◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

„Trecutul are un nou viitor”

De Ziua Mondială a Poeziei, la Galați s-a desfășurat, pe parcursul a două zile, Proiectul „Trecutul are un nou viitor”, organizatori fiind Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, în parteneriat cu Raionul Hîncești, din Republica Moldova.

Vali  Viorel  Sandu, managerul Centrului  Cultural „Dunărea de Jos”, a fost amfitrionul evenimentului, care a precizat că în fiecare an celebrează în diferite ipostaze ziua poeziei, în acest an dorindu-se un lucru mai special, „îmbinarea poeziei cu experiențele unui antropolog (în prima zi) și ale unui medic psihiatru (în a doua zi)”.

Proiectul a debutat în cea dintâi zi cu seminarul „Participare culturală și dialog intercultural”, invitat special fiind speaker-ul Hanna Bota, scriitoare, membru al   Uniunii Scriitorilor din România, antropolog și poet.

De la inceput, scriitoarea a motivat că i-a plăcut foarte tare titlul proiectului  – „Trecutul are un nou viitor” – întrucât „este un titlu extrem de poetic, pentru că te gândești ce vrea să zică, cum adică trecutul are un viitor și de ce nou și în ce măsură nou și cum se poate realiza acest lucru”.

Amintindu-l pe Joe Dispenza, celebrul cercetător din domeniul neurologic, Hanna Bota a concluzionat că „viitorul fiecăruia nu este decât un trecut pe care-l repetăm la nesfârșit cu mici elemente adăugate, ca o spirală pe care urcăm, dar repetăm aceleași chestiuni și,  repetând aceleași chestiuni, avem aceleași rezultate. Și asta ne dă o anumită nemulțumire: de ce nu ne schimbăm, de ce nu vine ceva mai bine, de ce nu reușesc să fac altceva?”.

Răspunsul a fost dat imediat de catre speaker: „Pentru că repetăm trecutul prin niște bucle în care cădem neuronal și datorită sinapselor din creier, și datorită comportamentului nostru. Și se repetă trecutul, aducând aceleași rezultate, care ne aduc neîmplinire, nemulțumire”.

„Cum poți să schimbi viitorul și să nu repeți trecutul? La un moment dat trebuie să rupi acel cerc care se rostogolește, unde ar fi locul cel mai simplu din veriga slabă, unde poți să rupi (…), gândurile.

Dacă îți schimbi o anumită parte de gânduri, poți să îți schimbi o anumită parte de comportament, o anumită manifestare, anumite reacții și comportându-te altfel, se   schimbă evenimentele din viața fiecăruia”.

„Cum va avea trecutul un nou viitor? Schimbând în prezent câte ceva. Prezentul este cheia prin care poți să schimbi trecutul într-un alt viitor. Dar dacă-n prezent trăiești tot cu gândurile trecutului, tot cu atitudinele trecutului, tot cu felul de a te comporta al trecutului, atunci vom avea un viitor fix cum a fost și trecutul”.

S-ar putea combina cele trei elemente din titlul proiectului cu cele „5 butoane declanșatoare, care scot la iveală cine ești, prin reacții, cum să le controlezi”.

Nu poți cunoaște pe ceilalți fără să te cunoști mai întâi pe tine, fără să te autoobservi, să te autocunoști, să te compari, mai apoi cu „aproapele”.

Pornind de la titlul seminarului, continuând cu problematica pe care acesta a generat-o, speaker-ul a prezentat raționamente, moduri de gândire și comportamente.

Totodată, Hanna Bota a prezentat câteva experiențe (care au ajutat-o să înțeleagă cum poate fi schimbat trecutul), trăite în Vanuatu (micuța țară insulară alcătuită din 13 insule mai mari și 70 mai mici, situată în Oceania, aflată la 1.750 km distanță de Australia), care au avut drept efect apariția romanului „Ultimul canibal” al celebrei scriitoare.

