În paralel, Erdogan a solicitat societății BT să producă un tip de dronă eficientă pe plan intern și competitivă la nivel internațional. În 2014, dronele de tip TB2 erau gata de livrare iar primele exemplare au fost utilizate împotriva PKK și YPG – forțele kurde din Siria, antrenate de instructori din vest. Utilizau, ca armament integrat, un sistem de minirachete cu înalt potențial exploziv și o rază de distrugere – vehicule fără blindaj, antene radar, personal – de 25 de metri. În 2020, aceste drone au asigurat – alături de sisteme similare israeliene – victoria Azerbaijanului în războiul cu Armenia pentru provincia Nagorno Karabah.
Actualmente, dronele produse de BT sunt exportate în 31 de țări din toată lumea, din Africa în Asia Centrală trecând prin Orientul Mijlociu. Polonia, România și statele baltice sunt printre beneficiarii europeni ai dronelor turcești. Un contract de aproape 3 miliarde de dolari a fost încheiat recent cu Arabia Saudită pentru varianta de ultimă generație, Bayraktar Akinci. Pe lista de așteptare se numără EAU, Qatarul și altele
Prin performanțele sale în domeniu, Turcia a devenit unul dintre marii producători ai ,, celei de a doua ere a dronelor moderne’’ alături China și chiar Iranul. ,,Prima eră’’, începută imediat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 – din motive pe care le știm cu toții – avea ca protagoniști Canada, Statele Unite, Marea Britanie și Israelul. Dar ,,diplonația dronelor’’ nu se bazează doar pe drone. Erdogan țintește departe chiar dacă mai are doar 4 ani de mandat. Mă refer la acest mandat.
Avion multirol și portavion de concepție proprie
La 21 februarie, avionul multirol aparținând generației a cincea, de concepție turcească – Kaan – a efectuat primul său zbor. Este produs de societatea TAI în colaborare cu grupul britanic BAE Systems. Producția de serie va începe în următorii 7-8 ani iar până în 2038 vor fi produse 300 de exemplare. Turcia va intra în ,,clubul exclusivist’’ al producătorilor de avioane multirol. ,,Un mare beneficiu pentru Ankara’’, a precizat Erdogan după încheierea zborului.
„Obiectele zburătoare’’ de ultimă generație nu sunt singurele obiective ale industriei naționale de apărare. La mijlocul lunii trecute, s-a încheiat procesul de proiectare a primului portavion de concepție turcească destinat marinei militare naționale. În cercurile atașaților militari de la Ankara se vorbea încă din 2021 de un portavion de mici dimensiuni. În realitate, este vorba de o navă de 258 m lungime, 68 lățime și un pescaj de 10 m. Dotările sunt și ele de ultimă generație și permit utilizarea aeronavelor Kaan. Unele date arată că ar putea permite decolarea și aterizarea avioanelor F-35 pe care Ankara speră să le importe într-o bună zi…
Tancul turcesc vine cu mare întârziere…
Spațiul nu permite să trecem în revistă întreg sistemul de echipamente militare pe care Turcia și-a propus să le producă până în 2040. Alături de marile succese, industria națională este departe de a realiza unul dintre obiectivele sale centrale: tancul Altay. După o serie de probleme tehnice generate de furnizori străini, unele din motive politice – Germania, de exemplu pentru sistemul de propulsie – implementarea proiectului pare să fi intrat pe drumul cel bun dar cu o întârziere de câțiva ani. Primele exemplare, dotate cu motoare și transmisii din Coreea de Sud, au intrat deja în probe dar producția de serie mai trebuie să aștepte cel puțin 3-4 ani.
Concluzii cu trimitere spre malurile Dâmboviței
Președintele Erdogan a redimensionat complexul militar-industrial al țării sale în mod treptat și constant asigurându-i o importantă componentă de export prin utilizarea marketingului politic al raporturilor diplomatice, pe care le-a stabilit țintit cu viitorii clienți. Ideea nu a existat de la început. Dându-și seama că o industrie militară de „vârf’’ înseamnă putere, influență și prestigiu – mai ales în exterior – Erdogan a înțeles că acestea îi vor veni pe tavă dacă va ști să îmbine două componente esențiale: voința politică și resursele financiare. Ultimele se vor întoace în țară cu un grad de multiplicare care justifică orice investiție, orice cost. Potențând capacitatea științifică, de cercetare și producția națională, alături de angajarea unor resurse financiare adecvate – uneori peste puterile țării de unde și inflația din ultimii ani – a generat un mediu rezilient pe segmentul apărării, unic în bazinul Mediteranei extinse.
Liderul de la Ankara a înțeles, de asemenea, că în acțiunea complexă de proiectare a unui viitor național legat de utilizarea noilor tehnologii, retorica demagogică – cu care noi, dâmbovițeni mai mici sau mai mari, ne-am obișnuit – și abstractizarea savantă, dar goală de conținut, nu au ce căuta. Iluzionismul ieftin, comun politicienilor de mâna a doua, nu-i este comun și lui Erdogan. Complexul său militar-industrial a intrat în imaginarul colectiv al turcilor ca o componentă esențială a societății anatoliene și economiei naționale. Echipamentele produse în Turcia țin sus drapelul cu semilună în fața marilor producători din nord și vest.
George Miloșan
Foto: Wikipedia