„De la «SHOGŪN»  citire: Istoria Japoniei
şi fanteziile Occidentului”, de Henry Smith

„De la «SHOGŪN»  citire: Istoria Japoniei şi fanteziile Occidentului”, volum editat de englezul Henry Smith (1905-1986), a apărut la Editura Eikon, Bucureşti, 2022, fiind coordonat în limba română de Radu Leca şi Alexandra Mustăţea (ambii prefaţatori şi traducători). Cartea cuprinde în cele peste 308 pagini: un Cuvânt introductiv ,,De la ,Shogūn’ citire, atunci şi acum”, ediţia în limba română, de coordonatorii amintiţi; o Introducere la ediţia în limba română, 2022, de Henry Smith în traducerea lui Radu Leca; Notă asupra traducerii, cu o prefaţă de Henry Smith, în traducerea lui Radu Leca; Ilustraţii, de editorul Henry Smith; o Parte I cu 3 capitole: James Clavell şi legenda samuraiului britanic, de Henry Smith, traducerea de Irina Holca; Japonia, Niponia şi atracţia opuşilor, de David Plath, traducerea de Andreea Avram; ,,Shogūn” ca introducere la studiile interculturale, de Elgin Heinz, traducerea de Raluca-Maria Ciolca; o Parte a II-a, supranumită Faptele istorice cu capitolele 4, 5, 6, 7: Anglia lui Blackthorne, de Sandra Piercy, traducerea de Radu Leca; Comerţ şi diplomaţie în era ,,Shogūn”, de Ronald Toby, traducere de Oana Păvăloiu; Lupta pentru shogunat, de Henry Smith, traducerea de Florin Popescu; Hosokawa Gracia, model pentru Mariko, de Chieko Mulhern, traducerea de Florin Popescu; Parte a III-a, cu subtitlul Întâlnirea dintre culturi, dezvoltă capitolele 8, 9, 10, 11, 12: Moartea şi karma în lumea ,,Shogūn”-ului, de William LaFleur, traducerea de Magda Ciubăncan; Paradoxurile samuraiului japonez, de Henry Smith, traducerea de Alexandra Mustăţea; Consoarte şi curtezane: Femeile din ,,Shogūn”, de Henry Smith, traducerea de Monica Tamaş; Peşte crud şi o baie fierbinte – dilemele vieţii cotidiene, de Henry Smith, traducerea de Carmen Săpunaru Tămaş. Cartea mai cuprinde Lista personajelor din ,,Shogūn”, un Glosar, Lecturi suplimentare, şi se încheie cu un Post-Scriptum – Adaptarea pentru televiziune a romanului ,,Shogūn”, de Henry Smith, traducerea de Alexandra Mustăţea.

Romanul ,,Shogūn”, cu subtilul ,,Roman despre Japonia”,  a apărut în 1975, ca urmare a faptului că autorul James Clavell (1921-1994) fusese prizonier de război al japonezilor în Cel de-al II-lea Război Mondial. În Cuvântul introductiv, la ediţia în limba română, Radu Leca şi Alexandra Mustăţea precizează că volumul editorului Henry Smith ,,rămâne cel mai amănunţit şi nuanţat studiu al implicaţiilor romanului, şi prin traducerea acestor eseuri, editorul Henry Smith îşi propune să ofere publicului român accesul la acest «ghid de lectură» critică a romanului”.[1]

Pe manşeta copertei 2, Florina Ilis (n. 1968), prozatoare română care s-a afirmat la începutul secolului al XXI-lea,[2] defineşte volumul ca „rod al unor reflecţii colective pe marginea celebrului roman istoric al lui James Clavell, Shogūn, pentru că vol. de studii coordonat de Henry Smith rămâne până azi cea mai elaborată şi bine informată lucrare, despre impactul celebrului roman asupra imaginarului referitor la cultura japoneză”.

James Clavell, având experienţa prizonieratului, devine scenarist de film şi, în urma unei greve, scrie primul său roman King Rat (1962) despre această experienţă, oferind principial „o viziune” orizontală şi generoasă asupra relaţiei dintre japonezi şi europeni. În anii `80 în ţările comuniste nu era permisă traducerea romanelor sale. Şi totuşi în 1988, Doina Cernăceanu traduce Shogūn-ul. Dar în 1980 un grup de istorici americani dezvoltaseră un tip de studii cu denumirea Learning from Shogun/ De la Shogūn citire, cu potenţial educaţional atât prin cantitatea, cât şi prin calitatea informaţiilor istorice despre Japonia.