În sala Budapesta a Hotelului IBIS au fost prezenți scriitori și oameni de cultură din România și Republica Moldova, parteneri ai Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

Au prezidat primul seminar al acestor dezbateri: Mitică Sandu, vicepreședinte al Consiliului Județean Galați și Tatiana Buruiană, primar al comunei Mereșeni.

Prima zi a seminarului a fost bine primită de către participanți, dovedindu-se a fi una de bun augur, între aceștia desfășurându-se dezbateri constructive. Ceea ce a determinat interesul și pentru următoarea zi, în care invitatul a fost medicul psihiatru Simona Trifu.

În cea de-a doua zi de seminar, problematica abordată a constat în modul în care înțelegem, definim concepte reprezentative, care se pot asocia în mintea omului, precum: nevoia, iubirea, trădarea, entitatea sufletească, ce reprezintă „ceva de nerefuzat”.
Din dorința de a face din acestă întâlnire una interactivă, în care fiecare dintre cei prezenți să poată să-și spună părerea, prezentarea a început într-un mod inedit: cu un filmuleț, o parabolă a poveștii „Crăiasa zăpezii”, invitând apoi la discuții privind opinii, puncte de vedere, interpretări ale subiectului filmului.

Subiectul filmulețului a fost, pe scurt: între două surori s-a creat o rivalitate, generată de modul de a privi și a se raporta la viață, iar modalitatea prin care ele au ales să rezolve diferendul a generat trauma (uciderea fiicei personajului principal de către iubitul   ei),   trădări, drame, transformări și consecințe monstruoase.

Printre concluziile filmulețului s-a putut desprinde ideea că iubirea înseamnă slăbiciune și că aceasta nu  ar trebui să-și facă loc în viață, nu ar trebui să existe.

Modul de înțelegere și interpretare al acestor valori (precum iubirea, trădarea, slăbiciunea) au determinat, așa cum era și firesc, puncte de vedere diferite.

Prima opinie a aparținut Florinei Zaharia, președinta USR, Filiala Sud-Est, care a pornit de la întrebarea retorică: „Să înțelegem că mesajul filmulețului este că iubirea este o slăbiciune?”.

Răspunsul primit de la medicul psihiatru a fost afirmativ (fiind valabil pentru „această femeie, care a suferit această traumă”), care l-a aprofundat, spunând că se impune a se înțelege: „De ce o femeie a ajuns să funcționeze astfel încât să considere că iubirea este o slăbiciune și care este legătura dintre ce te poate aduce ca femeie într-o astfel de ipostază”.

Florina  Zaharia a continuat, ridicând  următoarea întrebare: dacă iubirea este  considerată o slăbiciune, nevoia de iubire ce este? Ea e mult mai profundă și mai adâncă! Nevoia de iubire nu se raportează doar la basm, ea ne conduce cumva viața,  toate acțiunile. Nevoia de iubire caracterizează ființa umană și ea rămâne, orice s-ar întâmpla.

De aici s-ar putea înțelege faptul că avem nevoie de iubire necondiționată, iar iubirea nu ar trebui să fie considerată o slăbiciune, ea ar trebui doar să existe.

Extrem de sugestivă a fost intervenția dr. Nicolae Bacalbașa, care, pornind de la faptul că se amestecă ușor eticul cu biologicul, a susținut că „de fapt, iubirea este un cocktail hormonal care ne domină, suntem niște jucării bilogice, iar legea supremă este cea statistică. Ca atare, orice încercare de a evada din biologic este stârpită, nu numai de către social (…), ci și de noi înșine (…)”. A mai afirmat că „mai important decât socialul este etnicul. Etnicul este un motor biologic, mult mai important decât chiar socialul, decât celebra lupta de clasă”.

Pentru că tematica propusă a fost foarte ofertantă, au existat multe interpretări și exprimări de opinii, ceea ce a făcut plăcută și interesantă interacțiunea speaker-ilor cu invitații, seminariile din ambele zile atingându-și, cu brio, obiectivele propuse.

Mioara Baciu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *