Când regretatul Călin Căliman amintea, în monografia sa („Al. G. Croitoru, zis și mister Keystone”, apărută la Editura Betta, București, 2016, carte al cărei redactor am fost) despre experiențele inedite ale lui Constantin Tănase și ale cuplului Stroe și Vasilache privind utilizarea unei combinații teatru-film în spectacolele lor (așa cum se putea face la nivelul tehnologiei existente în anii ’30 ai secolului trecut) ca preambul la spectacolul „Iubește-mă America!”, realizat de Alecu Croitoru împreună cu Claudia Motea, nu cred că putea să intuiască amploarea pe care o va lua această nouă abordare din arta spectacolului.
După piesa menționată mai sus, Claudia Motea, care și-a făcut o preocupare din perfecționarea metodei, a ales și o direcție lăudabilă pentru orientarea acestor eforturi, anume, valorificarea trecutului unor mari personalități culturale din istoria României. Astfel, începând cu piesa „Singurătatea omului singur” a lui George Custură de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, despre viața lui Mihail Sebastian, unde a jucat filmat rolul lui Leni Caler, a continuat cu excelenta realizare din „Brâncuși, dragostea mea!”, unde a jucat rolul tuturor iubitelor marelui artist, și, iată, aseară, rolul unic în „Iulia Hasdeu. Mesaje de dincolo”, premiera de la Centrul Cultural Dalles, Sala I.C. Brătianu, 22 aprilie 2024. În toate acestea, mixajul teatru-film a fost instrumentul unor efecte dramatice emoționante.
Acum, trecând peste elementele de arta spectacolului și intrând în profunzimea mesajului, nu de dincolo, ci de la scenariul excelent al lui Radu Aldulescu, vom găsi similitudini, „precum în cer, așa și pe pământ”.
O familie formată dintr-un soț remarcabil, ca om de știință și cultură, o soție care iese în evidență doar prin gelozie și lipsa capacității de a ierta și o fată supradotată de Dumnezeu, care, în afara satisfacțiilor legate de rezultatele la învățătură, ieșite cu mult din limitele cunoscute, nu reușește să găsească calea spre bucuriile lumești: nu căldură familială, nu înțelegere socială, nu iubire etc.
Organismul uman are un mecanism intern care sesizează existența nemulțumirii profunde și de durată și își îndreaptă evoluția spre oprirea acestui calvar prin ceea ce uzual numim boală incurabilă. Motorul interior al omului are nevoie să fie realimentat cu bucurie și fericire, fără de care, oricât de eficient ar fi, tot ajunge la un moment dat la sfârșit, după cum se și spune: „Când îți plouă în suflet cu tristețe, fă-ți umbrelă dintr-o bucurie!”.
A avut Iulia Hasdeu satisfacții personale? Da, din acelea legate performanțele școlare, care-i făceau evident o plăcere, dar alimentau și orgoliile nemărginite ale tatălui doritor permanent de mai mult și o îndepărtau de societatea aferentă vârstei sale.
A îmbunătățit situația separarea părinților și plecarea în Franța împreună cu mama sa? Nu, pentru că intransigența mamei s-a accentuat și s-a distanțat de prietenele de vârsta sa din țară.
Au apărut și două noutăți pozitive, care însă nu au durat: și-a creat idoli printre marii oameni de cultură francezi, un caz special fiind Victor Hugo, dar acesta a decedat la scurt timp după aceea, și a avut o tentativă de iubire, curmată brutal de mama sa.
În această situație, Iulia a început să creadă în moarte ca într-o izbăvire.
Cazul Iulia Hasdeu, de mare notorietate în societatea vremii, i-a făcut pe mulți să gândească asupra coerenței construcției divine. Puterea de creație atribuită de Dumnezeu Iuliei și tatălui său și darul căsătoriei primit de soții Hasdeu tot din cer au intrat în contradicție cu incapacitatea de a ierta a mamei. Pentru ca iertarea să fie tămăduitor pentru toți oamenii, Domnul și-a jertfit Fiul, dar constatăm că exemplul nu a ajuns la toți.
Piesa de teatru „Iulia Hasdeu. Mesaje de dincolo” în sine, dar și excelentele realizări actoricești, regizorale și scenografce te fac să nu dormi liniștit în noaptea de după spectacol.
Nicolae Vasile