◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Familia, teama și… Pilat

PICURI DE ÎNTELEPCIUNE

1.Odată, într-o galerie de pictură, a fost expus tabloul celebru al unui pictor renumit Lucrarea se chema: „Iisus înaintea lui Pilat” și înfățișa o mulțime de oameni adunați în fața scaunului de judecată al guvernatorului roman. De o parte se vedeau soldații, cu chipuri reci, împietrite, de alta acuzatorii Nazarineanului, cu ochii scânteind de ură, cu pumnii ridicați, cerând moartea lui Iisus. În mijlocul, cu fața senină și blândă, Fiul Omului, tăcut ca un miel ce se lăsa târât la junghiere. Privitorii se uitau cu emoție la pânza celebrului pictor. Un credincios îl întrebă pe vecinul care contempla tabloul: „Pentru Domnia voastră cine este Iisus?”. Acela a răspuns: „Un mare nevinovat! Dar pentru Domnia voastră?”. Credinciosul îi zise cu certitudine: „Pentru mine El este Domnul meu și Dumnezeul meu”. Vedeți, în discuția celor doi oameni avem două păreri foarte diferite. Primul îl socotea pe cel judecat și osândit de către Ponțiu Pilat un simplu om, condamnat la moarte printr-o eroare judecătorească. Credinciosul, în schimb, L-a mărturisit pe Iisus ceea ce a  fost și este cu adevărat: Domn și Dumnezeu. Cine-L cunoaște pe El astfel pășește neabătut pe calea poruncilor Lui, bucurându-se  de vestire cerească și de ajutor nemăsurat de la Dumnezeu. Răpit dincolo de nori, Sfântul Evanghelist Ioan L-a văzut pe Hristos și a scris astfel: „El și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel din urmă, Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților” (Apocalipsa 1, 17-18).

+ + +

2.Ne stau în față evenimente a căror împlinire este inevitabilă. Iisus Hristos este însă același, El ține în mâinile Lui toate lucrurile, toate problemele întregii lumi și, mai cu seamă, problemele noastre personale, cele care adesea ne înfricoșează. El îngăduie unele situații pentru a arăta puterea și ființa Lui minunată. Evanghelistul Ioan se afla în exil pe insula Patmos, departe de prietenii lui, în mijlocul unor situații grele, având înainte necunoscutul. Dar, tocmai în această stare, a venit la el Domnul Iisus Hristos Cel înălțat de Dumnezeu, încoronat cu cinste, slavă, putere și autoritate, așa cum Îl vom vedea cu toții atunci când va  veni ca Judecător. El își pune mâna pe ucenicul Lui iubit și-i spune: „NU TE TEME!”. Domnul Iisus este  Cel viu care era mort și iată că trăiește în vecii vecilor; „Ce minunat că avem un astfel de Mântuitor viu, care a primit o înviere atât de glorioasă și căruia I s-a dat toată puterea în cer șipe pământ”. Să ne înfricoșeze acest lucru sau să avem o viziune tristă spre viitor? NU! El vrea să rămână în toate zilele cu noi. Niciodată n-am să te las, cu nici un chip. NU TE VOI PĂRĂSI”. Ar fi de dorit ca și noi să simțim Mâna Lui când ne spune: „Nu te teme”. Poate mai sunt numai câteva clipe până la venirea Lui din nou ca să înalțe pe ai Săi în măreția lui Dumnezeu. Până atunci însă, să-L urmăm cu toată nădejdea și despărțiți de toate lucrurile care nu-i plac Lui. „Nu ți-am dat Eu  oare porunca aceasta: Întărește-te și îmbărbătează-te. NU te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face? (Iosua 1, 9).

+ + +

3.Domnul nostru Iisus Hristos constituie nu numai unitatea și puterea Bisericii, ci și unitatea și puterea familiei creștine, pe care o hrănește și o încălzește cu iubirea Sa (cf. Efeseni 5, 29). La baza unirii dintre soți stă iubirea. După cum Hristos, în marea Sa iubire pentru Biserică, S-a dăruit jertfelnic acesteia, la fel iubirea dintre soți cere dăruire jertfelnică și totală unul altuia. Această iubire dintre soți este o datorie reciprocă. Sfântul Apostol Pavel zice așa: „Bărbatul să-i dea femeii sale ce-i datorează; de asemenea și femeia bărbatului ei(I Corinteni 7,3). E vorba de iubire și devoțiune conjugală. Iar Sfântul Apostol Petru îndeamnă pe femei să se supună bărbaților lor, precum Sarra se supunea lui Avraam, iar pe bărbați să-și poarte căsnicia cu înțelegere și să dea cuvenita cinstire femeilor lor (cf. I Petru 3, 1,6,7). Fiecare are dreptul să se împărtășească din iubirea celuilalt, dar, în același timp, are și responsabilitatea de a-i împărtăși iubirea sa. Această iubire între soți asigură pacea și liniștea căminului lor. Capul familiei este bărbatul față de care femeia trebuie să manifeste supunere, după cum Biserica se supune lui Hristos, Capul ei (cf. Efeseni 5, 23-24). Prin această supunere iubitoare, femeia recunoaște bărbatului rolul de conducător și ocrotitor al ei și al întregii familii, precum și capacitatea acestuia de a se jertfi primul pentru binele familiei. Acest rol este, de fapt, o responsabilitate și nicidecum o funcție de dominare, după cum rezultă din recomandarea pe care același Apostol o face bărbaților: „Fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși” (Efeseni 5, 33).

Din volumul „HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *