◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.05.2024

Iubiri cu repetiție pe Rio Costa

Prof.dr. Dorin N. Uritescu a scos de sub tipar a doua ediție de balade erotice „Pe Rio Costa”.

Când l-am conoscut (telefonic), în urmă cu peste doi ani, pe prof. dr. acad. Dorin Uriterscu, aveam să primesc de la el patru cărți parcă venite din cele patru puncte cardinale: ,,Firmituri literare”,  un buchet cu povești pline de tâlc, din diverse spații și timpuri, spuse de oameni  ai locului din Vinerea (satul natal al autorului) ; „Pe Rio Costa (balade erotice)”, în care Dorin N. Uritescu se „spovedește”(în versuri) despre aventurile lui de dragoste din anii tinereții; „Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei”, o lucrare de critică literară  cu interpretări noi, inedite, excelent documentată; și „<MATO-GROSSO>-ul social și politic postrevoluționar”. o carte dedicată jurnalismului și jurnaliștilor, un pamflet acid despre perioada postdecembristă.

Zilele trecute, domnul profesor mi-a trimis o nouă ediție a volumului „Iubiri pe Rio Costa”, în care, după cum mărturisește, „au fost adăugate și noi balade, presărate cu aspecte economice, sociale și politice din perioada dictaturii comuniste, 1957-1964”.

Prin file de amor

Am recitit cu plăcere povestirile junelui din Vinerea, în versurile pline de candoare și umor, din „episoadele” de amor cu soția vânătorului, cu frumoasa Constanța „Fata de <după grădini>”, cu „Fata de <Pe deal>”, ce avea „sânii mici”, „dar tari ca piatra de râu”; cu „Regina oilor”, cu Delia, „studenta plină de temperament”, cu Laura, Morărița, Katia (profesoara de rusă), Bianca…

Și am râs iarăși de aventurile poetului – un Casanova local – cu nomenclaturistele vremii, care se temeau mai tare de partid decât de bărbați: „Și  c-un glas stins, pe un tot ispășitor/M-a rugat să nu spun nimănui nimic/ Să nu se audă la partid, să aibă vreo consecință/S-o critice, sancționând-o, la raion în ședință” („Secretara de partid”). Sau cât de focoase se arătau, ca în „Pe Rio Costa cu activista de partid”:  „M-a uimit jocul erotic sălbatic, care-a urmat,/ La ce artificii, activista de partid s-a dedat,/Abandonându-mi-se toată în brațe-a stigat;/ Rupe-mi bluza!…Mușcă-mă pe gât!/Zgârâie-mă pe față!…Înjură-mă urât!…/Smulge-mi fusta!…Bate-mă măr!…/Dă-mi palme!…Trage-mă de păr!/Ia-mă de urechi!…Mai cu ambiție!…/Pune-mi cătușe!…Du-mă la miliție!…/Sugrumă-mă lent!…/Citește-mi statutul!…/ M-am speriat când am înțeles că-i abia începutul./ Am ajuns și la punctul culminant, c-o ținuse boala!/ Când mi-a cerut în extaz: Cântă-mi Internaționala!/ Și mă gândeam dacă o s-o țină așa sminteala/O să-i cânt Internaționala, mărețul lor imn/Adecvat situației: prin sex s-o-nfăptuim!/Că poate-i producea starea de erotism/Ripostând sexual la atitudinea anticomunistă/Ca o adevărată, vigilentă activistă/Și-atunci am grăbit cum am știut deznodământul,/ În momentul când mi-a cerut să iau cuvântul./A fost ce-a fost dar și postludiul m-a surprins;/Ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut, s-a  uitat la ceas/La ora unu am ședință de analiză, te las,/Am văzut, suntem pentru amândoi, e unanimitate!/Deci, mâine avem ca sarcină să muncim mai departe.”

Iubirea, floare rară

Dar, de această dată, mă voi opri doar la o poezie „<Nufărul> vânat de pe Rio Costa”, o poezie erotică dar și de meditație (chiar dacă, ambele, aproape la vârsta ingenuității infantile).

Poezia se deschide într-un peisaj mai degrabă de groază decât romantic: „Mlaștină întinsă între Rio Costa și Mur/Înțesată de trestii multe și groase,/Cu buturugi putrezite și rădăcini de sălcii întoarse/Cuprinsă într-o vegetație dezlănțuită de jur-împrejur”, atmosferă motivată de poet pentru că aici se ascundea „o floare de noapte – culoarea putredului – /Apariție bizară, din hoinărelile cugetului,/Numai câțiva boboci din zece în zece ani”. Pentru că dragostea cere sacrificii, chiar dacă „În jurul ei colcăie-n baltă, șerpi, țipari și varani/ E de-un farmec deplin și de-o mare bucurie a vederii/ Unică, Floarea-Ispitei, râvnită, Floarea Venerei”, el își invită iubita în acest spațiu fermecat („Acolo am dus-o într-o noapte de sărbătoare/Pe cea mai ascunsă dintre iubirile mele,/O vrăjitoare cu dorințe arzătoare/Și farmece dulci, pentru bolile grele”). Triumfător, poetul încheie această parte misterioasă („Am cules florile Ispitei în pripă/Neforțând mersul ursitei o clipă./Ne-am retras atenți înapoi,/Se clătina mica luntre cu noi/Împinsă din adâncurile murdare/ De spiritele bălții colcăite-n noroi,/De suflete îndrăgostite, să le rețină avare”) trecând în tărâmul iubirii („Cu trupul de creolă întins pe pietre late de râu”). Și are bucuria împlinirii: „I-am prins din florile ispitei. un brâu,/Pe cap i-am împletit o cunună/Era ca o zână-de-noapte pe lună”… Urmează, firesc, săruturi, îmbrățișări și trăirea pătimașă: „Luceafărul de dimineață cobora în pripă/Când ne-am descleștat din strânsoarea îmbrățișării/Ni s-a părut că nu trecuse decât o clipă,/ Deși petrecusem, toată noaptea, vrăjiți de Floarea Chemării”.

Doar că, după o scăldătoare în apă rece, junele amorez „înviorat și liniștit”, observă că „Pe patul de pietre rămăsese numai cununa”.  Și dispariția iubitei, pe care o constată cu tristețe („De atunci nu ne-am mai auzit/Întrebătoare, răscolitoare  șoaptele/Purtătoare de dor, rostite întruna…”) îi declanșează marea meditație: „Aceasta-i enigma femeii, dacă are vreuna!”. Cum a plecat frumoasa fără să-i spună o vorbă? Acastă întrebare nu îi dă pace, îl roade. Se gândește: care o fi enigma? Dar tot el se consolează: „dacă are vreuna” (probabil iubita era fecioară, ori măritată și, în ambele cazuri, nu ar fi vrut să se afle în sat de Aventura ei). Poate de aceea, tot el dădea un posibil răspuns, într-un alt vers, când o numește „cea mai ascunsă dintre iubirile mele”.

Dragostea, la mare preț

Ce aș putea să mai spun despre ediția a doua a volumului „Pe Rio Costa”? Nu aș avea decât să reafirm că, pentru Dorin N. Uritescu, întoarcerile acasă înseamnă tot: „Rio Costa, spațiu de dor și mister,/Unde toate durerile vieții pier,/ Unde se nasc bucurii de neuitat/Și păcatele-n iubire-s de neiertat…”. Și cum aș putea să închei , într-un ton mai vesel, această privire spre noul volum al domnului profesor? Poate constatând că poezia lui erotică s-a vândut foarte bine. Că, altfel, cum ar fi scos o nouă ediție când, să tipărești o carte, te costă mai mult decât o iubire de-o vară…

 

Vasile Filip

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *