295 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir
”Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, carile îl cearcă oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri.” Acest superb citat aparține lui Dimitrie Cantemir, un mare reprezentant al umanismului românesc. Pentru Blaga, principele Cantemir este ”«inorogul alb» al gândirii româneşti, făptură stranie şi pură, de o genială claritate în previziuni”. ”Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academicean berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru”, spunea George Călinescu despre Dimitrie Cantemir.
Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723), domn al Moldovei între martie – aprilie 1693 și între anii 1710 – 1711, a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Ca domnitor, Cantemir a dovedit vederi progresiste. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.
Fiu al domnului moldovean Constantin Cantemir, a fost proclamat domn la moartea tatălui sau dar nu a fost recunoscut de către Poarta Otomană. Din 1693 până în în 1710, a stat la Constantinopol, unde a fost capuchehaie*) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman. Ca domn, a fost bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, lucru perfect adevărat deoarece a încheiat un tratat cu Petru cel Mare al Rusiei. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.
A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg.
A scris ”Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte, carte devenită fundamentală pentru reprezentanții Școlii Ardelene. Ca membru al Academiei din Berlin, a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent, în 1723 și a fost înmormântat în Rusia, la Dmitrievka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu același hram ca al Bisericii Domnești din Iași.
Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: ”Aici, întors din lunga și prea greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.
Puşa Roth
Continuarea pe leviathan.ro