„Vă puteți imagina că angajați ai serviciilor secrete scriu texte în redacții, care apar apoi ca articole semnate de jurnaliști cunoscuți? Știți care jurnaliști au fost unși și căror mass-media aparțin ei? Aveți habar despre cum se acordă renumitele premii pentru jurnalism?“ Acestor întrebări și multor altele, despre manipularea prin presă, încearcă ziaristul și autorul german Udo Ulfkotte să le dea răspuns, „iluminându-și“ cititorii asupra meandrelor unei bresle considerate a patra putere în stat.
Că lucrurile nu stau tocmai drept și întotdeauna „pe bune“, că mass-media a renunțat în parte la funcția ei critică și de control, jurnalistul german argumentează și demonstrează cu diverse dovezi. O face pe parcursul a trei sute de pagini ale unei cărți non-fiction, care a apărut în Germania și care a fost un bestseller ajuns la al cincilea tiraj.
„Jurnaliști cumpărați – cum politicienii, serviciile secrete și marii finanțiști ai Germaniei influențează mass-media“ a apărut la editura Kopp Verlag din Rottenburg, în septembrie 2014, în variantă tipărită, de e-book și audio-book. În două săptămâni, a ajuns în top ten al vânzărilor pe Amazon și a figurat în topul listei de bestseller, la categoria non-fiction, a renumitei publicații Der Spiegel.
- O carte cu scandal
Cartea a stârnit un scandal în mediul vizat, adică în mass-media, prin dezvăluirile pe care autorul le face privitor la anume practici corupte și jurnaliști la fel. Iar publicul cumpărător de ziare sau abonat la TV a putut afla mai multe despre cum, în loc să aibă parte de informări de presă corecte și imparțiale, i se toarnă, adesea, pe gât gogoși. Articole semnate sub mari nume de la serioase ziare germane, cum sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung, Bild sau Sueddeutsche Zeitung, sunt, în opinia autorului, transcrieri ale unor materiale de presă întocmite la comandă și cu sprijinul serviciilor secrete, sau modelate în spiritul unor lobby-uri, fără ca ultimele să fie marcate publicitar.
În cadrul acestui demers, ia naștere o situație win-win, din care toate părțile câștigă, zice Ulfkotte: politicienii și lobby-știi diverselor interese își cumpără presă pozitivă, concernele mass-media economisesc bani, căci deplasările și „acomodarile“ jurnaliștilor și ale echipelor de filmare peste hotare sunt plătite de către cei interesați. Jurnaliștii privilegiați sunt unși cu bani și cadouri, beneficiind de cazări și „servicii incluse“ (chiar și femei) în hoteluri de lux.
Singurii care pierd sunt „consumatorii de presă“, care în loc să primească pentru banul plătit o relatare corectă, critică, echidistantă, sunt manipulați în direcția intereselor dominante ale momentului, difuzate cu frenezie de unele agenții de presă și de o parte din mass-media main-stream.
- Am fost făptaș
Dezvăluirile jurnalistului Udo Ulfkotte încep cu propria persoană. „Am fost un făptaș“, spune el. „Înainte să demasc alți jurnaliști, mă autodenunț. Scriu cât de corupt am fost eu însumi în relatări, ce rețele m-au influențat în relatarea mea, întotdeauna girată de angajatorul meu“. Scopul declarat al dezvăluirilor sale este ca, împreună cu cititorii cărții sale, să schimbe ceva, pentru a pune punct „dezamăgirii crescânde a multor oameni cu privire la jurnaliștii și mass-media mincinoasă“.
„În nici un caz nu mă refer la mulții ziariști corecți și serioși, care muncesc mult și sunt prost plătiți, fie ei redactori angajați sau freelanceri“, spune Ulfkotte. „În carte e vorba de cei cu o treaptă deasupra acestora și distanțați de noi, cetățenii, de cei care coalizează cu elitele, se lasă corupți și mituiți pentru relatările lor favorabile“. Această manipulare a unor decidenți din mass-media germană, a unor formatori de opinie din presa notabilă, autorul cărții „Jurnaliști cumpărați“ o demontează pe parcursul a cinci ample capitole, cu exemple, liste de nume și ample referințe.
Dacă nu ar fi fost așa, probabil că autorul ar fi fost după gratii, pentru calomnie dar și dezvăluirea unor „secrete de stat“. Faptul că a fost hărțuit și percheziționat acasă în câteva rânduri nu l-a împiedicat însă să își susțină punctul de vedere, ceea ce i-a adus printre comentatorii online un renume de „Snowden german“.
În luna ianuarie, 2017, la 56 de ani, autorul a murit în urma unui infarct. I s-a reproșat a fi fost anti-islamist și promotor al unor teorii ale conspirației. Cert este că scrisul său e departe de a fi plictisitor, fapt demonstrat și de cele 120.000 de exemplare vândute din această carte, un record la categoria non-fiction.
- Fronturi propagandiste
Dar să vedem, pe scurt și fără a devoala prea mult din substanța cărții, care sunt punctele în care Ulfkotte atinge la nerv presa și pe „cumpărătorii“ ei (nu pe cei care scot bănuțul pentru ziar, din buzunar). Cititorul de presă atent, ca și telespectatorul critic din Germania, se pare că demult nu mai are impresia că i se livrează, pentru banii lui, știri documentate și echidistante, mai ales în domeniul politic sau economic. În locul acestora, este îndopat cu opinii care au depășit demult granița îndoctrinării, iar jurnalismul investigativ este din ce în ce mai palid.
Așa-zisa „presă de calitate“ este intoxicată de articole cu scop manipulativ, iar trolii lui Putin din presa online sunt demult în război cu „trolii lui Obama“ și „a cincea coloana a SUA“, crede autorul. Acesta consideră că nu e corect ca un jurnalist să nu-l informeze pe cititor, dacă e membru în vreo asociație transatlantică, al cărei scop mai mult sau mai puțin declarat este „influențarea elitelor“ în sensul intereselor americane. Și reciproca este valabilă, cu mențiunea că în presă notabilă din Germania nu se înghesuie mulți ca să scrie pro-ruși.
Între jurnaliștii, redactorii-șefi și formatorii de opinie abonați la „jurnalismul roz“ pro-american, o serie de nume figurează în asociații de lobby și think-tank-uri cu rădăcini peste ocean. Unora dintre acestea, cum este „Atlantik-Brücke“ (Podul atlantic) – fondată în 1957 ca organizație de propagandă a puterii de ocupație în Germania, și în care figurează multe nume notabile, printre care și cel al Angelei Merkel-, Ulfkotte le menționează apropierea de CIA.
O mare influență în Germania este identificată de autor în ce privește și alte structuri transatlantice, în cadrul cărora figurează oameni de presă: Comisia Trilaterală (a miliardarului Rockefeller), German Marshall Fund, American Academy, American Jewish Committee, Aspen Institute, Atlantische Initiative, Deutsche Atlantische Gesellschaft (Societatea germano-atlantică), Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik ( Societatea Germană pentru politică externă – DGAP) și European Council on Foreign Relations (ECFR), a miliardarului George Soros.
De pe aceste poziții de „membrii în cluburi“ cu interese vădit pro-americane, unii jurnaliști ar funcționa, potrivit autorului, ca „bancă de lucru extinsă, a NATO“. Falsuri, omisiuni și relatări părtinitoare le atribuie autorul, în ce privește acoperirea în presa main-stream a diverselor așa-zise revoluții și răsturnări „programate“, de dictatori. În timpul „războaielor pentru putere și pentru resurse“ din ultimii treizeci de ani, oameni-cheie din mass-media germană s-ar fi înrolat, contra unor avantaje și distincții, în tăvălugul propagandistic menit să facă aceste acțiuni militare comestibile pentru cetățean.
- Pe scurt și despre români
Însă nu doar în politica externă s-ar comporta unii jurnaliști de parcă ar fi „maimuțe dresate“. Ulfkotte scrie despre acoperirea în presă a crizei financiare declanșate în 2008 și cu care UE s-a luptat ani de-a rândul, încercând să atenueze efectul asupra unor populații speriate de prăbușirea Euro sau a unor bănci. În acest context, de relativă nesiguranță, e clar că populațiilor autohtone nu le surâde o avalanșă de imigranți săraci. Pentru a netezi asperitățile, presa centrală s-ar fi conformat semnalului dat de cancelarul Angela Merkel, la începutul anului 2014.
Disputa referitoare la „imigrația sărăciei“, declanșată odată cu completa liberalizare a pieței muncii la 1 ianuarie 2014, pentru români și bulgari, „n-a prea fost pe gustul lui Merkel“, scrie Ulfkotte. Și astfel, presa și TV-ul german au fost inundate de „un val de relatări, conform cărora românii și bulgarii sunt extrem de harnici și ne umplu bugetele sociale, în loc să le golească“. Televiziunea de stat ar fi emis chiar sintagma „vin prusacii Balcanilor“, în slugărnicia ei față de semnalul dat de la guvernul aflat în prag de alegeri europarlamentare și preocupat să nu strice bună-dispoziție a alegătorului german.
Ulfkotte consideră că cifrele de asistență socială nu demonstrează neapărat entuziasmul față de competențele tuturor noilor veniți, e deranjat de faptul că fenomenul n-a fost supus unei dezbateri publice reale și că „migrația sărăciei“, ca și „turismul social“, au fost scoase din dicționarul cuvintelor corecte politic, fiind premiate ca „necuvintele anului“.
- Despre autor
Dr. Udo Ulfkotte (1960-2017) a studiat la Freiburg și Londra. Timp de 17 ani, el a scris pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, mai cu seamăca reporter de război. A predat management în probleme de securitate la Universitatea din Lüneburg și a fost expert în servicii secrete, după cum e prezentat de editura Kopp.
Fost membru în Marshall Memorial Fund al SUA, ca și în comisia de experți pe probleme de securitate a Fundației Konrad Adenauer, referent al Academiei Federale pentru politică de securitate, Ulfkotte este autorul câtorva cărți, între care „Corectitudinea politică“ (2013), coautor Michael Brückner.
Într-un interviu luat de către CompactTV și difuzat pe YouTube, Ulfkotte a fost întrebat dacă cei cca 85.000 de jurnaliști din Germania mint și „sunt cu toțîi corupți“. Autorul a negat, spunând că el, ca autor, „se ocupă exclusiv de cei mai cunoscuți jurnaliști din mass-media centrală“, decidenți în redacții și formatori de opinie, pe care toată lumea în Germania îi cunoaște.
El s-a aplecat, conform propriilor spuse, asupra unui segment constituit din 321 de jurnaliști, care creează și conduc curente de opinie. Pentru Ulfkotte, e important a afla dacă acești lideri de opinie din presă „sunt dirijați și mituiți de undeva“. Pentru că, „dacă este așa, e îngrozitor“.
Dani Rockhoff / UZPR