Poetul Nicu Doftoreanu, pe care îl apreciez atât ca artist, cât și ca om, vine astăzi, parcă în contradicție cu vremurile, cu două volume de tangouri moderne, bilingve, român-francez „Mordicus Tango” și român-spaniol „Tangouri în pași de flamenco”. Nicu Doftoreanu este responsabil de transformarea tangoului într-o artă respectabilă în versuri, admirată și apreciată.
Am afirmat de fiecare dată că tangourile domniei sale sunt metafore, înșirate pe portative imaginare, iar cele două volume îmi reconfirmă această concluzie. Fiecare tangou poate fi recitat, în ritm de dans, cu eleganța a doi parteneri aflați în sincron, versurile și cititorul. Fiecare tangou citit ne demonstrează că poezia sună bine în orice limbă. Sunt „hit-uri” care îl fac pe cititor să se simtă bine, ca un cântec de care fiecare dintre noi suntem atrași, autorul demonstrându-ne că, dacă le oferi oamenilor ceva simplu, dar în același timp inedit și real, acele versuri rămân în sufletul cititorului.
Tangoul Doftoreanu este o modalitate prin care autorul ne reînvăţă să comunicăm, să avem încredere unii în alţii, să empatizăm, să ne repunem în armonie cu noi și cu ceilalți, să găsim ritmul potrivit care să ne permită să respirăm împreună.
Pianistul Mariano Castro spune că: „Tangoul e o istorie de viață în trei minute”. Eu aș spune că tangourile dl. Doftoreanu, scrise până acum, sunt o viață, iar fiecare tangou este o clipă din această viață.
Vă invit să citiți cele două volume încet, fără să vă grăbiți, pentru a surprinde fiecare din aceste clipe, să surprindeți emoția care vă învăluie, ca o terapie și care vă invită să pășiți în lumea autorului, uneori simplă, alteori complicată:
Când timpul era mai tânăr, /Îmi plângea mereu pe umăr, / Dar acum… când am crescut,
Nu l-am mai văzut de mult!, ne spune autorul în TANGOUL DESPRE TIMP.
Poemele autorului din „Mordicus Tango”, ce poate fi tradus ca „tangoul tenace”, sau „tangoul încăpățânat” reiau cu înverșunare, teme diverse, pe care autorul le-a tratat și în alte volume: timp, trecut, iubire, viață, anotimpuri, melancolie, suflet, clipă, dar exprimate diferit, cu eleganță, enunțând adevăruri ce vin în pereche cu motto-uri și întregesc tabloul prezentat. În fiecare poem descoperim simboluri exprimate în cuvinte, care au rolul de a motiva, încuraja sau critica. O combinație artistică, care surprinde dar care transmite, într-un mod plăcut, dorința de a oferi emoție, armonie sau fior:
„Iei imaginile risipite-n pulberea soarelui, /Cele ale căror umbre se dăruiesc adâncului,/
topite în zborul admirației / Și, cumulându-le, /Le rupi nemișcarea-n fâșii subțiri,/pe care le arunci dorului…” este definiția vieții din „Tangoul fericirii”.
Deși autorul reproduce, cu fiecare tangou, clipe din propria viață și noi ca cititori, ne regăsim în unele dintre ele. Fiecare concluzie, fiecare îndemn sau simțire, ne fac să tresărim, ne provoacă la meditație și la analiză:
„La sfârșit, tristețea vine, /Toate trec și-apoi se uită, /Nicio clipă nu revine/ Fiindcă timpul nu ne-ascultă!”, este opinia exprimată în „Tangoul la sfârșit – Glosă”.
De la „tangoul încăpățânat” trecem în „Tangouri în pas de flamenco” la „tangouri ritmice” în stil melodic, interpretate vocal de această dată, așa cum o face stilul flamenco, de către autor. Dl. Doftoreanu, este de această dată, serios și pasional, la fel ca un dansator profesionist, iar muzica este dată de versurile puternice, care clădesc emoție, ca niște bătăi constante, până ce fiecare cititor începe să simtă ritmul:
„Un gust amar /îmi lași și …TRECI!?/ De ce iubire… HAI?/ N-alergi..”, se întreabă autorul în „Tangoul adorației”, pentru ca apoi, în „Tangoul despre timp”, să ne transmită mesajul că:
„Timpul n-are …
TIMP de noi
să ne-ntrebe de nevoi…”.
Tangourile din acest volum, la fel ca dansul flamenco, nu sunt simple, sunt versuri care ne fac cunoștință cu starea de forță a autorului, reflectă spiritul luptei, al speranței și al mândriei, un spectacol unic al societății în care trăim:
„Să poți să vezi,
Să poți s-auzi,
Să poți să răzi,
dar să-i excluzi…”
Minunate aceste două volume, de tangouri binențeles, pentru că este stilul personal al Dl. Nicu Doftoreanu, însoțite de muzică, ale căror ecouri transmit speranță, putere și un romantism molipsitor, specific autorului.
Nu putem să nu observăm că ritmul perfect al versurilor, îl regăsim și în varianta tradusă, franceză sau spaniolă, iar fiecare alegere nu a fost întâmplătoare. Autorul a ales franceza pentru tangourile melancolice și perfecte, la fel ca tangoul francez, și spaniola pentru tangourile ritmice, flamenco.
Concluzia mea, după lectura cărților, este că tangoul este pentru Nicu Doftoreanu cheia care-i decriptează sufletul, prin intermediul portalului inimii, ajutându-ne pe noi, cititorii, să accesăm universul interior al autorului, acest spațiu personal al creației, care va exista și după ce ultima stea a lui Nicu Doftoreanu își va trimite lumina strălucitoare în univers.
Maria Petrescu / UZPR București
Un comentariu pentru “Tangourile moderne ale lui Nicu Doftoreanu”
Cu Mulțumiri. Mi-a făcut o mare plăcere să recitesc acest comentariu pe care l-ai scris cu ocazia lansării celor 2 cărți. Dar o rectificare am. Coperta este de la ediția 1, ori aceasta a fost eddiția a 2-a, codificată și completată