrații”: ”Toți acești nemernici, ar fi spus Radu Gyr, se vor implica plini de zel în acțiunea de internare forțată a lui Eminescu” (p. 65), publicist devenit indezirabil. De ce era incomod Eminescu? Pentru că citise la Iași poezia Doina (la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare), pentru că luptă pentru ”drepturile românilor din Ardeal”, pentru că ziarul ”Timpul” devine ”cotidian național”, publicând articole opozante politicii de stat. Pentru a preveni o dezvăluire a secretelor ”masonilor”, Titu Maiorescu pregătise ”internarea lui Eminescu”, sub pretextul că era nebun.
Mai apoi, Al. Florin Țene continuă povestea ”bietului Eminescu”, punându-și personajul să vorbească despre moartea lui Eminescu în urma loviturii la cap cu o piatră. Cică doctorul auspiciului examinează superficial creierul lui Eminescu, apoi îl aruncă la gunoi, sub pretextul stării de putrefacție, lansând ideea cauzei morții: sifilis.
Sunt cel puțin două probleme care ar avea nevoie de explicații, spre a nu induce credința unei fake news: implicarea masoneriei în moartea lui Eminescu și, în al doilea rând, cauza acesteia. Biografii eminescieni au clarificat mare parte din chestiunile controversate ale vieții Poetului. În legătură cu rolul mișcării masonice în formarea statului național român, începând cu evenimentele de la Tudor Vladimirescu până la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, istoria ar trebui să-și reconsidere valorizările. Totodată ”masonul” Titu Maiorescu a fost un susținător și protector necondiționat al lui Eminescu și nu i-ar fi putut provoca atâta rău, regizându-i dispariția fizică. Din contră, în 1883, îi publică postum singurul volum liric, căruia îi dă titlul Poesii. Cariera poeziei, prozei și publicisticii eminesciene în favoarea limbajului estetic românesc și în dezvoltarea sănătoasă a culturii naționale ar impune respectul tuturor generațiilor pentru protejarea imaginii reale a vieții lui Eminescu.
Scriitorul Al. Florin Țene a scris un roman incitant și provocator, în care asemenea ”floricele” devin ingrediente care dau gust și aromă textului despre personajul principal, scriitorul Radu Gyr. Picanteriile incluse devin ancore de lectură, prin care Al. Florin Țene ademenește cititorii în cunoașterea universului unei vieți, oscilând ”între realitate și poveste”. Scriitorul dispune de talent și suflu cultural, de pricepere în alcătuirea arhitecturii unui roman viguros cu virtuți estetice.
Prof. Univ. Dr. Anton ILICA