◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.02.2024

165 ani de la Unirea Țării Românești cu Moldova

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (la 5 ianuarie 1859) și Țării Românești (la 24 ianuarie 1859). La 24 ianuarie 2024 se împlinesc 165 ani de la acel eveniment care a fost punctul de pornire pentru modernizarea țării.

 

În urma Războiului Crimeii, un conflict armat dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte, care a durat din 28 martie 1853 până în 1856, Principatele Române au ajuns, din mâinile rușilor și ale turcilor, în cele ale marilor puteri europene. În 1856, Tratatul de Pace de la Paris a permis Moldovei și Țării Românești să se unească, mai mult pe hârtie, pentru că trebuia să-și aleagă domnitori, guverne și capitale diferite, dar și o comisie centrală, un fel de parlament comun, la Focșani.

Un rol important în procesul unirii celor două principate românești l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, atât în cele două principate cât și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri.

Trebuie să reținem că unirea principatelor române a fost un proiect politic al împăratului francez Napoleon III, din două motive de politică externă în favoarea intereselor Franței: în primul rând a fost un proiect antirusesc de-a îngrădi și a pune o barieră în extinderea intereselor rusești, iar în al doilea rând a fost impunerea ”principiului națiunii” pentru a submina principiile Congresului de la Viena din 1815, ca armă politică a Austriei. Peste acest context fericit geopolitic european, s-a suprapus dorința și voința populației și a păturilor conducătoare din cele două principate încă din 1600, când lui Mihai Viteazul i-a reușit pentru scurt timp o unificare a două principate de cultură și proveniență înrudite istoric. Însă trebuie să luăm în considerare că acest moment favorabil al istoriei geopolitice europene a avut un rol hotărâtor în acest act de unire.

La 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Moldovei a ales în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, pârcălab de Covârlui, care se remarcase pentru că luase atitudine față de neregulile care se întâmplaseră la primele alegeri elective din Moldova și care au fost anulate din această cauză.

Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Cea mai stringentă problemă a fost recunoașterea internațională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 a fost considerat de Imperiul Otoman și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris. Situația creată în cele două Principate a făcut, de altfel, obiectul unei noi Conferințe internaționale, care s-a deschis la Paris, la 26 martie/7 aprilie și s-a terminat la 25 aug./6 sept. 1859. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante și au reușit să câștige sprijin pentru cauza românească. Încă din a doua ședință a Conferinței (1/13 aprilie), Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere de la 24 ianuarie 1859. Imperiul Otoman și Austria însă au tergiversat. După alte amenințări, sub presiunea celorlalte puteri garante, Înalta Poartă a acceptat oficial, odată cu Austria, în a 3-a ședință a Conferinței de la Paris (25 august/7 septembrie), să recunoască, la rândul ei, dubla alegere.

Trebuie să nu uităm generația de intelectuali patrioți și mari unioniști care a realizat Unirea din 1859:  Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri, care a putut impune ideile de unitate, libertate și fraternitate născute de Revoluția franceză de la 1789, pentru care mulți dintre ei luptaseră pe baricadele revoluțiilor de la 1848 din Europa și a avut intuiția diplomatică de a alege momentul cel mai bun pentru proclamarea Unirii Principatelor Române, Obiectivul fundamental al românilor, „Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”.

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare națională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014. Camera Deputaților a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române. Președintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare la 16 decembrie 2014. Potrivit Legii nr. 171/2014, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza și sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

 

Col. (rtr.) Gigi Bușe

         UZPR „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *