Disputate de marile puteri ale vremii (Imperiul Țarist, Imperiul Otoman, Imperiul Austriac), care promovau o politică expansionistă, de cucerire de noi teritorii, țările române se aflau, din secolul al XV-lea, sub suzeranitate otomană.
Începutul procesului unificării principatelor române, Moldova și Țara Românească este legat de apariția/adoptarea în perioada 1831-1832, a Regulamentelor Organice, adică a primelor legi organice promulgate de către autoritățile imperiale rusești, care ofereau celor două țărișoare primul lor sistem comun de guvernare și stipulau necesitatea unificării politice a acestora.
Pentru a-și consolida influența, turcii au decis să aducă în țările române, domnitori fanarioți, numiți direct de către Poartă, iar Rusia, dimpotrivă sprijinea păstrarea domnilor locali, pentru a contracara influența Imperiului Austriac, care devenea tot mai puternic începând cu secolul XIX, cu precădere, după ce a anexat Basarabia în 1812.
Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, revolta anti fanariotă, dorința de readucere a boierilor pământeni, războiul grec de independență au avut ca finalitate preluarea controlului asupra celor două state de către societatea secretă greacă Filiki Eteria, care a beneficiat de sprijin rusesc, dar, care, ulterior a fost zdrobită de turci.
Prin implicarea unor personalități precum logofătul Ioniță Sturdza, vornicul Gheorge Cuza, vornicul Iordache Râșcanu, banul Grigore Ghica, banul Brâncoveanu și vornicul Neculai Golescu, domnii pământeni au ajuns din nou la conducerea principatelor, astfel, Ioniță Sturdza a fost numit domn în Moldova iar Gheorghe Bibescu în Muntenia.
Războiul Crimeii (1853-1856), votul popular din cadrul adunărilor ad-hoc, Convenția de pace de la Paris din 1858 [în cadrul căreia, cu sprijinul marilor puteri (Marea Britanie și Franța), țările române au obținut independența (de facto) față de Rusia și Imperiul Otoman], au creat un cadru favorabil unirii, astfel că, pe 5 ianuarie, respectiv pe 24 ianuarie 1859, liderul moldovean Alexandru Ioan Cuza (fost președinte al Judecăriei Covurlui, director al Ministerului de Interne și pârcălab de Covurlui), a fost ales domnitor în ambele țări românești.
Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României moderne a locuit în Galați; și-a petrecut copilăria și adolescența pe strada și în casa care îi poartă numele și, care anul acesta, urmare unei ample renovări, chiar de ziua unirii îsi deschide din nou porțile pentru vizitatori.
În 1862, cu ajutorul adepților unirii din principate, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, ceea ce a condus la unirea politică a celor două țărișoare.
Meritele cu Cuza sunt incontestabile și stau mărturii vremii și vremurilor: a reformat învățământul, justiția, agricultura, a împroprietărit țăranii, a contribuit la dezvoltarea și bunăstarea românilor, a fost un etalon al dreptății, motive pentru care și în zilele noastre, Cuza este cinstit și omagiat, iar hora unirii a rămas un simbol etern al unității poporului roman, al celor “cu inimă română”, cum a grăit în vers de aur poetul Vasile Alecsandri!
Mioara BACIU/UZPR
Foto: Wikipedia