James Clavell, născut australian, naturalizat american, romancier, scenarist, producător de film și regizor de film, fost prizonier de război în al doilea război mondial, devenit celebru prin romanele Shogūn și Tai-Pan, respectiv prin scenariile unor filme ca Marea Evadare și Domnului profesor, cu dragoste, este al şaselea romancier care reia povestea lui William Adams, el mărturisind că nu le-a citit pe celelalte, ci s-a ţinut departe de ele. Henry Smith, editorul cărţii în discuţie, afirmă însă că James Clavell a citit ,,majoritatea relatărilor nonficţionale despre viaţa lui Adams, în care acesta era prezentat nu numai ca om, dar şi ca simbol cu valenţe mitice: primul englez în Japonia, samuraiul britanic, părintele marinei japoneze etc.” [3] Prin urmare, Clavell propune o viziune nouă, deoarece aici avem de-a face cu „experienţa umană fizică a călătoriei şi a adaptării la o cultură nefamiliară”.[4] Shogūn surprinde această secvenţă arhetipală a experienţei umane: în 1600 Adams a păşit pe pământ japonez, situaţie existentă şi azi, când omul îşi negociază locul într-o societate non-nativă se deschide unor experienţe noi, şi învaţă să influenţeze şi să (re)construiască lumea. Este povestea fiecărui ins ce s-a dezrădăcinat, fiind nevoit să-şi croiască drum într-un loc doar imaginat, şi să se adapteze unei alte culturi.

Prima parte vorbeşte despre „fanteziile” altor culturi; partea a doua abordează riguros datele prezentate în roman; iar partea a treia, care analizează aspectele transculturale, „desfiinţează” retorismul unicităţii şi închiderii culturilor ca cea japoneză, cu accent pe soluţiile existenţei contemporane, vezi globalizarea. Volumul cuprinde douăsprezece eseuri pe trei secţiuni, însoţite de prefaţa originală, cât şi de o prefaţă specială scrisă de Henry Smith (ediţia volumului original), precum şi un index al personajelor, un glosar de termeni istorici, o bibliografie şi un post-scriptum despre adaptarea la televiziune de Henry Smith.

În capitolul 1, James Clavell şi legenda samauraiului britanic, Henry Smith prezintă povestea lui William Adams, personajul istoric din trei perspective: primul englez pe meleagurile japoneze; momentul istoric în care Adams a ajuns în Japonia, şi anume, primăvara 1600, an important, deoarece în bătălia de la Sekigahara, Tokugawa Ieyasu instaurează pentru două secole, shogunatul de-a lungul a treisprezece generaţii; informaţiile despre Adams se bazează pe cele şase scrisori trimise de el companiei East India, şi păstrate în arhiva companiei. Smith aminteşte că eroul a lăsat în Anglia o soţie cu doi copii, la vârsta de aproximativ 36 de ani când soseşte în Japonia.

Partea a doua, intitulată Faptele istorice şi alcătuită din patru eseuri, sugerează viziunea romancierei Sandra Percy aspura lumii elisabetane a lui William Adams; Ronald Toy prezintă poziţia Japoniei pe glob, la 1600, în opoziţie cu descrierea unei Japoniei nedevoltate, referitoare la comerţul maritime, din perspectiva lui Clavell. Smith consideră că există de fapt un conflict social, acolo unde Clavell crede că este doar o luptă între samurai ,,în uniforme maro şi cei în uniforme cenuşii”. Chieko Mulherm desparte imaginea personajului istoric feminine Mariko, neautentic, de exotica eroină-samurai care se îndrăgosteşte de Blackthorne.

Următoarele cinci eseuri includ subiecte culturale dificile. William LaFleur analizează temele majore ale lui Clavell: stoicismul şi aparenta atitudine în faţa morţii a japonezilor, şi fatalismul legat de ideea de karma. Susan Matisoff se referă la redarea limbii japoneze în mod nefericit. În ultimele trei capitole, Smith tratează controversele noţiunii de samurai, tema feminităţii şi a sexualităţii, viaţa cotidiană.

Volumul prezintă aventurile reale ale lui William Adams, surse ale romanului ca şi contextul epocii Edo (1603-1868), cu importante informaţii adevărate pentru studenţii şi cercetătorii din România sau iubitorii de literatură universală. Smith precizează că informaţiile nu sunt acoperite, precum prezenţa ordinelor mendicante (iezuiţi şi fransciscani) sau omiterea destinului paralel al lui Jan Joosten Lodensteijn  (1560-1623), un negustor olandez din echipajul lui Adams sau De Liefde care a obţinut statutul de hatamoto (,,cel care stă sub drapel”), rang ce desemna în secolul al XVI-lea membrii gărzii personale a Shogūnului. De asemenea, Japonia despre care se vorbeşte în roman, este de fapt confederaţia statală condusă de membrii familiei Tokugawa din 1600 până în 1867, nu statul modern de mai târziu.

