◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.06.2024

Gărgărițe de import

Mi-a spus cineva, odată, că avem noi, românii, un obicei tare ciudat, acela de a aduce gărgărițe din import. Metafora îmi era total necunoscută și, firește, se citea acest lucru pe fața mea. Din acest motiv, interlocutorul mi-a explicat, pe îndelete (poate prea pe îndelete, ca unui copil de vârstă abia școlară) că respectivele insecte, dincolo de aspectul lor drăgălaș, sunt dăunătoare mai multor soiuri de plante cultivate de om. De asemenea, mi-a spus că, în principiu, locuitorii anumitor zone au adaptat culturi, rezistente, ori utilizează diverse substanțe care să reducă pericolul pe care îl reprezintă acele insecte coleoptere. De aceea, a conchis, ar fi cea mai mare prostie ca o persoană (sau mai multe) să importe… gărgărițe, mai ales existând posibilitatea ca acestea, provenite dintr-o altă ramură a familiei lor, să fie imune la măsurile de precauție care funcționează local.

Nu m-a impresionat prea mult explicația, dar expresia mi-a revenit în minte zilele trecute, când am citit un text, pe un site care, păstrând domeniul și numele, a renunțat la vechiul profil, axându-se acum pe monetizarea conținutului, valorificarea reclamelor amplasate strategic (cam trei sferturi dintr-o pagină web), utilizarea cu un enervant succes a metodelor de clickbait și, nu în ultimul rând, folosirea unor articole preluate din cine știe ce surse, traduse prost, eventual de un Google Translate lipsit de chef. Textele nu aveau nici cap, nici coadă, nu se potriveau cu titlul și, mai frumos, conținutul, într-o limbă română aproximativă, făcea referire la niște tradiții și obiceiuri stranii, de negăsit pe plaiurile mioritice. Desigur, erau inteligibile, dar asta pentru că ne mai uităm și noi la filme americane, chiar dacă nu sacrificăm curcani cu prilejul unei zile dedicate recunoștinței (menționată predilect în articolele respective).

Noi, românii, scriem bine. Scriem clar. Avem subiecte bune și vorbe cu miez, știm să abordăm ironia și dramatismul cu talent, știrile noastre au acuratețea cuvenită, analizele noastre au sare și piper, descrierile noastre au metaforă și înțelepciune. De ce o fi nevoie să îi copiem pe alții sau să îi traducem, neizbutit, doar pentru a adăuga un pic de conținut paginii pline de reclame? Desigur, este mult mai ieftin să pastișezi texte din surse aflate peste oceanele internetului, să le pui titluri fistichii și să le plasezi la îndemâna curioșilor, dar, odată păcăliți, aceștia, cel mai probabil, nu se vor mai apropia de site-ul pe care îl administrezi. Există o zicală de pe alte meleaguri: „fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me” (mă înșeli o dată, să îți fie rușine; mă înșeli a doua oară, să îmi fie rușine mie). Și nu acesta este cel mai grav pericol pe care îl întâmpinăm, odată deschisă larg această cutie jerpelită, second hand, a Pandorei.

În ciuda expresiilor laudative utilizate mai sus, trebuie să recunoaștem că avem și noi persoanele noastre mai puțin instruite în cele ale scrisului, dar cu ambiția de a publica, mult și fără sens. Ne descurcăm noi cu ele, nu e bai – mai trecem cu vederea, mai alcătuim o critică dură, îi mai spunem omului în față să micșoreze turația motoarelor, spre a se concentra pe calitatea zborului printre cuvinte, nu pe viteza acestuia –, însă, atunci când ștacheta este coborâtă atât de mult, până la nivelul solului, iar autorul este un intangibil anonim, ce putem face? Se creează precedente grave, iar, pe viitor, tare teamă îmi este că nivelul scrierilor se va raporta la „gărgărițele de import” existente pe site-uri stranii, promovate intens în cadrul rețelelor sociale și devenite un soi de etalon publicistic, sub titlul neaoș românesc iată că merge și așa.

Cât timp astfel de lucruri nu sunt reglementate, cumva, nu există nici soluții. Poate doar acea variantă simplă, aflată la dispoziția noastră dintotdeauna, de a le explica tuturor, mai ales celor aflați la începutul înțelegerii corecte și al scriiturii coerente, că vor găsi, de-a lungul timpului, și nestemate, și nimicuri pe unde îi vor purta pașii literar-publicistici sau de orice (altă) natură. Important este să nu imite neghiobiile și să nu caute, cu orice preț, calea cea mai ușoară, deoarece pedeapsa cea mai ușoară pe care ar putea să o primească este intrarea într-un perpetuu anonimat. Iar cea mai grea (mă rog, printre cele mai grele) ar fi să se trezească, într-o zi, pe stradă, alături de copii sau alți membri ușor impresionabili ai familiei, arătați cu degetul de cineva, gest însoțit de râsete batjocoritoare – sau, pe internet, în contexte asemănătoare scenei respective. Lucru pe care trebuie să și-l asume orice importator de gărgărițe, nu este așa?

 

pr. Alexandru Pripon / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *