La 20 de ani de la plecarea în lumea celor drepți
L-am văzut prima oară pe Ioan Alexandru în Amfiteatrul „Eminescu” al Filologiei clujene, în anii optzeci, dar poezia i-o citisem încă din anii de liceu, iar în cenaclurile bistriţene erau poeţi (între care Virgil Raţiu, el însuşi fiu de preot… greco-catolic), care aveau un cult pentru poezia lui, pe care mi l-au inoculat şi mie. Îi citisem cărţile apătrute până atunci – Cum să vă spun, 1964, Viața, deocamdată, 1965, Infernul discutabil, 1967, Vina (versuri) 1967, Vămile pustiei, 1969, Poeme, 1970, dar cartea pe care mi-am asumat-o ca reper a fost Imnele bucuriei (1973). M-au entuziasmat Imnele Transilvaniei, apărută în 1976,…