Eseurile publicate în acest volum sunt scrise de cercetători, exclusiv occidentali, şi era normal ca punctul lor de vedere să fie mărginit, ca şi al lui Smith. În 2016 Hiromi T. Rogers, o cercetătoare stabilită în Anglia, corectează perspectiva din surse japoneze livreşti şi de istorie orală, încât restabileşte rolul lui Adams în luptele de la Sekigahara (1600) şi Osaka (1614-1615), dar şi rolul politic şi comercial al ordinelor mendicante, şi chiar tabloul dramei personale trăite de Adams, căruia Hiromi T. Rogers îi compune un portret cu viaţa aparent împlinită în Japonia. În roman el este Miura Anjun (numele japonez al lui Adam, primit odată cu rangul de hatamoto) şi şi are o viaţă dramatică, fiind izolat de familie.

Autorul aduce un amendament la imaginea Japoniei prezentată până acum, volumul prezentând Japonia din varii perspective, deoarece ,,este produsul culturii academice a anilor ’80”, pe când valoarea epistemiologică a culturii populare, din şcoala de studii culturale iniţiată de Stuart Hall la începutul anilor ’90, a fost integrată metodologiei de bază a majorităţii disciplinelor academice. În cultura română, Shogūnul a avut un impact deosebit, datorită răspândirii romanului şi a serialului TV, interesul arătat a crescut odată cu generaţiile de cititori, părinţi şi chiar a traducătorilor acestui volum, fiind sursă de informaţii despre istoria culturală şi mentalitatea poporului japonez. Smith aminteşte că noţiunea de istorie universală din liceu este limitată, legată de istoria Europei şi a Vestului, ca şi istoria Asiei, Africi şi Americii de Sud. Azi lectura romanului vine pe fundalul unor cunoştinţe existente.

Prin urmare, volumul lui Smith din 1980 a rămas cea mai importantă lucrare academică de referinţă, şi nu se constituie într-un îndreptar istoric, ci o demonstraţie a unor modalităţi de a scrie istorie. De aceea, autorii eseurilor consideră că Shogūn trebuie apreciat ca ,,o poveste eliberatoare despre învăţătua interculturală”.[5] În prefaţă, Smith precizează că tema centrală a romanului este ,,aceea de a învăţa despre Japonia”. Perioada descrisă în roman, 1550-1650, constituie un timp major ce a deschis calea spre „tradiţia” japoneză, fie că discutăm de ceremonia ceaiului, fie de Confucianism, paravane pictate, gheişe, grădini zen etc., toate îşi au originea  în timpul acţiunii romanului. Smith recunoaşte că Shogūn este operă de ficţiune ca şi Genji monogatari (Povestea lui Genji), scris în anul 1000. Acest volum de eseuri l-a alcătuit în aşteptarea adaptării romanului pentru televiziune.

În încheiere aş aminti dialogul lui Smith cu Clavell, asupra talentului povestitorului de a descrie „în culori atât de vii întâmplările din Japonia anului 1600”, răspunsul romancierului fiind: „Poţi să spui ce vrei, dar la sfârşit ar trebui să spui: el trebuie să fi fost acolo!”[6] Editorul aminteşte de generozitatea cu care a fost sprijinită apariţia acestui volum[7] şi despre faptul că i-a adresat mulţumiri lui James Clavell care s-a întâlnit cu cinci dintre autorii eseurilor, pe 16 mai 1980, la aniversarea a 360 de ani de la moartea lui William Adams, cu precizarea că el a afirmat: „Sunt un povestitor, nu un istoric”.

Mă opresc aici, pentru că fiecare dintre capitolele acestei cărţi atât de complexe constituie o provocare în sine pentru orice lector, avizat sau nu. Editorul încearcă să prezinte o altă viziune asupra Japoniei, apropiată de realitate, nu ficţională, cum se înţelege din romanul lui James Clavell. Merită să fie citită în linişte, oferă bucurii spirituale de excepţie, fiind importantă pentru occidentali, prin referinţe la timpul când spaţiul cultural european înregistra lacune în ceea ce priveşte cultura şi istoria Japoniei. Contemporaneitatea oferă oportunităţi neaşteptate, „construind”, virtual vorbind, un pod de la Est la Vest în plan cultural, istoric, educaţional, economic deosebit.  

Discursul rămâne deschis asupra valorii estetice a eseurilor cuprinse în acest volum valoros sui generis.  

                                                                                                                                           Laura Văceanu